Duminica Mariei, a Sfintei Maria Egipteanca. Drumul de
la de la prostituție în Împărăție
Încă
o dată, Hristos ne descoperă taina iubirii Sale și prin viața Sfintei Maria
Egipteanca. Viața ei este o Evanghelie vie, o mărturie că nu există om pierdut
atunci când există pocăință.
Tânără
fiind, a trăit în păcat, departe de Dumnezeu, în Alexandria. Important de
înțeles este că, după cum spun Viețile sfinților, nu era vorba doar de o nevoie
materială, ci de o patimă asumată, o căutare a plăcerii fără limite. Tocmai
această sinceritate dureroasă face ca întoarcerea ei să fie atât de
cutremurătoare. Dar momentul schimbării nu vine în pustie, ci în fața unei uși
închise, la Biserica Sfântului Mormânt. Neputând să intre, înțelege pentru
prima dată starea sufletului ei. Nu o judecă oamenii, ci adevărul o trezește.
În
acel moment se roagă Maicii Domnului și își schimbă viața. Iar ușa, care
înainte era închisă, se deschide.
Poate
ilustrativ ar fi versurile din această priceasnă.
„Și-a
venit un om cu lacrimi
Și
Iisus a tresărit
Omule,
de ce-ai venit?
Doamne,
într-o zi din viață
Te-am
privit pe cruce-n față”.
Și
ca să facem o legătură cu sărbătoarea din această săptămână și cu Denia
Acatistului, aceasta este vestea cea bună de azi: Hristos S-a întrupat pentru
noi, a murit pentru păcatele noastre și ne cheamă pe fiecare la iertare și la
viață nouă. Dumnezeu Tatăl este plin de iubire, de milostivire și de compasiune
pentru fiecare dintre noi, „pentru că Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8 ).
Dar
iubirea Lui cere și răspunsul nostru. Sfânta Maria Egipteanca nu a rămas doar
la un moment de emoție, ci a făcut pasul decisiv: a renunțat la voia ei și a
ales voia lui Dumnezeu. A trecut Iordanul și a intrat în pustie, ducând o viață
de pocăință profundă.
Poate
că și Maria Egipteanca știa ceva, ceva din cuvintele Maicii Domnului, a spus ea
ceva... Nu știm, dar s-a rugat în fața icoanei Maicii Domnului. Noi știm azi
mai multe, îndrăznesc să spun că așa suntem chemați și noi să spunem, asemenea
Maicii Domnului: „Doamne, facă-se voia Ta!”, „Doamne, sunt la dispoziția Ta,
[mântuiește-mă!]”.
Dumnezeu
poate ierta orice păcat, dar așteaptă ca noi să recunoaștem că suntem păcătoși
și să dorim cu adevărat schimbarea. Nu perfecțiunea ne mântuiește, ci
întoarcerea sinceră.
Vedem
acest adevăr și în Pilda fiului risipitor. Evanghelia spune că, încă de departe
fiind fiul, tatăl a alergat în întâmpinarea lui, l-a îmbrățișat și a plâns. Nu
l-a judecat, nu l-a mustrat, ci l-a primit cu dragoste. Și, poate cel mai
important, tatăl nu plecase nicăieri. Rămăsese în așteptare.
Așa
stă și Dumnezeu la poarta Raiului și ne așteaptă pe fiecare.
Sfânta
Maria Egipteanca este, într-un fel, fiul risipitor al Evangheliei trăită în
realitate. Din cea mai adâncă cădere a ajuns la cea mai înaltă sfințenie,
pentru că a avut curajul să se întoarcă.
De
aceea, când vedem oameni în păcate sau în patimi, suntem tentați să-i judecăm.
Dar Dumnezeu nu face așa. El vede lupta, vede durerea, vede începutul
întoarcerii. El are acea iubire „care nu gândește răul” (I Corinteni 13, 5) -
verset pe care tot îl auzim la Taina Sfântului Maslu.
Doamne,
dă-ne și nouă din iubirea Ta, ca să nu mai judecăm, ci să învățăm să așteptăm,
să iubim și să ne întoarcem.
Aceasta
ne învață Ortodoxia, esența: că Dumnezeu nu ne forțează, ci ne cheamă. „Unde
este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Corinteni 3, 17).
Iar
această libertate nu este libertatea de a face orice, ci libertatea de a ne
întoarce, de a iubi și de a trăi în adevăr. Ortodoxia nu este constrângere, ci
chemare – chemarea iubirii lui Dumnezeu la libertatea mântuirii. Ca o
încheiere, un elev de clasa a VIII-a, mi-a zis un cuvânt mare și cu
intensitate: „Domn` profesor, credința ortodoxă este grea, dar când ajungi să o
interiorizezi în suflet nu te mai desparți de ea”. Și mulți oameni o
interiorizează și o trăiesc.
„Cu
vigilența lui Simon [n.n. Nu Petru, ci Simon cel Lepros] , și noi vedem peste
tot blasfemii, reale sau închipuite, și ne aruncăm asupra păcătoșilor. O paradă
LGBT, un spectacol la Teatrul Național, o postare etc. Știm noi ce oameni sunt
„ăia”. Măcar Simon a spus-o în gând, n-a dat cu pietre. Dar exact la aceia s-ar
duce Hristos, dacă ar veni azi, așa cum a făcut-o mereu, nu în bisericile
noastre formaliste unde nu mai găsești un păcătos veritabil. S-ar duce la
acești revoltați, curios să afle ce e în capul lor, dar mai ales pentru că pe
unii ca ei Iubirea trebuie să-i caute mai întâi. Asta spune Evanghelia de la un
capăt la altul” (https://ioanflorin.wordpress.com/2025/04/04/iubirea-nu-trebuie-sa-apere-credinta-iubirea-este-credinta/).
