Faceți căutări pe acest blog

joi, 5 septembrie 2013

Mănăstirea Bodrog – septembrie 2013

Mănăstirea Bodrog – septembrie 2013

     Am reuşit cu ajutorul Bunului Dumnezeu să ajung la un început de septembrie la Mănăstirea Bodrog. Din nefericire Părintele Manasie Groza nu mai îmi iese în întâmpinare şi asta mă face să mă simt ca un străin faţă de mănăstire. Părintele se odihneşte acum în ţărâna din grădina de cruci a mănăstiri alături de alţi vieţuitori care s-au ostenit şi s-au rugat ani de zile pentru pacea a toată lumea. Şi de ce nu şi îmi place să cred şi să mă gândesc la acest lucru Dumnezeu i-a deschis poarte Împărăţiei Cereşti să se bucure alături de cei pe care i-a pomenit şi i-a invocat de atâtea ori ca mijlocitori în rugăciunile sale către Tatăl Ceresc.
Despre mănăstire nu pot să zic decât că era scufundată într-o linişte totală. Monahii ca nişte albine erau toţi la adunat de cartofi pe câmpul din jurul ansamblului monahal. Aşa-i la mănăstire: rugăciune şi ascultare!
Şi tocmai acum când m-am gândit să prezint mănăstirea o prietenă mi-a trimis un link al unui om frumos: http://ciulerazvan.ro/ şi mă întreb de ce tocmai în acest moment? Poate pentru că Dumnezeu are întotdeauna grijă să ne arate unele lucruri trebuie doar să avem ochi să le vedem. Dacă mă gândesc la cetatea Bodrogului şi la acest tânăr teolog pot spune că bucuria revederii mănăstirii mi-a adus bucuria descoperirii acestui tânăr. De aceea vă invit să vă împărtăşiţi din bucuria mea!






















































































sâmbătă, 13 aprilie 2013

Conferința Părintelui Profesor de la Sibiu Constantin Necula, la Timișoara

    Joi, 11 aprilie,de la ora 18:00, a avut loc o nouă întâlnire a studenţilor şi profesorilor de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, în cadrul seriei de conferinţe prepascale, derulate sub genericul  „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii”. Invitatul a fost pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu, care a vorbit tinerilor timişoreni despre „ Libertatea ca exerciţiu duhovnicesc”.



 

vineri, 1 martie 2013

Fragmente din Sfânta Liturghie - Satchinez, 24.02.2013

      Fragmente din Sfânta Liturghie din 24.02.2013. Au fost prezenți: Părintele Protopop Gheorghe Sutac, Părintele Aurelian Ciucur și Părintele paroh Rusandu Alexandru. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei condus de Feneș Florin. Simbolul Credinței a fost rostit de elevele Maioș Oana și Agănencei Lavinia, care fac parte din grupul de cateheză „Pr. Prof. Dr. Aurel Crăciunescu" al parohie. Părintele Protopop a ținut cuvântul de învățătură în care a evidențiat cele mai importante aspecte din „Pilda Vameșului și a Fariseului".

duminică, 17 februarie 2013

Personalități din Satchinez-CRĂCIUNESCU AUREL, profesor de teologie, istoric

CRĂCIUNESCU AUREL, profesor de teologie, istoric

N. 29 iun. 1877, în Satchinez, jud. Timis, în familie de preot, decedat la 20 mart. 1943, în Bucureşti.
Gimnaziul la Timişoara (1988 -1894) şi Blaj (1894- 1896), apoi Institutul teologic din Arad (1896-1899), continuând la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde obţine doctoratul în 1902.
Diferite funcţii în administraţia bisericească la Arad (1901- 1903),
Profesor la Institutul teologic din Sibiu (1903-1929), la catedra de Studiul biblic al Vechiului Testament (suplineşte însă şi o serie de alte catedre);
Preot în 1906 (în 1916 - 1918 a fost mobilizat ca preot militar),
Protopop în 1918 consilier patriarhal (1929-1943),
Secretar general în Ministerul Cultelor (1931),
A publicat o serie de studii, articole, predici, în „Anuarele Institutului teologic” din Sibiu, „Revista Teologică” şi ,,Telegraful Român”, periodice din Bucureşti etc.

Lucrări:
Religiunea originea şi necesitate creşterii religioase, în „Anuarul XXI al Institutului teologic - pedagogic 1904/1905”, p. 1 - 47;
Mitropolitul Andrei şi Sfânta Scriptură, în RT, an. III, 1909, nr. 9 - 10, p. 440-457;
Critica biblică mai înaltă, în RT,an. I, 1907, nr.9-10, p.364-372;
Disertaţie la Centenarul Seminarului „Andreian , în „Anuarul XXVIII al Institutului teologic-pedagogic 1911/1912”, p. 21-46 (şi extras, Sibiu, 1912, 40 p.);
Diferite articole, recenzii, predici în „Revista Teologică[1].



[1] Dicționarul Teologilor Români, http://biserica.org/WhosWho/DTR/C/AurelCraciunescu.html,  28.12.2012, 18:20.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină