Intrarea în biserică
de Zorica
Lațcu
Așa Te vede duhul meu,
Stăpână:
Te duce Ana, Maica-Ta de
mână.
Cum urci cu pași mărunți
pe sfânta scară,
În ochi porți cerul
nopților de vară
Și părul Tău e caer de
lumină.
Smerit în rugă, trupul mic
se-nclină
Și fața de copil așteaptă
harul.
Ca să-Ți picteze slava,
iconarul,
Topit-a-n flăcări vechea
lui comoară,
A prefăcut-on pulbere
ușoară
Și pata de argint a hainei
Tale,
A încrustat-o-n raze ca în
zale.
În juru-Ți focul curge, ca
o apă.
Cu frăgezimi de mugur care
crapă,
Mânuța poartă lujerul de
floare,
Iar Sfântul Duh, în
fâlfâiri ușoare,
Cu vraja curăției și a
milei,
s-a așezat pe umărul
copilei.
Din norii albi și moi ai
înălțimii,
Cuminți, îți ies în cale
Heruvimii.
În cuviință mare, iconarul
Cu fie de-arnici
a-ncondeiat chenarul,
Iar sus de tot, pe cea din
urmă treaptă,
Potirul sfânt al jertfelor
Te-așteaptă[1].
