Duminica Mariei, a Sfintei Maria Egipteanca. Drumul de la de la prostituție în Împărăție

 

Duminica Mariei, a Sfintei Maria Egipteanca. Drumul de la de la prostituție în Împărăție

Încă o dată, Hristos ne descoperă taina iubirii Sale și prin viața Sfintei Maria Egipteanca. Viața ei este o Evanghelie vie, o mărturie că nu există om pierdut atunci când există pocăință.

Tânără fiind, a trăit în păcat, departe de Dumnezeu, în Alexandria. Important de înțeles este că, după cum spun Viețile sfinților, nu era vorba doar de o nevoie materială, ci de o patimă asumată, o căutare a plăcerii fără limite. Tocmai această sinceritate dureroasă face ca întoarcerea ei să fie atât de cutremurătoare. Dar momentul schimbării nu vine în pustie, ci în fața unei uși închise, la Biserica Sfântului Mormânt. Neputând să intre, înțelege pentru prima dată starea sufletului ei. Nu o judecă oamenii, ci adevărul o trezește.

În acel moment se roagă Maicii Domnului și își schimbă viața. Iar ușa, care înainte era închisă, se deschide.

Poate ilustrativ ar fi versurile din această priceasnă.

„Și-a venit un om cu lacrimi

Și Iisus a tresărit

Omule, de ce-ai venit?

Doamne, într-o zi din viață

Te-am privit pe cruce-n față”.

Și ca să facem o legătură cu sărbătoarea din această săptămână și cu Denia Acatistului, aceasta este vestea cea bună de azi: Hristos S-a întrupat pentru noi, a murit pentru păcatele noastre și ne cheamă pe fiecare la iertare și la viață nouă. Dumnezeu Tatăl este plin de iubire, de milostivire și de compasiune pentru fiecare dintre noi, „pentru că Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8 ).

Dar iubirea Lui cere și răspunsul nostru. Sfânta Maria Egipteanca nu a rămas doar la un moment de emoție, ci a făcut pasul decisiv: a renunțat la voia ei și a ales voia lui Dumnezeu. A trecut Iordanul și a intrat în pustie, ducând o viață de pocăință profundă.

Poate că și Maria Egipteanca știa ceva, ceva din cuvintele Maicii Domnului, a spus ea ceva... Nu știm, dar s-a rugat în fața icoanei Maicii Domnului. Noi știm azi mai multe, îndrăznesc să spun că așa suntem chemați și noi să spunem, asemenea Maicii Domnului: „Doamne, facă-se voia Ta!”, „Doamne, sunt la dispoziția Ta, [mântuiește-mă!]”.

Dumnezeu poate ierta orice păcat, dar așteaptă ca noi să recunoaștem că suntem păcătoși și să dorim cu adevărat schimbarea. Nu perfecțiunea ne mântuiește, ci întoarcerea sinceră.

Vedem acest adevăr și în Pilda fiului risipitor. Evanghelia spune că, încă de departe fiind fiul, tatăl a alergat în întâmpinarea lui, l-a îmbrățișat și a plâns. Nu l-a judecat, nu l-a mustrat, ci l-a primit cu dragoste. Și, poate cel mai important, tatăl nu plecase nicăieri. Rămăsese în așteptare.

Așa stă și Dumnezeu la poarta Raiului și ne așteaptă pe fiecare.

Sfânta Maria Egipteanca este, într-un fel, fiul risipitor al Evangheliei trăită în realitate. Din cea mai adâncă cădere a ajuns la cea mai înaltă sfințenie, pentru că a avut curajul să se întoarcă.

De aceea, când vedem oameni în păcate sau în patimi, suntem tentați să-i judecăm. Dar Dumnezeu nu face așa. El vede lupta, vede durerea, vede începutul întoarcerii. El are acea iubire „care nu gândește răul” (I Corinteni 13, 5) - verset pe care tot îl auzim la Taina Sfântului Maslu.

Doamne, dă-ne și nouă din iubirea Ta, ca să nu mai judecăm, ci să învățăm să așteptăm, să iubim și să ne întoarcem.

Aceasta ne învață Ortodoxia, esența: că Dumnezeu nu ne forțează, ci ne cheamă. „Unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Corinteni 3, 17).

Iar această libertate nu este libertatea de a face orice, ci libertatea de a ne întoarce, de a iubi și de a trăi în adevăr. Ortodoxia nu este constrângere, ci chemare – chemarea iubirii lui Dumnezeu la libertatea mântuirii. Ca o încheiere, un elev de clasa a VIII-a, mi-a zis un cuvânt mare și cu intensitate: „Domn` profesor, credința ortodoxă este grea, dar când ajungi să o interiorizezi în suflet nu te mai desparți de ea”. Și mulți oameni o interiorizează și o trăiesc.

„Cu vigilența lui Simon [n.n. Nu Petru, ci Simon cel Lepros] , și noi vedem peste tot blasfemii, reale sau închipuite, și ne aruncăm asupra păcătoșilor. O paradă LGBT, un spectacol la Teatrul Național, o postare etc. Știm noi ce oameni sunt „ăia”. Măcar Simon a spus-o în gând, n-a dat cu pietre. Dar exact la aceia s-ar duce Hristos, dacă ar veni azi, așa cum a făcut-o mereu, nu în bisericile noastre formaliste unde nu mai găsești un păcătos veritabil. S-ar duce la acești revoltați, curios să afle ce e în capul lor, dar mai ales pentru că pe unii ca ei Iubirea trebuie să-i caute mai întâi. Asta spune Evanghelia de la un capăt la altul” (https://ioanflorin.wordpress.com/2025/04/04/iubirea-nu-trebuie-sa-apere-credinta-iubirea-este-credinta/).