Despre
încrederea în Dumnezeu
A
vorbi despre încredințarea în Mâinile lui Dumnezeu, a privi imagini
motivaționale în legătură cu această încredințare, a viziona filme cu oameni
care și-au pus toată nădejdea în Dumnezeu, reușind într-un „final fericit” și a
citi versete biblice despre acest lucru este cel mai ușor. Te gândești că
atunci când valurile vieții vor veni peste tine te vei simți pregătit și ești
pregătit. Dar tu în acel moment ești ca Sf. Ap. Petru. Crezi până la o vreme,
primești cu bucurie Cuvântul Domnului, dar nu ai rădăcină, și la vreme de
încercare te lepezi și nu mai crezi în ajutorul lui Dumnezeu sau luându-te cu
grijile și plăcerile vieții te sufoci și gândul de încredințare în Dumnezeu
dispare (cf. Lc 8, 13-14). Nu mai vezi mâna lui Hristos întinsă spre tine. Tu
nu ești în stare să spui nici măcar „Doamne
miluiește-mă”. Este ușor să-i spui unui om că lucrurile se vor așeza și că
totul va fi bine. Dar când acel om vede că lucrurile nu se mai așază în viața
lui, crezi că el mai gândește la rezolvare?! Este asemănător bolnavului de
cancer care săracul știe că moare, dar toți îi spun că se face bine. Nimeni nu
are curajul să-i spună „mori cu demnitate!” Cum să vezi tu ajutorul lui
Dumnezeu când aștepți poate o vindecare sau îți vezi copilul bolnav, luptând cu
moartea, iar mâna vindecătoare a lui Hristos nu apare sau întârzie să apară,
când, poate, Dumnezeu îți i-a părinții într-un mod tragic, când ești copil și
îți vezi mama murind? Ori când îți pierzi copilul nenăscut? Ești asemenea
cuvintelor pe care azi le-am citit la un coleg pe Facebook:
„...Cu toată creatura
mi-am ridicat în vânturi rănile
şi-am aşteptat: oh, nici o minune
nu se-mplineşte.
Nu se-mplineşte, nu se-mplineşte!
Şi totuşi cu cuvinte simple ca ale
noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua şi
focul.
Cu picioare ca ale noastre
Iisus a umblat peste ape”
(Lucian
Blaga, Tristețe metafizică).
Suntem trăitori după aceste cuvinte
pe care le spunem în Acatistul Sf. Nectarie: „în focul încercărilor puțină credință avem (…) și în inimile noastre se
cuibăresc ușor îndoiala și deznădejdea”(Icos 10). Și așa este. Poate ești
în situația în care ai făcut „rețete de acatiste” și zile de post și Dumnezeu
nu răspunde. Zile în care ți-ai chemat sfinții apropiați în ajutor și nu vezi
ajutorul. Ești atât de deznădăjduit încât nu mai vezi alte binefaceri ale lui
Dumnezeu. Te întrebi ce vrea Dumnezeu de la tine sau cu tine? Dar nici la asta
nu ai răspuns. Cazi în genunchi și aștepți. Te lepezi ca și Petru și iar revii
ca Sf. Petru.
Este ușor să vorbim despre iubirea
lui Dumnezeu, dar este greu să trăim în această iubire. De cele mai multe ori
ceea ce spunem despre Dumnezeu sunt „doar povești”, pentru că atunci când ai de
dat proba credinței ești corigent. Bine că Dumnezeu nu ne lasă și repetenți.
Și totuși ești „obligat” la o
speranță sau de cele mai multe ori la „muncă” veșnică. Nu știm niciodată
Judecățile lui Dumnezeu și tare ne-am dori să le cunoaștem ca să ne liniștim!
