„Dumnezeu
nu vă mai iubește”
Un părinte,
după vreo cinci ani de când venise în parohie, văzând că se tot împuținează
serviciile religioase, și implicit, și resursele nevoințelor sale duhovnicești
– și, într-o oarecare măsură, și materiale, fie vorba între noi -, anunță că,
de hramul bisericii, are să facă un bilanț al activității sale și, desigur, al
comunității, în ansamblul ei.
În ziua
sortită, după săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele, cu glas domol și
sacadat, iese în fața credincioșilor și începe să bine-vestească.
„Dragii mei fii
și fiice! Sunt cu voi de câțiva ani de împreună-lucrare în ogorul Evangheliei.
Au fost momente frumoase, multe dintre ele. Altele au fost grele, atât pentru
obștea noastră, cât și pentru unii dintre noi. Însă, cu ajutorul Domnului, am
încercat să le facem față la toate. Acum, însă, la momentul bilanțului, mă simt
obligat, în fața lui Dumnezeu și înaintea dumneavoastră, să vă mărturisesc, cu
frică și cu cutremur, ce am constatat eu în cei câțiva ani de când suntem
împreună.
Din experiența
mea cu voi și ca preot în acest sat, cu durere trebuie să vă spun că mi-am dat
seama, destul de curând, că voi nu vă mai iubiți. Nu există iubire între voi, a
unora față de ceilalți. Dovada? În anul ce a trecut, nu am avut decât o singură
cununie! Deci, dacă nu vă iubiți, desigur că și cununiile au scăzut îngrijător
de mult.
Însă aceasta nu
e tot... Mi-am dat seama că nu doar că nu vă iubiți la modul acesta frumos,
binecuvântat, în care să vă doriți întemeierea unei familii. Ci, mai mult, nici
măcar de iubire pur fizică, pământească nu mai poate fi vorba între voi, pentru
că a trecut o amar de vreme de când nu am mai avut niciun botez!
Și, ca și cum
acestea nu ar fi de ajuns și suficient de grave, am sesizat cu extremă
îngrijorare că, dacă voi nu vă mai iubiți între voi, nici Dumnezeu nu vă mai
iubește! Anul acesta nu am avut nicio înmormântare!...”[1].
[1] 77 de întâmplări din
viața părinților, Culegere și adaptare Romeo Petrașciuc, Sibiu, Ed. Agnos,
2012, pp.19-20
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu