Întrebarea
78
I
se îngăduie predicatorului mirean să se urce și să propovăduiască din tronul
arhieresc sau să stea doar pe prima treaptă a acestuia, și aceasta cu
pogorământ?
Înainte să răspundem la această
întrebare a preacucernicului preot, este nevoie să clarificăm anumite lucruri.
Tronul canonic al episcopului nu este
cel care, se găsește în partea dreaptă a bisericii, ci cel care se înalță în
fundul absidei sfântului Altar, exact în spatele Sfintei Mese. Adică este
„scaunul cel de sus”, tronul central, care după ermineuții bizantini ai sfintei
Liturghii, preînchipuie tronul slavei Domnului sau pe Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu, care, prin nașterea mai presus de fire, s-a făcut tronul Împăratului
slavei.
În bisericile vechi, mai ales în
catedralele mitropolitane, exista și mai există încă acest tron. În acesta urcă
arhiereul după Vohodul Mic al Sfintei Liturghii și aici rămâne și astăzi în
timpul cântării „Sfinte Dumnezeule…”. În aceasta este interzisă urcarea nu
doare a preoților slujitori, ci și a arhiereului din altă eparhie, când
slujește episcopul locului în biserica eparhiei lui.
În mod special, el este legat și de
întronizarea, după tradiție, a noilor arhierei, care, împreună cu celelalte
prerogative pe care le au în eparhia lor, au și „înscăunarea în tronul cel
sfânt”. Cu mult mai mult este interzisă urcarea pe tron a oricărui mirean.
Celălalt tron care se află în partea
centrală a bisericii este mult mai nou
și a fost pus acolo după înălțarea catapetesmei, pentru ca arhiereul să se urce
la adunările liturgice, astfel încât să fie văzut de popor.
În izvoare este numit „strana
arhiereului” sau „stana stăpânului”. După o altă versiune era tronul
împăratului bizantin, pe care într-un mod oarecare îl moștenea arhiereul
eparhiot după căderea împărăției, chiar dacă este știut că și înainte de
cucerire aveau un asemenea tron, în naos, și arhiereii.
La mănăstiri, îl folosește egumenul
la marile sărbători și, când este prezent suveranul, îi cedează acestuia locul
de cinste. În Bisericile slave nu există un asemenea gen de tron arhieresc.
Prin ceea ce am scris, nu vrem să subestimăm sfințenia lui. Acesta este tronul
episcopului și chiar în lipsa lui este tămâiat de preot și diacon, înaintea lui
înclinându-se slujitorii, la vremea potrivită.
Deoarece acum predicatorul, cleric
sau mirean, învață poporul în timpul Sfintei Liturghii sau în timpul altor
slujbe cu permisiunea și la porunca episcopului, nu este păcat dacă folosește
și strana arhierească pentru rostirea predicii sfinte.
De altfel, în multe bisericii,
scaunul arhieresc este doar semnul locului sfânt, căci din pricina poziției lui
și a înălțimii, poate să fie folosit ca scaun. Este de la sine înțeles că
predicatorul se va urca și va sta în acesta cu evlavia și reținea cuvenită.
Dacă va sta pe trepte sau va păși pe pardoseala tronului, depinde de înălțimea
scaunului arhieresc și de înălțimea treptelor, care de multe ori sunt mai puțin
practice, încât vorbitorului să simtă confort elementar în starea și în
mișcările lui. Această chestiune, însă, este pe planul doi. Esențialul este să
se audă cuvântul lui Dumnezeu cât mai des cu putință și să se folosească drept
amvon și strana arhiereului, lucru care, de altfel s-a impus aproape peste tot[1].
[1] Ioannis
Foundoulis, Dialoguri liturgice. Răspunsuri
la problemele liturgice, vol. I, traducere Preot Victor Manolache, ed.
Bizantină, București, f.a., pp. 145-146.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu