10 întrebări şi răspunsuri despre Canonul cel Mare al
Sfântului Andrei Criteanul
În
prima săptămână din Postul Paştilor se săvârşeşte, în cadrul Pavecerniţei Mari,
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Acesta este alcătuit din patru
părţi care se citesc, câte una, de astăzi până joi. Integral, Canonul cel Mare
se va citi în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare. Despre
aspectele istorico-liturgice, dar şi despre profunzimea ideilor cuprinse în
această capodoperă a imnografiei răsăritene am discutat cu Alexandru
Prelipcean, asistent universitar în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă
„Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi doctor în teologie al Universităţii din
Bucureşti.
1.
Cine a fost Andrei Criteanul şi când a vieţuit?
Cunoscut
şi sub titulatura de „Ierusalimiteanul” sau de „părinte al canoanelor”, Sfântul
Andrei s-a născut în Damasc, în jurul anului 660 d.Hr. Interesant este faptul
că sursele biografice bizantine vorbesc despre o stare de muţenie a Sfântului
până la vârsta de şapte ani, când are loc „dezlegarea limbii” sale. În jurul
vârstei de 14-15 ani va fi afierosit de către părinţii săi la mănăstirea
Sfintei Învieri din Ierusalim, urmând ca după un deceniu de vieţuire şi de
formare monastică să ajungă la Constantinopol, în anul 685. Tânărul Andrei va
rămâne aici şi se va ocupa de un azil pentru bătrâni şi de un orfelinat, fiind
cunoscut, desigur, şi pentru talentul său oratoric. Va fi hirotonit diacon,
preot şi, în jurul anului 712, episcop al cetăţii Gortina, din insula Creta. În
această cetate păstorită de el va intensifica viaţa duhovnicească şi pastorală,
iar în anul 740, în data de 4 iulie, în drumul său de întoarcere spre Creta, va
trece la Domnul - în localitatea Erissos din insula Mitilene.
2.
Unde a scris acest Canon? Există informaţii precise cu privire la locul şi
timpul redactării lui?
Din
păcate, informaţii precise cu privire la locul şi timpul redactării Marelui
Canon nu există. Dacă ar fi să preluăm textul Sinaxarului, atunci textul
Canonului ar fi fost compus la Ierusalim şi, de aici, a ajuns în
Constantinopol, odată cu mutarea autorului. Însă, formule interne, precum
„măcar la bătrâneţe mântuieşte-mă”, „stinsu-s-au zilele mele” sau „Ţie strig
din inima mea mai înainte de sfârşit”, ar indica cu siguranţă perioada cretană
din viaţa Sfântului Andrei. Poate că cel mai corect am putea vorbi acum despre
o „teorie deschisă”, şi anume despre creionarea unui plan şi compunerea unor
tropare în timpul vieţuirii în cetăţile Ierusalim şi Constantinopol şi
„şlefuirea” sa definitivă în cadrul şederii în insula Creta.
3.
Cum este structurat?
Canonul
cel Mare este alcătuit din nouă cântări (sau ode), ce urmează un plan
aproximativ identic: un irmos (repetat de două ori), grup de tropare care scot
în evidenţă pocăinţa, grup de tropare care evocă personaje şi evenimente din
cele două Testamente, un nou grup de tropare care îndeamnă spre pocăinţă,
străpungerea inimii şi judecata obştească, două tropare închinate atât Sfintei
Maria Egipteanca, cât şi Sfântului Andrei, şi în final două tropare, având
conţinut triadologic şi mariologic. Desigur, după cântarea a şasea întâlnim
două fragmente cu autori diferiţi: primul este un condac al Sfântului Roman
Melodul (de fapt, prooimionul condacului „La coborârea în iad”, „Suflete al
meu...”), iar celălalt este sinaxarul compus de Nichifor Calist Xanthopol.
4.
De ce este numit „cel Mare” şi „de pocăinţă”?
Răspunsul
cel mai pertinent ni-l oferă însuşi sinaxarul Canonului: este „cel mare” (în
originalul grecesc: megas) pentru că este cel mai întins
dintre toate canoanele existente în cult (250 de tropare) şi (poate) din cauza
ideilor şi gândurilor teologice, iar forma „Canon de pocăinţă” (kanon
katanyktikos) se datorează faptului că autorul ne pune înainte o mare pildă
de umilinţă. De remarcat aici faptul că abia în secolul al X-lea, în diferite
manuscrise liturgice, apare această titulatură secundară.
5.
De ce a rânduit Biserica citirea lui în această perioadă?
În
mod cert, pentru că textul şi ideile teologice reflectă cel mai bine întregul
conţinut al Postului Mare. Cu alte cuvinte, textul penitenţial al Sfântului
Andrei se „armonizează” în ansamblu cu toată imnografia perioadei triodale.
6.
Dacă nu putem ajunge la Biserică, este bine să citim Canonul acasă? Avem o
rânduială specială în acest sens?
Nu
există nici o rânduială specială cu privire la modul citirii Canonului de către
credinciosul care nu poate participa la cultul divin public. Textul în sine
rămâne acelaşi, iar faptul că acest Canon este disponibil astăzi în broşuri
separate dovedeşte că el poate fi citit de fiecare credincios (şi) acasă. Nu
există, de asemenea, nici o interdicţie canonică cu privire la citirea acestui
Canon în spaţiul familial, de vreme ce el este, în fond, o rugăciune de
pocăinţă spre redobândirea Paradisului pierdut.
7.
Este doar o slujbă în sine, săvârşită în perioada Postului Mare, sau are un
caracter de rugăciune care poate fi rostită permanent?
Tocmai
ce am spus că întregul cuprins al Canonului este o rugăciune de pocăinţă, o
rugăciune care meditează asupra modului de vieţuire, punând în balanţă
vieţuirea de acum şi modul corect de vieţuire al creştinului prin urmarea lui
Hristos. Prin textul Canonului ne punem în faţa Sfintei Scripturi, o citim cu
atenţie, o analizăm, jalonăm printre paradigmele cuprinse în ea şi simţim în
mod real că timpul vieţuirii noastre este scurt, că sfârşitul nostru s-a
apropiat şi că ne vom putea bucura în veşnicie după ce ne-am eliberat de jugul
cel greu al păcatului şi L-am urmat pe Hristos, prin ţinerea poruncilor Sale.
8.
Cum trebuie să înţelegem textul Canonului şi, mai mult decât atât, îndemnurile
cuprinse în el?
Credem
că cel mai elocvent răspuns ar fi punând în practică chemarea la pocăinţă şi
urmarea lui Hristos. Nu este suficientă doar o cunoaştere a lucrurilor sau a
realităţilor lăuntrice, ci e nevoie de o urmare fidelă a lor, prin practicarea
pocăinţei, însoţită de asceză, de binefaceri şi de străpungerea inimii.
9.
Oferiţi-ne un exemplu lămuritor despre teologia pocăinţei.
Ne-am
opri la un singur tropar, credem noi edificator în acest sens. În cântarea a
noua din Canon, autorul aminteşte lapidar despre Sfântul Ioan Botezătorul şi
despre forma penitenţială dezvoltată la râul Iordanului: „În pustie a locuit
Înaintemergătorul harului, şi Iudeea toată şi Samaria auzind, au alergat şi
şi-au mărturisit păcatele lor bucuros, botezându-se; cărora tu, suflete, n-ai
urmat”. Cu alte cuvinte, glasul celui care vieţuia în pustie, chemându-i pe
iudei la pocăinţă, se aude şi astăzi; el nu s-a stins; este, deci, o neîncetată
chemare spre edificarea noastră. Singura diferenţă pe care autorul cretan nu
uită, de altfel, să o insereze este lipsa răspunsului nostru ferm şi concret la
invitaţia soteriologică de a deveni fiu al lui Dumnezeu după har.
10.
Ce ar trebui să nu uităm atunci când vorbim despre Canonul cel Mare?
Sper
ca întregul conţinut penitenţial al Marelui Canon să nu fie adus în avanscenă
doar în perioada Postului Mare, iar apoi uitat şi „aşezat” cuminte din nou în
cărţile de cult. Citirea sa permenantă, ca o rugăciune de pocăinţă, ne va
descoperi vremelnicia şi decăderea vieţii noastre şi nu va lăsa, desigur, ca
imnografia creştină să se „păteze” de nepăsarea şi ignoranţa vremurilor
noastre!
Sursa:
https://ziarullumina.ro/regionale/moldova/10-intrebari-si-raspunsuri-despre-canonul-cel-mare-al-sfantului-andrei-criteanul-142280.html
