Când
și de ce trebuie să îngenunchem
În
timpul săvârșirii Sfintei Liturghii?
Pr.
Prof. dr. Nicolae D. Necula
Slujbele divine ortodoxe sunt
însoțite de ritualuri, ceremonii sau acte de cult prin care slujitorii
bisericești și credincioșii își exprimă evlavia, respectul și adorarea față de
Dumnezeu Cel în Treime lăudat și cinstirea față de sfinți. Ele constituie forme
exterioare de manifestare a credinței și fac parte din structura acestor
slujbe, fiind, de cele mai multe ori, forme văzute prin care, în mod nevăzut,
mijlocim harul și binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră.
Aceste acte liturgice au dobândit în
timp semnificație simbolică, relevată de scopul sau rostul slujbei respective.
Dintre actele liturgice cele mai însemnate amintim: ridicarea mâinilor în
timpul rugăciunii, mai ales atunci când invocăm harul Sfântului Duh,
binecuvântarea, ca semn văzut prin care sfințim lucrurile sau persoanele și
cerem ajutorul lui Dumnezeu, îngenuncherile în fața sfintelor icoane și moaște
sau la anumite momente îndătinate ale rugăciunii particulare sau în comun,
metaniile, mică și mare, ca semn de smerenie sau umilință în fața puterii
divine, ca act de pocăință și ispășire a păcatelor și ca formă de preamărire a
lui Dumnezeu și de cinstire a sfinților, sărutarea și atingerea de obiectele
sfințite, facerea semnului sfintei cruci, ca formă de exprimare a credinței în
Sfânta Treime și de cinstire a Ei, vohoadele sau procesiunile din cadrul unor
slujbe cum ar fi: vohodul mic și vohodul mare de la Sfânta Liturghiei,
scoaterea sfintei cruci la cele două sărbători ale ei, 14 septembrie ș Duminica
a treia a Sfântului și Marelui Post, la sfârșitul utreniei, scoaterea sfintei
cruci la slujba deniei de joi seara, după citirea Evangheliei a V-a, scoaterea
Sfântului Epitaf la vecernia de vineri din Săptămâna Patimilor și mai ales
înconjurarea bisericii cu el, după cântarea Prohodului, înconjurarea bisericii
la sfințirea ei, ieșirea în procesiune la slujba Învierii sau la sfințirea Apei
celei mari de la Bobotează, înconjurarea bisericii cu sicriul care poartă
trupul neînsuflețit al slujitorilor bisericești, după slujba înmormântării,
înconjurarea bisericii cu racla sfântului care sălășluiește acolo, cu prilejul
hramului s.a.
Toate aceste acte și ceremonii au
semnificație deosebită în viața liturgică și reprezentativă pentru credincioși
clipe de intensă trăire duhovnicească, creând o atmosferă de comuniune
apropiată și directă cu Dumnezeu și sfinții. De aceea, ele se bucură de o
participare tot mai numeroasă din partea credincioșilor, constituind, de cele
mai multe ori, frumusețea sau specificul unor slujbe și sărbători.
Dintre numeroasele acte de cult, care
însoțesc slujbele divine, îngenuncherile ocupă un loc central în viața
liturgică și în practicarea ei de către slujitori și credincioși. Îngenuncherea
este un act de smerenie în fața lui Dumnezeu și o formă văzută de adorare a lui
Dumnezeu și de cinstire a sfinților. Prin poziția sa de creatură a lui
Dumnezeu, omul simte nevoia să-și arate această dependență a lui față de
Creator și să-și exprime nimicnicia sa în fața Atotputernicului Dumnezeu.
Îngenuncherea în fața lui Dumnezeu provine și din conștiința stării de
păcătoșenie a omului, cerând iertarea, mila și îndurarea puterii dumnezeiești.
Îngenuncherea a constituit aproape în toate religiile forma de adorare a
divinității. Dacă simțim nevoia să ne plecăm cu respect în fața
personalităților marcante ale unui neam sau ale omenirii, cu atât mai mult
simțim nevoia, în calitate de credincioși, să ne plecăm în fața lui Dumnezeu,
de la Care „vine toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit”, cum spune o
frumoasă rugăciune a Bisericii[1],
recunoscându-L prin aceasta în calitatea Sa de creator și proniator.
Iată de ce și în cultul creștin,
îngenuncherea a constituit din totdeauna o formă esențială de manifestare a
adorării lui Dumnezeu și cinstirii sfinților, fiind legată de multe din
momentele de rugăciune din cadrul cultului divin. Lăsând la o parte celelalte
slujbe divine, în care îngenuncherea este practicată, vom rămâne în cadrul
Sfintei Liturghii, care este centrul cultului divin public și slujba cea mai
frecventată de credincioși, arătând momentele la care trebuie să îngenunchem și
semnificația lor.
În legătură cu aceasta, trebuie să
spunem că ar fi de dorit ca toți credincioșii să fie prezenți în biserică
înainte de începerea Sfintei Liturghii, ocupând un loc în sfântul locaș și
rămânând acolo cât durează sfânta slujbă care, în ciuda unor afirmații
neîntemeiate, nu este lungă. Dacă nu avem timpul necesar sau posibilitatea să
participe și la utrenie sau slujba de dimineață, prezența la Sfânta Liturghie
devine o necesitate și obligație de suflet, fără să ne ia timp prea mult. Am
spus lucrul acesta pentru că, de obicei, prima îngenunchere, când intrăm
într-un locaș de cult, este în fața sfintelor icoane, la ritualul închinării în
fața lor. Pentru a nu tulbura liniștea și ordinea din timpul Sfintei Liturghii,
prin închinarea și îngenuncherea la sfintele icoane, este de dorit ca momentul
începerii slujbei să ne găsească la locurile noastre.
Sfânta Liturghie trebuie ascultată în
poziție cuviincioasă. Cea mai recomandată și mai potrivită ar trebui să fie cea
în picioare, care presupune și o atenție mai mare și o angajare mai eficientă
în lucrarea sfântă care se săvârșește. Ședea pe scaun sau în bănci dă, de cele
mai multe ori, impresia unei oarecare nepăsări în fața lui Dumnezeu. Totdeauna
când vorbim cu cineva și cu atât mai mult cu un superior, stăm în picioare. De
aceea, pe Dumnezeu, Care este Stăpânul nostru, al tuturor și de la Care cerem
ajutorul și sfințenia, nu-L putem ruga decât stând în picioare în fața Lui.
Cazurile binecuvântate, în care persoane în vârstă și neputincioase, bolnave
sau cu infirmități sau uneori copiii stau joc, fac excepție de la această
regulă. Dar nu putem generaliza șederea pe scaun sau bănci pentru întreaga
asistență, mai ales în timpul rugăciunii; pentru creștinul ortodoxă este o
impietate să-L rogi pe Dumnezeu stând jos. Desigur că sunt momente în care
putem să ne așezăm pe un scaun sau canapea ori bancă, așa cum ar fi citirea
pericopei de Apostol, rostirea predicii, dar rugăciunile și cântările nu le
putem rosti stând jos.
Există o altă atitudine a unor credincioși
care participă la Liturghie, stând tot timpul în genunchi, ceea ce nu este
corect. Am văzut la unele biserici femei sau grupuri de femei care stau tot
timpul slujbei așezate, dar nu într-o poziție de îngenunchere corectă, ci mai
degrabă într-una de relaxare și comoditate, care nu se deosebește decât foarte
puțin de șederea pe scaun sau în bancă. Îngenuncherea, așa cum arată și numele
actului, înseamnă a sta în genunchi sau pe genunchi păstrând poziția
trunchiului verticală, în atitudine de respect, fără să-ți lași greutatea
corpului pe gambe, cum obișnuiesc musulmanii. Dar poziția îngenuncheată pentru
toată durata Sfintei Liturghii nu se recomandă, fiindcă această slujbă nu este o
slujbă de pocăină sau de penitență, ci de bucurie și jubilare. În ea Îl vedem
și Îl primim pe Hristos Cel jertfit și înviat. Cu fiecare Liturghie face un pas
către Împărăția lui Dumnezeu, care este „dreptate și pace și bucurie în Duhul
Sfânt” (Romani 14, 17). Exercițiul
pocăinței nu se face în timpul Sfintei Liturghii, care are cu totul alt scop și
caracter, ci separat de ea. De aceea, există doar câteva momente care reclamă
îngenuncherea credincioșilor, ținând cont de semnificația acestora în cadrul
Sfintei Liturghii.
Cel
dintâi moment pentru îngenunchere îl constituie vohodul
cel mic sau ieșirea cu Sfânta Evanghelie în procesiune, în prima parte a
liturghiei, numită a catehumenilor, în timp ce se cântă antifonul al treilea,
adică Apărătoare Doamnă, Fericirile sau Troparele. Îngenuncherea este cerută de
simbolismul acestei procesiuni. Ea simbolizează ieșirea Mântuitorului la
propovăduire și începutul activității Sale publice, după ce a fost botezat în
Iordan și Tatăl L-a mărturisit ca Fiu; Sfânta Evanghelie cuprinde viața și
activitatea Mântuitorului, întruchipează acum pe Hristos Însuși. Preoții
slujitori și credincioșii se închină și îngenunchează ca înaintea lui Hristos.
Lumina purtată înainte simbolizează lumina învățăturii lui Hristos, iar cei
care poartă luminile reprezintă pe profeții Vechiului Testament, care L-au vestit
pe Mântuitorul și, în special, pe Sfântul Ioan Botezătorul.
Al
doilea moment de îngenunchere este citirea Sfintei
Evanghelii, care poate fi ascultată și în picioare. Cuvântul „drepți”, din
îndemnul „Înțelepciune, drepți să ascultăm Sfânta Evanghelie!”, nu înseamnă
neapărat că atunci trebuie să stăm în numai în picioare. Îndemnul este mai
degrabă o atenționare că, în timpul citirii Sfintei Evanghelii, nu trebuie să
stăm jos, în strană pe podea sau în alt loc, în poziție de nepăsare, ci să fim
cu atenție și respect. Ea nu interzice însă șederea în genunchi care este semn
de și mai mare atenție sau respect. Îngenuncherea a luat naștere tocmai din
acest respect și socotesc că este bine să ascultăm în genunchi Sfânta
Evanghelie, cum fac majoritatea credincioșilor.
Al
treilea moment de îngenunchere este vohodul cel mare sau
ieșirea cu Cinstitele daruri. El simbolizează pe de o parte alaiul intrării
Mântuitorului în Ierusalim, îndreptându-Se spre jertfă, Sfânta Masă și altarul închipuind
grădina în care a fost săpat mormântul, iar sfântul antimis mormântul însuși.
Vohodul cel mare simbolizează și alaiul de îngropare a Domnului sau ducerea
trupului Său de la Golgota la mormânt. Având în față Cinstitele Daruri, care
vor deveni Trupul și Sângele Mântuitorului, credincioșii îngenunchează cu
respect în fața lor.
Dar
momentul cel mai important pentru îngenunchere este cel al
sfințirii și transformării darurilor de pâine și de vin în Trupul și Sângele Domnului, după ce se
rostesc cuvintele de instituire a sfintei euharistii. „luați, mâncați” și „Beți
dintru acesta toți”, când la strană se cântă „Pre Tine Te lăudăm”. Este
momentul central al Sfintei Liturghii, când preotul rostește epicleza, adică
rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt care preface darurile de pâine și vin în
Trupul și Sângele Domnului sau Sfânta Împărtășanie, după care și preotul
îngenunchează. Îngenuncherea la cuvinte de instituire ca și la Axion nu sunt
îndreptățite. Ele sunt influențate din cultul altor Bisericii sau confesiuni.
Cât privește rugăciunea Tatăl nostru, având în vedere că este cea mai
importantă din întreg cultul nostru, o putem rosti sau cânta și stând în
genunchi.
Însoțind participarea noastră la
Sfânta liturghie cu aceste acte de cult, ca semne de evlavie, respect, adorare
pentru Dumnezeu și cinstire pentru sfinți, facem mai eficientă prezența și
angajarea noastră la săvârșirea cele mai de folos slujbe care se săvârșește
pentru noi în biserică[2].
[1] Liturghier, Editura Institutului Biblic
și de Misiune ortodoxă, București, 1995, p. 174.
[2] Pr.
Prof. dr. Nicolae D. Necula, „Când și de ce trebuie să îngenunchem în timpul
săvârșirii Sfintei Liturghii?” în Pr. Prof. dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică,
vol. I, ediția a II-a, ed. Trinitas, București, 2014, pp. 91-97.