Sfântul Vasile cel Mare
Sfântul
Vasile cel Mare († 379) s-a născut pe la 330 la Cezareea
Capadociei dintr-o familie evlavioasă. Mama sa, Emilia, și bunica sa, Macrina,
o ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul († 270), i-au dat de mic o creștere
creștină aleasă. Și-a făcut mai întâi educația în familie cu tatăl său, retorul
Vasile. A studiat apoi la retorii și filosofii timpului, la Cezareea
Capadociei, apoi la Constantinopol și în cele din urmă, la Atena, unde a avut
coleg și prieten pe Sfântul Grigorie de Nazianz și pe viitorul împărat Iulia
Apostatul (361-363), asupra căruia ne-a lăsat un portret puțin măgulitor. Cei
doi prieteni, Sfinții Vasile și Grigorie, cunoșteau la Atena doar două drumuri:
drumul bisericii, pentru a asculta pe tâlcuitorii legii lui Dumnezeu, și drumul
școlii, pentru a asculta lecțiile profesorilor lor.
Pe la 355 s-a întors în Cezareea
Capadociei, unde a profesat un timp retorica. A primit apoi, botezul, a
renunțat la lume și a intrat în monahism, împărțind averea la săraci. Pentru a
se instrui în viața ascetică a călătorit în Siria, Palestina, Egipt și
Mesopotamia.
La întoarcere, se retrase în Pont, pe
malul răului Iris, unde fondă o mănăstire, în care organiză viața monahală cu
regim chinovial, sau de obște. Aici se retrase pentru un timp și prietenul său,
Sfântul Grigorie de Nazianz. În acest timp scrise Sfântul Vasile Regulile vieții monahale, mari și mici,
care se păstrează până azi în mănăstirile ortodoxe.
În singurătatea mănăstirii, el și
prietenul său, Grigorie de Nazianz, alcătuiră o culegere de texte despre
frumusețea vieții spirituale, cu titlu Filocalia
= iubire de frumos.
În 364, a fost hirotonit preot, iar
în 370, episcop la Cezareea Capadociei, unde păstorii cu mare autoritate nouă
ani, până la moartea sa, la 1 ianuarie
379.
Sfântul Vasile e una dintre cele mai
mari figuri ale creștinătății. A fost nu numai un mare învățat și un aspru
ascet, ci și un vrednic episcop și un mare filantrop. În Cezareea Capadociei, a
înființat instituții de asistență socială ca: azil, ospătărie, casă pentru
reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și spital, chiar și pentru leproși.
Toate aceste așezăminte sunt cunoscute sub numele generic de Vasiliada. După moarte a primit numele
de Vasile cel Mare și e sărbătorit la 1 ianuarie în fiecare an.
Operele pe care ni le-a lăsat
dovedesc vasta sa cultură teologică și spiritul său atotcuprinzător. A lăsat
opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii și cuvântări, panegirice, Regulile monahale mari și mici, canoane
și o Liturghie care-i poartă numele.
Dintre acestea amintim: Contra lui Eunomiu, eretic arian
extremist, conducătorul anomeilor, în 3 cărți, în care explică în chip
admirabil dogma Sfintei Treimi. Lui Dumnezeu Tatăl, ca ființă supremă perfectă,
necreată, Îi aparține din veci nenașterea,
Fiului, consubstanțial și egal în dumnezeire cu Tată, Îi aparține nașterea din veci din Tatăl, iar Duhului
Sfânt, egal în dumnezeire și cinstire cu Tatăl și cu Fiul, purcederea din veci din Tatăl.
Despre
Sfântul Duh, în care arată dumnezeire,
consubstanțialitatea și egalitatea Sfântului Duh cu Tatăl și cu fiul și rolul
Sfântului Duh în viața Bisericii, revărsând prin sfintele Taine, permanent,
harul Său sfințitor și înnoitor.
Exaimeron-ul,
9 omilii, în care explică, punând la contribuție știința antichității și a
timpului său, crearea lumii până în ziua a cincea și toate fenomenele legate de
actul creației.
Fratele său, Sfântul Grigorie de
Nyssa († 394), a completat-o scriind, în 379, lucrarea Despre facerea omului în ziua a șasea.
Sfântul Vasile cel Mare a scris o
lucrare specială pentru educația tinerilor, intitulată Către tineri.
Singurătatea și farmecul culturii
elene, iubirea ei de frumusețe – καλοκαγαθία, înflorirea și clocotirea ei
bucurie de viață, încrederea ei în forțele creatoare ale omului au influențat
pe marii Părinți ai gândirii creștine. În tratatul său Către tineri Sfântul Vasile nu interzice acestora cultura autorilor
profani, ci le dă sfaturi utile despre modul cum trebuie culese, apreciate și
studiate frumusețile literare și filosofice din opera autorilor profani.
Sfaturile sale au valoare pentru toate timpurile[1].
[1]
Preotul Prof. Dr. Ioan Rămureau, Istoria
bisericească universală, ed. I.B.M.B.O.R., București, 2004, pp. 196-198.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu