Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 15 iunie 2022

Ceva ce nu este de vânzare

 

 



Ceva ce nu este de vânzare

 

            O tânără pereche de soți intră în cel mai frumos magazin de jucării din oraș. Bărbatul și femeia priviră îndelung la jucăriile colorate așezate pe rafturi, la cele atârnate de plafon și la cele îngrămădite la întâmplate parcă pe băncuțe. Erau acolo păpuși care plângeau și râdeau, tot felul de jocuri electronice, bucătării în miniatură unde se puteau face prăjituri și pizza.

            Nu reușeau să se hotărască. Atunci se apropie de ei o vânzătoare tare amabilă.

-          Știți, începu să-i zică femeia, avem o fetiță mică, dar noi suntem mai toată ziua plecați de acasă, uneori chiar și seara.

-          Fetița noastră nu prea este veselă, continuă bărbatul.

-          Am dori să-i cumpărăm ceva care să o facă fericită. Reluă femeia, și atunci când noi nu suntem acasă... Ceva care să o bucure când este singură.

-          Îmi pare rău, zise zâmbind cu amabilitate vânzătoarea. Noi aici nu vindem părinți.

Faptul de a hotărî să avem un copil înseamnă a contracta față de el cea mai înaltă datorie din câte pot exista pe lume. Toți micuții vin la noi cu un bilet de chemare la viață și ne spun:

-          M-ați chemat și iată-mă. Ce îmi dați acum?

Astfel începe îndatorirea educativă.

Un băiat de cincisprezece ani vede așa acest lucru:

Voiam lapte

Și am primit biberonul,

Îmi doream aproape părinții

Și am căpătat o jucărioară,

Voiam să le vorbesc

Și mi-au dat un televizor,

Doream să învăț

Și mi-au cumpărat caiete

Voiam să gândesc

Și am primit cunoștințe,

Doream o perspectivă globală asupra lucrurilor

Și am dobândit câte o biată idee,

Voiam să fiu liber

Și m-au învățat disciplina,

Îmi doream iubire

Și mi-au făcut morală,

Voiam o profesie

Și am dobândit un loc de muncă,

Doream fericire

Și am primit bani,

Voiam libertate

Și am căpătat o mașină,

Doream să aflu sensul lucrurilor

Și am intrat pe făgașul carierei,

Voiam speranță

Și mi s-a dat doar milă,

Voiam să trăiesc....[1].



[1]  Bruno Ferrero, Trandafirul de mare preț (Istorioare pentru suflet), Traducere din limba italiană de: Simona Ștefana Zetea, Galaxia Gutenberg, f.l., 2007, pp. 40-42.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină