Întrebuințarea Liturghiei Sfântului
Vasile cel Mare
Liturghia Sf. Vasile cel Mare a fost
la început Liturghia normală sau obișnuită în Biserica Ortodoxă; de aceea, în
unele dintre cele mai vechi manuscrise ca, de exemplu, Codicele Barberini, ea
era așezată înaintea celorlalte două Liturghii și înscrisă sub denumirea de
Liturghia zilnică (de toate zilele: καθημερίνη λειτουργία).
Cu timpul, începând cu secolele IX-X, din pricina lungimii anaforalei ei, a
fost înlocuită cu Liturghia, mai scurtă, a sf. Ioan Gură de Aur, iar săvârșirea
ei a fost limitată la un număr restrâns de zile din cursul anului bisericesc.
De aceea, astăzi ea se săvârșește numai de 10 ori pe ani, și anume:
o
În primele cinci duminici ale Postului
Mare;
o
În ziua Sfântului Vasile (1 ianuarie);
o
În joi și sâmbătă din Săptămâna
Pătimirilor;
o
În Ajunul Crăciunului (24 decembrie) și
Ajunul Bobotezei (5 ianuarie).
Atât în Joia și Sâmbăta Pătimirilor,
cât și în cele două ajunuri, Liturghia Sfântului Vasile se face unită cu
Vecernia (adică se dă binecuvântarea ca pentru Liturghie, dar începem cu
Vecernia până după Paremii sau Vohodul cu Evanghelia, după care urmează
Liturghia, de la Sfinte Dumnezeul înainte). Când însă cele două ajunuri cad
sâmbăta sau duminica, atunci în ziua ajunului se oficiază Liturghia Sfântului Ioan, iar Liturghia
Sfântului Vasile se face în zilele Praznicelor (al Nașterii și al Bobotezei),
fără să se mai combine cu Vecernia[1].
[1]
Preot Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgică
specială, Ediție revizuită și completată de Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula
și de Arhim. Asist. Dr. Chiril Lovin, Basilica, București, 20016, pp. 280-281.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu