Pildele Mântuitorului,de Preot Ilarion Felea - fragment Datornicul nemilos

Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului – 30 august

 

Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului – 30 august

 

Când sfântul Mitrofan, întâiul patriarh al Constantinopolului, s-a apropiat de sfârșitul său cel pământesc, și a venit la el să-l cerceteze însuși marele împărat Constantin, întrebându-l pe cine va binecuvânta să primească scaunul patriarhiei după plecarea sa, sfântul Mitrofan a răspuns:

-          Domnul mi-a descoperit că după mine va lau scaunul patriarhiei Alexandru, cel

împreună cu mine slujitor, vrednic de alegere și de darul sfântului Duh…

            Alexandru era protopop și în vremea soborului de la Niceea a fost trimis de sfântul Mitrofan să-i țină locul, el fiind pe pat de suferință. Și acolo, sfântul Alexandru a apărat cu mare putere dreapta credință împotriva rău-credinciosului Arie.

            Ducându-se sfântul Mitrofan la Domnul, Alexandru a fost pus ca patriarh în locul lui.

            Luând cârja, a început grea luptă împotriva tuturor ereticilor, nu numai a celor arieni, ci și a altora, mulți fiind pe vremea aceea. Ci și cu filosofii păgâni ducea luptă.

            Unul din aceștia a mers la împăratul ținându-l de rău că a lăsat vechea credință idolească, i-a cerut să aducă în fața sa pe patriarhul Alexandru și să-i facă întrebare despre credință.

            Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, cu toate că, neînvățând filosofia elinească, însă fiind plin de Duhul Sfânt, nu ns-a lepădat de întrebare.

Venind în fața împăratului mulți filosofi și voind toți să facă întrebări episcopului creștinesc, sfântul i-a rugat să aleagă pe unul din ei mai înțelept și bun cuvântător să întrebe și ceilalți să asculte.

Și atunci s-a petrecut o minune a lui Dumnezeu, căci voind să înceapă a pune întrebări acel filosof, sfântul Alexandru, având în duh o descoperire minunată, a zis asupra acelui filosof: „În numele Domnului Iisus Hristos, poruncă îți dau să  taci!...”.

Și glasul filosofului a amuțit. Voind din nou a vorbi, el n-a mai putut.

Toți cei de față s-au spăimântat, iar unii din ei au crezut Domnului Hristos, trecând de partea patriarhului Alexandru.

Alții au fugit, cuprinși de grea rușinare.

Filosoful cel amuțit, văzând aceasta, și credința creștinească arătându-i-se dreaptă și tare, a căzut la picioarele arhiereului și dat prin semne dorința de a i se întoarce glasul, primind învățătura creștinească.

Atunci, sfântul Alexandru i-a zis: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, vorbește!...”.

Și filosoful a dat glas mare zicând: „Slăvit să fie Dumnezeul creștinilor, Domnul Iisus Hristos, căruia și eu mă închin de aici înainte!...”.

Și, pe urmă, s-a botezat cu ceilalți prieteni ai săi, care crezuseră și ei.

S-a făcut atunci mare bucurie împăratului și tuturor credincioșilor, iar Dumnezeu era preamărit de toți.

Trecând câțiva ani de la soborul cel dintâi a-toată lumea, iată că venind Arie de la Constantinopole, izbutit a amăgi cu vicleșug pe drept-credinciosul împărat Constantin.

Iată cum s-a petrecut aceasta…

Înfățișându-se înaintea împăratului, arie a fost întrebat de el:

-          Crezi precum s-a statornicit în soborul cel de la Niceea?

Ereticul, având la sân hârtia ereticeștii lui credințe, a răspuns, lovindu-se cu mâna în

piept:

-          Așa cred… - ca și cum, pe față, s-ar fi învoit cu credința întărită la Niceea, iar în

ascuns cu gândul zicea: „Așa cred, precum am scris cu mâna mea și cum am în sânul meu…”.

            Jurându-se astfel înaintea împăratului și împăratul neștiind un vicleșug ca acesta, a crezut înșelătoarelor lui vorbe și l-a trimis la preasfințitul Alexandru ca să-l primească întru împărtășirea bisericească, ca pe un drept-credincios.

            Dar sfântul Alexandru nu vroia să-l primească și fiind atunci sâmbătă spre duminică, în care arie cerea să fie primit la împărtășire, sfântul Alexandru a căzut în rugăciune înaintea prestolului și a început a se ruga cu lacrimi, cerând lui Dumnezeu ca să-i ia sufletul din trup ca să nu mai vadă ziua când arie avea să se apropie și să ia sfânta împărtășanie, sau să se milostivească spre Biserica sa, pierzând pe Arie de pe pământul celor vii,

Stând necurmat în rugăciune, iată că s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie venind din palatul împărătesc la biserică, cu multă mândrie, înconjurat de mulți curteni și de numeroși ostași împărătești.

Dar iată că Arie, apropiindu-se a intra, o frică mare a căzut asupra lui, cugetând la ticăloasa înșelare ce făcuse împăratului. Și dintr-o dată, mare rău i s-a făcut în trup, simțind nevoia a merge să se deșarte. Căută pentru aceasta un loc ascuns. Intrând într-un loc ce slujea la aceasta, o cumplită durere îi izbi măruntaiele, iar mațele au început a ieși din el. și așa a murit acolo, primind pedeapsa pentru toată înșelăciunea lui.

Îndată s-a făcut mare înștiințare peste tot despre această cumplită moarte a ereticului arie. Ereticii s-au rușinat. Preasfințitul patriarh aflând despre aceasta a dat mulțumire lui Dumnezeu, cel ce s-a milostivit spre Biserica lui scăpând-o de acest lup cumplit. Iar marele împărat Constantin s-a întărit mai desăvârșit în dreapta credință ținând până la sfârșitul zilelor sale învățăturile statornicite la Niceea.

Și așa, rugăciunea cea dreaptă a lui Alexandru, ca o armă ascuțită, a ucis pe vrăjmașul Domnului.

Despre aceasta aflând și sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, mult a lăudat-o zicând: „Adevărat zic vouă care sunteți ucenici ai prea-alesului Alexandru, marele ajutător și propovăduitor al Treimii, care cu cuvântul și cu lucrul a gonit rătăcirea cea arienească, aduceți-vă aminte de rugăciunile lui, cele la fel cu ale apostolilor prin care a pierdut pe încăpătorul și povățuitorul necurățeniei, care a pierdut multe suflete.

Și așa, păstorind mulți ani Biserica lui Hristos, sfântul Alexandru a ajuns la adânci bătrânețe, iar când a fost aproape de sfârșit, oile cele cuvântătoare înconjurat-au patul păstorului lor și-l întrebau: ”Părinte, cui ne lași pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care mergând pe urmele tale să îndrumeze bine Biserica?” Iar el, arătând spre doi bărbați ce stăteau de față acolo, spre preotul Pavel și spre diaconul Machedonie, a zis:

„ – De vreți să aveți păstor bun-învățător și strălucit prin fapte bune, alegeți-l pe Pavel, iar de voiți să-l aveți numai frumos la chip și cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeți-vă pe Machedonie…”

După care și-a încredințat duhul în mâinile Domnului având de la nașterea sa nouăzeci și opt de ani.

Și în locu-i ales a fost patriarh Pavel, cel de dânsul vorbit, care a dus cu cinste mai departe buna lucrare a lui Alexandru, apărând cu tăria Biserica lui Hristos împotriva rău-credincioșilor[1].

---

[1] Viețile Sfinților, prelucrate de Al. Lascarov-Moldovanu, vol. V, ed. Artemis, București, f.a., pp. 212-215.

Viața Sfântului Ioan Botezătorul - teatru radiofonic

 

Acatistul Sfântului Fanurie

 

Acatistul Sfântului Fanurie

 

 

Condacul 1

Apărătorului credinţei ortodocşilor, marelui Mucenic Fanurie, să-i aducem din inimă mărturisiri de mulţumire toţi, care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Icosul 1

Poporul cel credincios cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără de judecată asupra credinţei noastre, cu umilire strigă către tine aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scapărea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutorul celor necăjiţi;
Bucură-te, cel ce întuneci mintea păgânilor;
Bucură-te, cel ce ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul păcatelor;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul legii creştineşti;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea

Deşi nu avem destulă vrednicie şi pricepere ca să putem lăuda minunile tale, din suflet curat şi din inimă umilită te rugăm să primeşti aceste mărturisiri de la noi, care cântăm cu tine: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Nimeni dintre noi păcătoşii nu se poate lăuda că rugăciunea lui va fi primită la tine cu vrednicie, căci ştii slăbiciunea firii noastre; de aceea te rugăm pentru necazurile noastre a primi cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce fără cunoştinţe filosofice ai biruit pe filosofi;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult preţuită;
Bucură-te, povăţuitorul legiuirilor şi al legiuitorilor celor învăţaţi;
Bucură-te, lauda părinţilor şi a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul ereticilor;
Bucură-te, cel ce ai fost înţelept din pruncie;
Bucură-te, mare şi înţelept învăţător;
Bucură-te, luptătorul pentru lege;
Bucură-te, cel ce şi astăzi ne ajuţi pe noi credincioşii;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 3-lea

Împovăraţi de multe păcate şi ispite vătămătoare fiind, altă nădejde nu avem afară de tine, mângâierea celor necăjiţi; deci te rugăm să fii mijlocitor pentru sufletele noastre spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Darul Duhului Sfânt fiind cu tine din tinereţe, te-ai arătat apărător şi de minuni făcător; pentru aceasta îţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al lui Hristos;
Bucură-te, lauda poporului credincios;
Bucură-te, a bolnavilor tămăduire;
Bucură-te, cel ce te rogi lui Dumnezeu pentru toţi;
Bucură-te, cel ce izbăveşti din primejdii pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor sufleteşti şi al celor trupeşti;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor vechi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, doctor fără plată;
Bucură-te, nădejdea celor necăjiţi;
Bucură-te, acoperământul şi scăpărea tuturor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 4-lea

Mucenice mult-milostive, primeşte rugăciunea noastră a păcătoşilor şi mijloceşte către Ziditorul să dăruiască tămăduire şi sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor şi cântă cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Stând înaintea Sfintei tale icoane, noi păcătoşii socotim a fi înaintea ta; şi mărturisind minunile tale, te rugăm, ascultă această puţină rugăciune şi tinde dreapta ta spre ajutorul nostru, ca să-ţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, cel ce eşti împreună slujitor cu îngerii;
Bucură-te, cel ce ai fost cu oamenii petrecător;
Bucură-te, cel ce faci minuni mari;
Bucură-te, lauda pământului Egiptului;
Bucură-te, cel ce eşti în toată lumea vestit;
Bucură-te, cel ce te osteneşti a face bine;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, lauda oamenilor şi a îngerilor;
Bucură-te, umbrirea serafimilor;
Bucură-te, slujitor preamărit al creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 5-lea

Aşa precum în Egipt cercetezi şi tămăduieşti neputinţele poporului celui binecredincios care aşteaptă ajutorul tău, îndură-te şi ne izbăveşte de necazurile ce ne-au cuprins, spre a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Totdeauna arăţi marea ta milostivire asupra neamului omenesc şi te faci scăpare a celor ce se învolburează pe marea acestei vieţi; de aceea strigăm către tine aşa:
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiilor învăluite în valuri;
Bucură-te, scapărea înotătorilor deznădăjduiţi;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale risipeşti furtuna;
Bucură-te, că prin mijlocirea ta luminezi negura norilor;
Bucură-te, ajutorul celor spăimântaţi de tunet;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoşaţi de fulger;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi în primejdii, mijlocind către Mântuitorul;
Bucură-te, nădejdea şi scapărea noastră;
Bucură-te, că în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, că ajuţi cu rugăciunile tale tuturor care aleargă la tine;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-6-lea

Cinstitorule de Dumnezeu, Fanurie, ascultă această rugăciune a noastră întru acest ceas şi prin Sfintele tale rugăciuni mântuieşte-ne de necazuri şi de supărări, precum ai izbăvit pe cei ce erau învăluiţi pe mare, când au chemat ajutorul tău; pentru ca şi noi, ca aceia, să aducem cântare: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Mucenice al lui Hristos, cinstit slujitor al darului, soleşte nouă păcătoşilor mijlocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim a ne împărtăşi de bunătăţile cele făgăduite credincioşilor şi să cântăm ţie aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al lui Hristos;
Bucură-te, cinstit slujitor al darului;
Bucură-te, tămăduitorule al bolilor;
Bucură-te, mir care împrăştii durerea;
Bucură-te, rouă care răcoreşti patimile;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe slăbănogi cu alte tale rugăciuni;
Bucură-te, ajutorul celor din primejdii;
Bucură-te, cel ce rogi pe Domnul pentru cei din patul durerilor;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi şi nouă păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea tuturor durerilor;
Bucură-te, mângâierea cea mare a celor ce pătimesc în dureri;
Bucură-te, sprijinitorul celor neputincioşi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-7-lea

O, Preamilostive şi îndurate Doamne! Nu trece cu vederea lacrimile robilor tăi, ci le ajută şi-i miluieşte după mare mila Ta; izbăvindu-i de asupririle şi de necazurile care i-au cuprins pentru mulţimea păcatelor lor; şi precum pe soacra lui Petru ai ridicăt-o din patul durerilor, aşa ridică-ne şi pe noi din primejdia în care ne aflăm, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Fanurie, ca împreună cu el să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Toate puterile cereşti lăudând credinţa ta cea tare către Dumnezeu, împreună cu tine slujesc Ziditorului celui fără de început; iar noi îţi aducem aceste cuvinte de laudă aşa:
Bucură-te, că prin minuni ai făcut să strălucească credinţa;
Bucură-te, cel ce prin credinţă ai făcut minuni mari;
Bucură-te, că rugăciunile tale totdeauna au fost ascultate;
Bucură-te, înţeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bineprimită înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai scapăt multe suflete necăjite cu rugăciunile tale;
Bucură-te, cel ce pierzi pe cei puternici şi fără de lege;
Bucură-te, ajutătorul cel tare al bine-credincioşilor creştini;
Bucură-te, tăria ţărilor creştineşti;
Bucură-te, cel ce sfărâmi zidurile cetăţilor păgâneşti;
Bucură-te, cel prin care tiranii sunt biruiţi;
Bucură-te, temelia şi fala credinţei noastre;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-8-lea

Toţi creştinii ortodocşi de pe pământ având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare nu vor fi ruşinati, Mucenice Fanurie, căci tu eşti mare folositor al creştinătăţii. Pentru aceasta nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni şi ne ajută, izbăvindu-ne din toate primejdiile, ca să cântăm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Având puterea darului de la Dumnezeu, ai prefăcut seceta în ploi şi cu Sfintele tale rugăciuni ai oprit mulţimea prea mare, de prisos, a ploilor, scăpând poporul de foametea care îi ameninţa, risipind hambarele strângătorilor de grâu; pentru care noi minunându-ne îţi cântăm aşa:
Bucură-te, scapărea poporului de foamete;
Bucură-te, cel ce ai prefăcut seceta, ca al doilea Ilie, în ploi binefăcătoare;
Bucură-te, cel ce prin rugăciune ai oprit ploile prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea mare a lucrătorului de pământ;
Bucură-te, mulţumirea celor ce seamănă cu credinţă;
Bucură-te, secerisul cel îmbelşugat al secerătorilor;
Bucură-te, comoara cea bogată a săracilor
Bucură-te, ajutorul nostru în vreme de secetă;
Bucură-te, ajutătorul şi chivernisitorul nostru de-a pururea;
Bucură-te, mângâierea celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, lauda cuvioşilor monahi şi a bunilor creştini;
Bucură-te, ograda bine roditoare;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-9-lea

Făcătorule de minuni, Sfinte Fanurie, după cum în vremea vieţii tale pe pământ ai izbăvit poporul credincios de primejdii şi de foamete prin Sfintele tale rugăciuni, aşa şi acum trimite mila ta asupra noastră, dăruindu-ne timp roditor şi îmbelşugat pentru creşterea şi ajutorul pruncilor sugari şi al sărmanilor, cu care vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-9-lea

Când cereau săracii ajutor de la tine în necazurile lor, nu i-ai depărtat cu vorbe întristătoare, ci i-ai ajutat în tot felul, dându-le blagoslovia ta şi ceea ce le trebuia, scăpându-i din nevoi; pentru aceea aducem ţie acestă laudă aşa:
Bucură-te, împlinirea lipsurilor săracilor;
Bucură-te, chivernisitorul tuturor celor lipsiţi;
Bucură-te, cel ce preschimbi necazurile în bunătăţi;
Bucură-te, cel ce îmblânzeşti fiarele sălbatice;
Bucură-te, cel ce lepezi lucrurile amăgitoare;
Bucură-te, izbăvitorul tuturor celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, cel ce pedepseşti pe neguţătorii cei lacomi;
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale faci lucruri preamuninate;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce ai renunţat la avuţie şi ai împărţit-o cu cei săraci;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 10-lea

Dăruieşte şi nouă ajutorul tău ca acelor săraci, ca să scăpăm de năvălirea şerpilor otrăvitori şi mai ales a balaurului înspăimântător şi de vicleanul înşelător ce se luptă cu noi neîncetat pentru a răpune sufletele noastre; noi însă prin rugăciunile tale nădăjduim să dobândim cele de folos în viaţa aceasta şi în cea viitoare; ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Nu te depărta de la noi, Sfinte Fanurie, şi de la toţi cei ce cheamă Sfânt numele tău, pentru că toţi recunoaştem grelele noastre păcate; şi ne rugăm ţie şi cerem cu credinţă ajutorul tău, cântându-ţi graiurile acestea aşa:
Bucură-te, mântuirea celor ce işi mărturisesc curat păcatele;
Bucură-te, mustrătorul acelora ce ascund păcatele lor;
Bucură-te, cel ce nu suferi pe nelegiuţi;
Bucură-te, folositor mare al celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, mare ajutător al celor ce vieţuiesc în smerenie;
Bucură-te, văzând întoarcerea la Stăpân a lucrurilor furate;
Bucură-te, descoperirea multor taine neştiute;
Bucură-te, cel ce ai adus pe mulţi la Hristos prin minunile tale;
Bucură-te, preaminunate Mucenice, că nu ne laşi şi pe noi;
Bucură-te, cel ce mijloceşti la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre;
Bucură-te, cel ce mângâi pe toţi cu ale tale mari minuni;
Bucură-te, că prin tine şi neamul călugăresc capătă mântuire;
Bucură-te, că şi tot clerul bisericesc prin tine se mântuiesc;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 11-lea

Mărgăritarul de mult preţ al lui Dumnezeu care fiind ascuns în ţărână, straluceşte acum în Rhodos ca o comoară de mult preţ şi îmbogăţeşte, desfătează, luminează şi inveseleşte pe toţi cei ce vin la el cu credinţă şi cu dragoste; cu tine împreună cântăm Purtătorului de grijă al tuturor şi Dumnezeul nostru: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Strălucit-a astăzi sărbătoarea plină de veselie şi praznicul luminat al Sfântului Mucenic Fanurie, cel mult pătimitor şi de biruinţă purtător; că Dumnezeu l-a învrednicit de cununa cerească a celor bineplăcuţi Lui şi l-a aşezat laolaltă cu îngerii. Pentru aceasta, lăudând pe Domnul care a făcut minunată voia Sa întru Sfinţii Săi, Sfântului Fanurie să-i grăim:
Bucură-te, că ai stat în faţa idolilor;
Bucură-te, că ai defăimat minciuna lor;
Bucură-te, că ai fost ars cu cărbuni aprinşi;
Bucură-te, că ai stins credinţa în idoli;
Bucură-te, că demonii te-au văzut şi au plâns;
Bucură-te, că îngerii în juru-ţi s-au strâns;
Bucură-te, că iadul adânc s-a cutremurat;
Bucură-te, bărbat viteaz al Bisericii;
Bucură-te, pecete curată a credinţei;
Bucură-te, cel ce eşti pildă luminată pentru noi;
Bucură-te, ostaşule nebiruit al lui Hristos;
Bucură-te, al nostru Mucenic preamărit;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 12-lea

Pe cei ce sărutăm Sfânta ta iconă cu credinţă, Mucenice, şi lăudăm vieţuirea ta cea Sfântă, Fanurie preamărite, cu rugăciunile tale arată-ne moştenitori ai împărăţiei celei cereşti şi veşnice, şi părtaşi ai slavei celei de sus; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Minuni străine şi mai presus de înţelegere a făcut Dumnezeu întotdeauna întru Sfinţii Săi; împreună cu care, în timpul din urmă, a arătat ca pe un alt soare strălucind cu minunile pe Minunatul Fanurie, lauda Rhodosului şi a Bisericii. Căruia şi noi, aprinşi de dragoste şi de râvnă, să-i grăim din suflet:
Bucură-te, că ai fost aruncat în cuptor de foc;
Bucură-te, că şi acolo te-ai bucurat;
Bucură-te, că te-ai rugat pentru cei ce te chinuiau;
Bucură-te, cel ce eşti mijlocitor pentru toţi;
Bucură-te, cel ce nu încetezi a ruga pe Hristos pentru noi;
Bucură-te, scump prinos al credincioşilor;
Bucură-te, că ai umilit pe cei ce s-au trufit;
Bucură-te, că ai înălţat pe cel smerit;
Bucură-te, rugătorul nostru către Hristos;
Bucură-te, tăria celui evlavios;
Bucură-te, miluitorul credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru iertarea păcătoşilor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Preaminunate Fanurie, cu lacrimi fierbinţi alergând la a ta ocrotire, ne rugăm ţie: izbăveşte-ne cu rugăciunile tale cele bineplăcute lui Dumnezeu, de toată nevoia şi necazul; îndepărtează de la noi toată durerea şi suferinţa şi ne învredniceşte ca şi în viaţa de veci să fim părtaşi ai împărăţiei veşnice şi împreună cu tine cântare să aducem lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi

Poporul cel credincios cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără de judecată asupra credinţei noastre, cu umilire strigă către tine aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scapărea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutorul celor necăjiţi;
Bucură-te, cel ce întuneci mintea păgânilor;
Bucură-te, cel ce ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul păcatelor;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul legii creştineşti;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Şi Condacul întâi

Apărătorului credinţei ortodocşilor, marelui Mucenic Fanurie, să-i aducem din inimă mărturisiri de mulţumire toţi, care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa şi să-i cântăm:
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

După aceasta se zice această:

Rugăciune

Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălţându-ne gândurile, noi păcătoşii cu umilinţă şi cu căldură te rugăm: caută dintru înălţimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viaţa ta Sfântă şi prin chinurile tale muceniceşti pentru Hristos, ţi-ai dobândit sălăşluire veşnică, şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorile noastre. Şi te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc şi Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu ştiinţă şi cu neştiinţă, pururea, ca nişte robi nevrednici săvârşim, şi să nu se mânie pe noi până în sfârşit, pentru puţinătatea dragostei noastre faţă de El şi faţă de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire faţă de noi şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea, toate patimile şi necazurile, toate amărăciunile şi strâmtorile, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupe cu viaţa noastră de păcat de până acum, şi privind la ceruri, să ne înflăcăram de dorul de a deveni şi noi bineplăcuţi lui Dumnezeu. Aşa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povăţuitorul şi îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru ca urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni şi binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; şi trecând dintru această viaţă pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnlui, de împărăţia cea nesfârşită a cerurilor şi de partea celor drepţi, ca împreună cu toţi şi înconjuraţi de cereştii îngeri, să aducem slavă, cinste şi închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!

 

 

Sfântul Paisie Sezonul 2, Episodul 12

Sf. Paisie - Sezonul 2, Episodul 11

 

Nu toți cei din lume se prăpădesc, și nu toți din mănăstire se mântuiesc

 

„Nu toți cei din lume se prăpădesc, și nu toți din mănăstire se mântuiesc” (Sf. Arsenie Boca).

Vă spun un mic secret: sunt „oameni din lume” care duc o viață mai aleasă decât profesorii de religie, călugării și preoții.

În Pateric Avvei Antonie i s-a descoperit în pustiu următorul lucru: „În oraș, există cineva asemenea ție, un medic care dăruiește din prisosul științei sa-le celor nevoiași și care cântă în fiecare zi Trisaghionul împreună cu îngerii”.

Arhim. Emilianos Simonopetritul - AȘTEPTAREA LUI DUMNEZEU - Despre boală, suferință și moarte

 

Arhim. Emilianos Simonopetritul-AȘTEPTAREA LUI DUMNEZEU-Despre boală, suferință și moarte by Basileios Theodoros

Sf. Paisie - Sezonul 2, Episodul 10

Sfantul Paisie Sezonul 2, Episodul 9

Sf. Paisie - Sezonul 2, Episodul 8

Sf. Paisie - Sezonul 2, Episodul 7

 

Sfântul Paisie Aghioritul Despre suferința copiilor din pricina părinților

Sf. Paisie - Sezonul 2, Episodul 6

Sf. Paisie - Sezonul 2, Episodul 5

Sf. Paisie - Sezonul 2, Episodul 4

 

Cuviosul Paisie Aghioritul - Epistole

 

Cuviosul Paisie Aghioritul - Epistole by Hrab Alexandru

Sf. Paisie - Sezonul 2, Episodul 3

Sf. Paisie Aghioritul - Despre neliniştea tinerilor pentru aflarea rostului lor în viaţă

Sf. Paisie - Sezonul 2, Episodul 2

 

Andrei Pleșu - Despre frumusețea uitata a vieții

Andrei Pleșu - Despre frumusetea uitata a vietii by Hrab Alexandru

Părintele Conf. Univ. Dr. Nicolae Morar - Cuvânt despre întronizarea IPS Ioan

Părintele Conf. Univ. Dr. Nicolae Morar - Cuvânt la înveșnicirea IPS Nicolae

Muntele Tabor - Muntele Schimbării Domnului la Față

      Biserica de pe Muntele Tabor - locul unde Mântuitorul S-a schimbat la Față.

     Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Alături de icoană se află nenumărate plăcuțe de argint. Plăcuțele sunt un fel de pomelnice cu dorințe personale (sănătate, căsătorie, naștere de copii) pe care pelerini le lasă cu speranța că Maica Domnului va împlini cererile lor.

   Catapeteasma verde (unică) din biserica mănăstirii.

       Vedere de pe muntele Tabor.

          Cele 3 colibe. Sunt realizate în amintirea colibelor despre care vorbea Sf. Ap. Petru.

Viata Sf. Paisie Aghirotul - Ed. Basilica

 

Viata Sf. Paisie Aghirotul - Ed. Basilica by Hrab Alexandru

Rugăciune grabnic folositoare către Sfântul Efrem cel Nou

 

Rugăciune grabnic folositoare către Sfântul Efrem cel Nou

 

 

Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea cererea mea. De nenumărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc, prin mijlocirea ta, să pun început bun mântuirii mele. 

Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă lenevesc. Cere-I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert. 

Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinurile pe care le-ai suferit mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios!

Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te, Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te, sfinte, pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi.

Ajută, Sfinte Efrem, pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi.

Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.

 

Sursa: https://doxologia.ro/rugaciune-grabnic-folositoare-catre-sfantul-efrem-cel-nou?fbclid=IwY2xjawKZqi9leHRuA2FlbQIxMQBicmlkETA3MU00RHpudVAxVVZIa3d3AR4-817y7vW0LPkQQvBWFBM_zuWHLzCTfJhfBXsjtBzwhkmZDxNI18_3rNFe4g_aem_9Spsh_JSwduq9X9iWWE0aA

Dumitru Călugăr- Învățământul Religios în Biserica Ortodoxă Romană, în Biserica Ortodoxă Romană din 1971_nr.1-12

 

Dumitru Calugar Invatamantul Religios în Biserica-Ortodoxa-Romana_1971_nr.1-12 by Hrab Alexandru

·         Învățătura creștină transmisă de Biserică luminează mintea, încălzește inima și călăuzește voința spre bine.

·         Învățământul religios este o lucrare esențială și continuă a Bisericii pentru formarea morală și spirituală a credincioșilor.

·         Primele forme de învățământ religios au apărut în mănăstiri.

·         Aici se formau viitorii preoți și cărturari, iar predarea era axată pe texte liturgice și pe formarea morală.

·         Personalități precum Coresi, Sf. Varlaam, Antim Ivireanul, Dosoftei, Simion Ștefan, au tipărit lucrări care au sprijinit credința și educația.

·         Tipăriturile religioase au întărit credința și au cultivat limba română.

·         Au fost înființate seminarii teologice și mai târziu facultăți de teologie (ex: Socola, București, Sibiu).

·         După 1943, învățământul religios a fost reorganizat sub autoritatea Bisericii, cu accent pe vocație și trăire duhovnicească.

·         Influențele pedagogiei occidentale (herbartianismul) au dus la un exces intelectualist și la pierderea dimensiunii sufletești în educația religioasă.

·         Biserica a reacționat organizând congrese catehetice pentru redresarea catehezei.

·         Familia este „prima școală” a educației religioase.

·         Preotul are un rol părintesc, educând prin spovedanie, vizite pastorale, sfaturi și exemplul personal.

·         Cultul ortodox este o „cateheză vie” – transmite dogma prin liturghie, rugăciuni și imnuri.

·         Cântarea bisericească unește comunitatea, înnobilează sufletul și susține trăirea religioasă.

·         După 1948, s-a dezvoltat o nouă direcție în cateheză: legarea învățăturii de cult și de trăirea liturgică.

·         Activitatea catehetică se adresează tuturor credincioșilor, după Sfânta Liturghie.

·         Scopul educației religioase este formarea unui caracter moral-creștin autentic.

·         Biserica oferă un cadru viu și viu tradițional pentru această formare, orientată spre mântuire și slujirea semenilor.

 

Predică la Duminica a șaptea după Paști - IPS Bartolomeu Anania

 

Predică la Duminica a șaptea după Paști

IPS Bartolomeu Anania

Acum câteva zile am sărbătorit Înălțarea Domnului, iar duminica viitoare vom sărbători Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoare care în limba română se mai cheamă și Rusalii. Între aceste două mari sărbători, Biserica a așezat duminica de astăzi, care este închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. E bine să vă spun la început că sinoadele ecumenice, în total în număr de șapte, au fost soboarele la care au participat toți episcopii și apropiații lor colaboratori din toată creștinătatea primului mileniu. Așadar, este vorba de un sobor al Bisericii universale. Iar aceste sinoade s-au adunat numai în cazuri de foarte mare trebuință pentru viața și buna-orânduire a Bisericii lui Hristos.

Se știe că creștinii au trăit primele trei sute de ani sub prigoana împăraților romani. S-au rugat pe sub pământ, prin catacombe și prin peșteri, pe furiș, în casele lor. Atunci a dat Biserica foarte, foarte numeroși martiri. Odată cu venirea la cârma Imperiului a împăratului Constantin cel Mare, pe care noi îl cinstim ca sfânt, împreună cu maica sa, Elena, acesta, prin Edictul de la Milan, din anul 313, a dat libertate creștinilor să se roage la lumina zilei, în văzul și auzul tuturor, fără niciun fel de stingherire din partea autorităților. Și, într-adevăr, așa a fost; creștinii au ieșit la suprafață, au început să-și construiască biserici și să se roage public.

Dar, diavolul lucrează: dacă a încetat persecuția din exterior, a început persecuția din interior și s-au ivit ereziile, adică abaterile de la dreapta credință, care la urmă se constituiau în secte, care atacau adevărurile fundamentale de credință ale creștinătății.

Așa s-a ivit, la începutul secolului al IV-lea, un preot din cetatea Alexandriei –  care era, de altfel, foarte talentat – care a început să învețe că Iisus Hristos nu este de o ființă și egal cu Tatăl, că nu este fără de început, că a fost un timp în care El nu exista și că Tatăl L-a creat în timp, ca pe o făptură. Aceasta atingea teribil credința deoființimii Persoanelor Sfintei Treimi și, deci, a deoființimii Fiului cu Tatăl. S-a iscat mare tulburare în toată creștinătatea și, atunci, înțeleptul împărat Constantin cel Mare a convocat Primul Sinod Ecumenic, care a avut loc în cetatea Niceii, nu prea departe de Constantinopol, pe țărmul asiatic al Constantinopolului, în anul 325. A fost deschis chiar de împăratul Constantin, care, spre a sublinia unitatea creștinilor din Imperiu, de Răsărit și cel de Apus, și-a ținut cuvântarea în ambele limbi – în latină și în greacă, tocmai ca să demonstreze că, deși sunt două limbi diferite și două zone diferite ale continentului european, cu toate acestea, Biserica este, și trebuie să rămână, una. A fost semnalul pe care marele Constantin l-a dat pentru menținerea unității Bisericii și, de aceea, a și convocat Sinodul, pentru ca toți episcopii din lume să hotărască care este dreapta credință și toți să se orienteze după această formulă.

La acest Sinod au participat 318 episcopi, precum și colaboratorii lor cei mai apropiați. Știm că a participat, printre alții, Sfântul Nicolae și, de asemenea, a participat patriarhul Alexandriei, care l-a luat cu sine și pe tânărul, dar învățatul, diacon Atanasie, cel care va deveni el însuși mai târziu patriarh al Alexandriei și care a avut o contribuție esențială în lucrările Sinodului, care au durat câteva luni. Ei bine, toată problema era, repet, ca să restabilească învățătura. Și, atunci, după îndelungate discuții și rugăciuni către Duhul Sfânt, care să-i asiste și să le lumineze mintea, au formulat primele opt particule din cele douăsprezece ale Simbolului de Credință, pe care noi îl numim Crez și pe care noi îl rostim în biserică la fiecare Litughie. Celelalte patru articole au fost formulate mai târziu, la Al Doilea Sinod Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381, la diferență de aproape șaizeci de ani.

Primele opt articole care au fost formulate de către Sinodul I Ecumenic se referă la Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul. Celelalte patru se referă la Dumnezeu-Duhul Sfânt, la Biserică, la învierea morților și la Împărăția ce va să vină, Împărăția de veci. Acestea toate la un loc alcătuiesc Simbolul niceo-constantinopolitan și rămâne temelia credinței noastre, spusă în rezumat. Și e bine să rețineți că noi, ortodocșii, suntem singura Biserică din lume care păstrăm acest Simbol niceo-constantinopolitan în toată litera și tot spiritul său, așa cum a fost formulat de către Sfinții Părinți în cele două sinoade ecumenice, fără niciun adaos și fără nicio știrbire. Aceasta se cheamă dreapta credință. Pentru că, pe lângă dreapta credință, există și o credință strâmbă. Pe lângă bine-credincios, există și rău-credincios, care mărturisește doar o parte din adevărul Evangheliei, dar nu și pe cealaltă parte. Or, a nu spune întregul adevăr înseamnă, de fapt, a spune o minciună. Adevărul este unul singur și este integral; nu poate fi fărâmițat.

Totuși, de ce a fost nevoie ca ei să se adune și să formuleze Simbolul de Credință? Iubiții mei, principalul nostru izvor de credință este Sfânta Scriptură, atât Vechiul, cât și Noul Testament, și avem credința pe care ne-a insuflat-o și Sf. Ap. Petru că toată Scriptura este sub insuflarea Duhului Sfânt. Să nu creadă cineva că profeții Vechiului Testament sau evangheliștii Noului Testament au primit vreun dicteu automat, că au stat așa la o masă, cum stau spiritiștii și ascultă mesaje gata dictate de sus, pe care ei doar le consemnează în scris. Nu! Duhul Sfânt le-a insuflat adevărul, iar textul a fost scris de fiecare, potrivit temperamentului său, culturii sale, limbii sale și calităților sale de scriitor. Fiecare evanghelist sau fiecare autor sacru și-a păstrat propria personalitate, pentru că Duhul Sfânt nu stâlcește și nu distruge personalitatea și libertatea omului. El doar îl asistă, iluminându-l ce trebuie și cum trebuie să scrie, dar, mai cu seamă, ce trebuie să scrie. Moise, de pildă, este primul autor vechi-testamentar, dar el, în cartea lui, istorisește evenimente care s-au petrecut cu mult înaintea lui. Facerea lumii, de pildă, Căderea omului, Izgonirea din Rai, Potopul lui Noe au fost evenimente care s-au petrecut cu mult înainte de Moise, el care, de altfel, era un om foarte învățat – fusese cultivat lacurtea faraonului din Egipt, ca un adevărat prinț – pe acestea le-a cules din tradiția poporului, adică din predanie.

Știți că copilul are o memorie foarte bună și ține minte foarte, foarte repede ceea ce aude și transmite și altor copii. Așa și cu omenirea: la început avea o memorie mai bună, pentru că nu era atât de încărcată ca în vremea noastră, cu acest bombardament al informațiilor, care, practic, ne sustrage de la meditație și de la a cumpăni un adevăr. Prea repede suntem victimele acestui asalt al știrilor/informațiilor – unele adevărate, altele neadevărate [...]. Omul vechi avea timp să gândească. Și pentru aceasta memoria lui era proaspătă și înregistra fidel evenimentele care erau raportate la Dumnezeu. Și acestea erau predate cu sfințenie din gură în gură și din generație în generație. Unele consemnau în scris, în documente, și așa le-a găsit Moise – pe de o parte, documentele scrise pe care le-a colecționat și pe care le-a confruntat  și pe care le-a redactat, iar, pe de altă parte, predania populară din gura semenilor săi. Așa a alcătuit cele cinci cărți ale lui, care sunt și primele cinci cărți ale Bibliei. 

Să trecem la Noul Testament. Numai doi din cei patru evangheliști au fost ucenici ai Domnului și au auzit cuvintele din gura Lui: Matei și Ioan. Marcu le-a auzit de la alții, iar, mai cu seamă, Luca le-a cercetat în unele documente care începuseră să fie scrise de unii creștini, iar pe altele le-a auzit chiar din gura Maicii Domnului, pe care a cunoscut-o personal și care i-a istorisit lui, lui Luca, prin pana căruia avem evenimente care nu se puteau ști altfel, cum ar fi, de pildă, Buna Vestire. Așa, deci, textul scris a fost precedat de o tradiție orală, prin viu grai, și după aceea, prin această tradiție orală, au fost consemnate în scris, iar Duhul Sfânt a lucrat și într-o parte, și în alta. De aceea, greșesc cei care au susținut, în special protestanții și neoprotestanții de astăzi, că nu trebuie să credem decât Scriptura și nimic altceva – sola Scriptura – numai Scriptura, nimic altceva. Pentru că, înainte de Scriptură, a existat tradiția orală. Pe aceasta mulți nu o știu, sau nu vor să o știe. Dar, iubiții mei, și Scriptura își are părțile ei mai limpezi și părțile ei mai obscure. Însuși Sf. Ap. Petru mărturisește, în una din epistolele sale, că scrierile lui Pavel, care era foarte învățat – Petru fusese un biet pescar, dar Pavel fusese la nivel universitar, că unele ruguri ale lui Pavel, spune Petru, sunt mai greu de înțeles. Așa este. Repet, fiecare scriitor a scris în stilul său propriu.

Iată că după Înălțarea la Cer a Domnului, Apostolul Filip se găsea la o margine de drum. Și iată că pe acel drum trecea o caretă și în ea era un nobil de la curtea reginei din Etiopia, care venise și el să se închine la templul din Ierusalim, pentru că auzise că evreii au o religie foarte înaltă și foarte bogată. Era  ceea ce se cheamă un prozelit, un candidat la convertirea spre religia iudaismului. Și citea cu voce tare – în Antichitate se foloseau lecturile cu voce tare – și avea cartea deschisă, Cartea Profetului Isaia, și citea cu voce tare un text. Știm care era acest text – era o profeție cu substrat mesianic și, într-adevăr, mai greu de descifrat. Și, trecând prin dreptul lui Filip, acesta îl întreabă: „Înțelegi tu, oare, ce citești?” Iar călătorul îi răspunde: „Cum aș putea să înțeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?”. Era o invitație la dialog. Filip s-a urcat lângă el în caretă, a luat textul și l-a explicat cuvânt cu cuvânt și virgulă cu virgulă și l-a luminat.

De aceea, știm că nu este suficient să citești tu singur Sfânta Scriptură, așa cum fac mulți pretinși creștini, ci ai nevoie de un îndrumător. Fără aceasta, poți greși și te poți rătăci, sau, pur și simplu, te poți descuraja. De aceea a fost nevoie ca să vină Duhul Sfânt și să ilumineze pe Sfinții Părinți de la sinoadele ecumenice și pe alții care nu au participat la sinoadele ecumenice, dar care au lăsat scrieri sfinte, prin sfințenia lor, pentru ca să ne ajute pe noi să tâlcuim și să înțelegem corect Sfânta Scriptură. Acești Sfinți Părinți, care, iluminați de Duhul Sfânt, ne transmit învățăturile corecte despre Sfânta Scriptură, alcătuiesc la un loc Sfânta Tradiție; nu tradiția în sine, care aparține fiecărui popor – tradiția înseamnă limba, obiceiurile, datinile, cultura, în general – ci este Sfânta Tradiție, pentru că ea s-a alcătuit prin asistența directă a Duhului Sfânt către Sfinții Părinți ai Bisericii. Iar această Sfântă Tradiție a început nu cu cei de la Sinodul I Ecumenic, pentru că înainte de ei au fost și părinții apostolici, au fost și părinții intermediari, dar toți la un loc, cel puțin până la Sinodul al VII-lea Ecumenic, care a avut loc în anul 787 după Hristos, au alcătuit Sfânta Tradiție. Așadar, sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare a Sfintei Tradiții.

În textul evanghelic care vi s-a citit și pe care l-ați ascultat este vorba de rugăciunea pe care Domnul I-a adresat-o Tatălui Său în prezența ucenicilor Săi la Cina cea de Taină înainte de a merge în grădina Ghetsimani, unde avea să fie arestat. În această rugăciune pe care ați ascultat-o, I se adresează: „Părinte, preamărește-Mă, pentru ca și Eu să Te preamăresc. Tu Mi-ai dat stăpânire peste tot trupul, pentru ca Eu să le dau viață veșnică. Iar Viața Veșnică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.” […] Domnul Însuși definește Viața Veșnică, în ce constă: ca ei, ucenicii și creștinii, în general, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat”, pentru că existau în Antichitate și zeii păgâni, care erau venerați drept dumnezei, dar care nu erau, în realitate, dumnezei; erau doar chipuri cioplite. Și mai târziu, și astăzi avem dumnezei falși. […]

Singurul Dumnezeu adevărat este Dumnezeul pe care ni-L descoperă Sfânta Scriptură și pe care ni-L atestă Sfinții Părinți. De aceea, când se vorbește de Iisus Hristos, este definit „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, „Lumină din Lumină”; aprinzi o lumânare din altă lumânare – ai două lumini, dar prima din care ai luat pe a doua nu scade, rămâne întreagă, cum a fost înainte. Așa și Iisus Hristos, fiind a doua Persoană a Sfintei Treimi, este desprins din Tatăl, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, este egal cu Tatăl, așa cum este lumina din lumină, El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu Adevărat. 

Așadar, iubiții mei, una din grijile noastre spre a moșteni viața de veci este să-L cunoaștem pe Dumnezeul Cel adevărat, Făcătorul Cerului și al Pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Cu aceasta n-am terminat, trebuie să-L descoperim și să-L cunoaștem pe Fiul Său, pe Iisus Hristos, pe Care El, Tatăl, L-a trimis la noi, spre mântuirea noastră. Cunoscându-L pe Fiul, Îl cunoaștem și pe Tatăl, dar Fiul nu I se substituie. În textul pe care vi l-am citat nu se spune: „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, prin Iisus Hristos”, ci „și pe Iisus Hristos”. […] Dar ce este Iisus Hristos decât Persoana a doua a Sfintei Treimi, întrupat în ființă omenească. El, însă, fiind Fiul lui Dumnezeu, este chipul văzut al Tatălui Celui nevăzut. Tatăl niciodată nu va putea fi contemplat față către față, pentru că nici nu are chip, pe câtă vreme Iisus Hristos, ca om, a luat chip. Aceasta justifică și icoana, reprezentarea a ceea ce oamenii au văzut și văd, simbolul care ne deschide fereastra spre nevăzut, spre Taină, spre cer. […]

Și dacă îi cunoaștem pe Aceștia Doi [pe Dumnezeu-Tatăl și pe Dumnezeu-Fiul], prin insuflarea și ajutorul Duhului Sfânt, care întotdeauna ne asistă, avem calea deschisă către Viața Veșnică, către Împărăția Cerurilor, o Împărăție pe care o pregustăm încă de aici, de pe pământ, prin participarea noastră la Sfânta Liturghie și prin Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului din Sfânta Euharistie. […] Noi începem să trăim lumina Împărăției Cerurilor, în dimensiunea ei liturgică, încă din viața aceasta. Cu atât mai multe șanse avem să-L cunoaștem pe Dumnezeul Cel adevărat și pe Iisus Hristos pe Care El L-a trimis și Care, prin puterea Sa și prin asistența Duhului Sfânt […], ne călăuzește spre mântuirea noastră. Amin.

 

Sursa: https://www.activenews.ro/cultura/Rugaciunea-lui-Iisus.-Duminica-a-saptea-dupa-Inviere-a-Sfintilor-Parinti-de-la-Niceea.-IPS-Bartolomeu-Anania-Diavolul-lucreaza-dupa-persecutia-din-exterior-a-inceput-persecutia-din-interior-si-s-au-ivit-ereziile-adica-abaterile-de-la-dreapta-credin-156377

 

Idei:

·         Între Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile) se află o duminică dedicată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic.

·         Sinoadele ecumenice (în număr de șapte) au fost adunări ale episcopilor din toată creștinătatea, convocate pentru rezolvarea marilor probleme de credință.

·         Convocat de împăratul Constantin cel Mare pentru a combate ereziile, mai ales erezia lui Arie, care nega dumnezeirea Fiului.

·         A participat un număr de 318 episcopi, printre care Sf. Nicolae, Atanasie cel Mare și patriarhul Alexandriei.

·         Sinodul a formulat primele 8 articole ale Simbolului de Credință (Crezul), restul fiind adăugate la al Doilea Sinod Ecumenic (381).

·         Crezul rezultat este fundamentul credinței creștine și exprimă dreapta credință despre Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul.

·         Scriptura a fost precedată de o tradiție orală sfântă (predania).

·         Duhul Sfânt a inspirat scriitorii, respectând însă personalitatea și stilul fiecăruia.

·         Sfânta Tradiție este formată din scrierile Sfinților Părinți, interpretările lor și viața Bisericii, fiind complementară Scripturii.

·         Protestanții greșesc când susțin doar „sola Scriptura” (numai Scriptura), ignorând tradiția.

·         Biblia nu poate fi înțeleasă corect fără îndrumare (exemplu: Filip și famenul etiopian).

·         Sfinții Părinți și Sinoadele, iluminați de Duhul Sfânt, au formulat învățătura dreaptă.

·         Ortodocșii păstrează Simbolul niceo-constantinopolitan în forma sa originală, fără modificări.

·         Viața veșnică constă în cunoașterea „singurului Dumnezeu adevărat” și a lui Iisus Hristos, Fiul Său.

·         Iisus Hristos este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, „Lumină din Lumină”, egal cu Tatăl.

·         Icoana este justificată prin faptul că Iisus, ca om, a luat chip și poate fi reprezentat vizibil.

·         Cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu și a Fiului Său este esențială pentru mântuire.

·         Credința completă presupune adevăr integral, nu fragmente – orice abatere duce la rătăcire.