Faceți căutări pe acest blog

luni, 14 ianuarie 2019

Biserica Nașterii Domnului (Betleem)



Biserica Nașterii Domnului (Betleem)[i]


            În anul 326, Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin poruncește zidirea unei biserici la Betleem cu altarul așezat deasupra peșterii unde S-a născut Pruncul Sfânt[1]. Planul noii bisericii avea o formă octogonală, frumos împodobită cu mozaicuri, ale căror fragmente se pot vedea și astăzi în biserica din Betleem.
            Fericitul Ieronim (†420) se retrage lângă peștera din Betleem unde traduce Sfânta Scriptură din ebraică și greacă în limba latină, versiune cunoscută sub numele de Vulgata. Peștera lui Ieronim se află acum sub Biserica romano-catolică „Sfânta Ecaterina” (ridicată în 1881), iar în fața locașului se ridică o statuie Fericitului scriitor bisericesc.
            În anul 527, pe tronul imperiul Bizantin urcă Justinian cel Mare care va reface locașul distrus de samarinenii nemulțumiți de drepturile primite în bătălia de la Nablus din 529[2]. Biserica va fi înzestrată cu ornamentații noi, coloane din secolul al IV-lea, în număr de 44, reașezate pe patru rânduri, susțin tavanul, sfântului locaș.
            Cu mici modificări, Biserica din Betleem se păstrează până astăzi. Cu o lungime de 60 m și 30 m înălțime, iar bolta lucrată din lemn, a fost refăcută după un incendiu din 1842[3]. Altarul principal al bisericii aparține ortodocșilor, străjuit de o catapeteasmă deosebită lucrată în lemn poleit cu aur în 1764, iar cel din partea stângă aparține armenilor. În partea dreaptă a altarului, pelerinii se pot închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – „Betleemița”. Peștera unde S-a născut Hristos se află sub altar și are formă dreptunghiulară, lungă de 12 m și lată de 3 m. interiorul este susținut de grinzi metalice și asigurat cu învelișuri din materiale rezistente contra incendiilor. Peștera este străjuită de mai multe candele din argint care ard necontenit, iar pardoseala este făcută din marmură. În partea de răsărit a peșterii se află locul Nașterii Domnului, sub masa unui altar ortodox, marc de o stea din argint donată în 1717, deasupra căruia se găsesc 15 candele din argint: 6 ale ortodocșilor, 5 ale armenilor și 4 ale catolicilor[4]. La coborârea în peșteră (care se face pe partea dreaptă a altarului ortodox), jos pe partea stângă se află altarul ieslei, locul unde a fost așezat Iisus după naștere. Din absida dreaptă, niște trepte dau într-o curte interioară, care face legătură cu reședința exarhului Bisericii Nașterii Domnului din Betleem. În dreapta curții interioare se află o peșteră unde au fost înmormântați pruncii uciși de Irod. În această grotă se află și moaștele unor părinți uciși de perși în 614.
            În anul 614, perșii conduși de Kosroe cuceresc Țara sfântă și distrug locașurile sfinte, iar viețuitorii din mănăstiri vor fi martirizați.
            O tradiție spune că perșii ajungând în Biserica Nașterii Domnului au dorit să o distrugă, dar văzând pe pereți mozaicul ce prezenta închinarea magilor îmbrăcați în haine persane, aceștia cruță locașul. Mai târziu, la venirea arabilor, se vor încheia diferite înțelegeri între aceștia și creștinii din Betleem. Biserica Nașterii Domnului trece în stăpânirea latinilor.
            De Crăciun în anul 1100, în Biserica Nașterii Domnului va fi încoronat rege Balduin de Flandra. Locașului i se vor face noi reparații, care au cuprins mozaicurile, acoperișul și tavanul acestuia. Până astăzi pot fi văzute fragmente din vechiul mozaic interior. În ciuda confruntărilor dintre arabi și cruciați, nu s-au produs pagube asupra bisericii. În 1515 Palestina a intrat sub dominația otomană.
            În timpul dominației otomane s-a adăugat în partea de sus, la ușa principală pe care se intră în biserică, un brâu de piatră, pentru a se împiedica accesul călare al necredincioșilor. Deasupra ușii se află cinci rânduri de blocuri din piatră, care umplu locul dintre arcada construită de cavalerii cruciați (secolul al XI-lea) și poarta mică din secolul al XVI-lea, ce poartă numele de „Ușa smereniei”.
            În anul 1869 a izbucnit un incendiu care a cuprins părți semnificative din interiorul bisericii. Mobilierul din peșteră a fost refăcut după această dată.




[1] Pr. David Pristavu, Betleem Biserica Nașterii, Ierusalim, 2008, p. 16.
[2] Ibidem, p. 21.
[3] Ibidem, p. 32.
[4] Ibidem, p. 40.



[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016,  pp. 131-135.






















vineri, 4 ianuarie 2019

Semnificația Bobotezei - IPS Laurențiu Streza




Semnificația Bobotezei[1]

 

 

            IPS Laurențiu Streza

            Cinstirea pe care Biserica o aduce Botezului Domnului se află exprimată într-o formă concentrată în troparul praznicului, un imn de preamărire a Sfintei Treimi: „În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; căci glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, mărire Ție”.

            Praznicul acesta are o întreită semnificație. Întâi de toate, la Botezul Domnului, Sfânta Treime Se descoperă pentru prima dată, deplin și vizibil, cât îi este dat omului a cunoaște: Fiul fiind în apa Iordanului, glasul Tatălui din ceruri confirmându-I divinitatea, iar Duhul Sfânt în chip de porumbel a stat deasupra Lui. Descoperirea Treimii întărește și dă sens tuturor evenimentelor mântuitoare pe care noi le serbăm în cursul unui an bisericesc, adică a tot ceea ce noi prăznuim din lucrarea și din activitatea Mântuitorului Iisus Hristos. Prin praznicele Bisericii, vedem cum Dumnezeu a rânduit în iconomia mântuirii Întruparea Fiului său, luând trup din Fecioara Maria, prin naștere supranaturală. Pentru mântuirea noastră a ales Dumnezeu lucrări omenești pe care le-a desăvârșit și care au depășit înțelesul minții noastre, dar, în același timp, El S-a coborât la noi, intrând în condiția noastră umană.

            Deci, întâi de toate praznicul acesta are un caracter realist, prezentând un eveniment istoric, confirmat și de faptul că în Țara Sfântă se păstrează, până astăzi, toate aceste mărturii ale sfintei Scripturi și la toate locurile biblice pelerinii se pot închina. Prin prăznuire, noi înțelegem însă ceva mult mai mult decât o comemorare istorică a unui eveniment religios, ceea ce oferă un caracter tainic sărbătorii. Prin comemorarea liturgică a unui eveniment din istoria mântuirii, încununată de Sfânta Liturghie, care cuprinde toate lucrările mântuitoare, prin Hristos, mort și înviat, prezent în mod real, evenimentul este actualizat, iar noi devenim contemporanii lui.

            Perioada celor 14 zile de sărbătorire deosebită, dintre Crăciun și Bobotează se aseamănă cu Săptămâna Luminată prin bucuria prăznuirii, care ridică postul și ajunarea, chiar depășind-o ca lungime. Ea cuprinde cele trei mari praznice de pregătire pentru mântuirea lumii, prin Hristos: Nașterea Domnului, ca venire în lume a Fiului lui Dumnezeu, Tăierea împrejur, adică asumarea în Trupul Săi și a acelei forme legământului lăsate în legea lui Moise, și Botezul Mântuitorului în apa Iordanului, deși nu avea nevoie pentru Sine de acestea acte. Toate le-a făcut pentru că a luat trupul tuturor oamenilor, a luat sarcina, păcatele omenirii și l-a afundat în apa Iordanului. A primit tăierea împrejur pentru a face pentru noi un nou legământ sfânt prin Taina Sf. Botez.

            A doua semnificație este cea legată de misterul sărbătorii, de tainicul ei, de lucrarea dumnezeiască. Sfântul Ioan Damaschin, un sfânt al Bisericii nedespărțite, amintește opt lucrări deosebite legate de Botez. Le numește el pe toate botez, chiar dacă unele sunt prefigurări ale Botezului. Botezul crești este cel la care fac referire prevestirile Vechiului Testament și el este cel care ne oferă mai presus de toate calitatea de fii ai lui Dumnezeu după har și mădulare ale trupului tainic al Domnului, Sfânta Biserică.

            Prima lucrare prevestitoare a Botezului a fost potopul, care a omorât păcatul, l-a înecat în apă. În baia Botezului moare și păcatul strămoșesc și sunt iertate și păcatele personale, la cei care se botează mai târziu.

            A doua prevestire este trecerea prin Marea Roșie. Botezul este prevestit prin această minune dumnezeiască, fiind el mai presus de toate, salvarea de către Dumnezeu. Se deschid cerurile pentru noi, nu doar s-a despărțit apa în două pentru ca poporul lui Israel să scape din robia egipteană.

            A treia prefigurare a Botezului a fost Tăierea împrejur. Și-am văzut în întâia zi a anului,, când Mântuitorul, la opt zile, a suferit această lucrare dureroasă în trupul Său, pentru ca legătura pe care o va lăsa în Taina Sfântului Botez să fie legătura directă cu El. prin Botez noi murim și înviem împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, ne naștem din nou la viața în Hristos și primim darurile virtuților teologice.

            A patra prefigurare a Botezului creștin este tocmai botezul lui Ioan, pe care l-a primit și Mântuitorul Hristos.

            Aici ne aflăm astăzi. A intrat Fiul lui Dumnezeu în apă, adică S-a atins Creatorul de creatură, de aceea creatura L-a respectat, s-a înspăimântat și râul Iordanului și-a întors cursul, arătând cât de minunată este această lucrare. De aceea, spunem astăzi în cântarea liturgică că „firea apelor s-a sfințit” prin intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în apa Iordanului. Noi știm că odată cu căderea primilor oameni a căzut și întreaga natură, dar natura căzută a fost ridicată și s-a restabilit legătura cu Creatorul, prin jertfa Mântuitorului de pe Cruce. Materia însă, repusă la locul ei de către Hristos, a primit doar posibilitatea de a devenit purtătoare de har. Ea este sfințită virtual.

            Iată de ce, prin lucrarea ierurgică pe care am săvârșit-o astăzi, în rânduiala Aghiasmei Mari, apa ca materie a primit har și transmite binecuvântarea lui Dumnezeu tuturor celor ce o vor gusta, o vor luat sau se vor stropi, sau cu ea se vor binecuvânta casele credincioșilor.

            Al cincilea botez este Botezul creștin.

            Al șaselea este botezul lacrimilor. Dacă noi prin Botezul creștin am primit calitatea de fii ai lui Dumnezeu și de mădulare ale trupului tainic al Domnului, Sf. Biserică, ne putem menține calitatea aceasta prin Taina Mărturisirii, pentru că botezul nu se mai repetă. Această taina a Bisericii este numită de Sfinți Părinți botezul lacrimilor, botezul pocăinței.

            Mai există încă un botez, care le depășește pe toate și le poate înlocui, este botezul sângelui, adică martirajul. Sfinții care și-au dat viața pentru Hristos au fost trecuți în rândul apropiaților lui Dumnezeu, unii dintre ei chiar fiind nebotezați pentru că, înainte de a primi taina aceasta, ei L-au mărturisit pe Hristos prin propria lor viață.

            Și mai există încă un alt fel de „botez”, la care poate să ajungă cel care pierde rostul vieții acesteia, este focul veșnic.

            Iată, iubiți credincioși, dacă botezul Mântuitorului în Iordan a pregătit botezul creștin, semnificația lui este pe măsură. De aceea, Biserica a adăugat o lucrare practică de împărtășire a harului lui Dumnezeu.

            Deci, ce-am învățat astăzi? Că toate lucrările pe care Dumnezeu le-a săvârșit în lume prin Fiul Său sunt pentru noi, sunt luate din rândul lucrărilor omenești și îndumnezeite, ridicate la cel mai înalt rang. Apoi, lucrarea pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o, din punct de vere duhovnicesc, legată de afundarea noastră întreită în apa Sfântului Botez, este o lucrare duhovnicească care ne oferă viața veșnică. Biserica botează pruncii pentru că Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus lui Nicodim: „De nu se va naște cineva (adică oricine) din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (In 3, 5). Ne-am născut din apă și din Duh, am primit Taina Ungerii cu Sfântul Mir, îndată după Botez, și apoi Taina Împărtășaniei, ca desăvârșire a celor trei trepte: naștere din viața în Hristos, întărire în viața în Hristos și unire cu Hristos. Și, iată-ne acum împărtășindu-ne la această slujbă dumnezeiască de darurile Duhului Sfânt coborâte peste această materie. Un singur lucru aș vrea să vă mai spun pentru ca să înțelegeți și să prețuiți așa cum se cuvinte materia aceasta sfințită. Noi știm că, în ordinea sfințeniei, mai presus de toate este Sf. Împărtășanie. Ea nu este materie sfințită, ea este o prezență reală a lui Hristos, Trup și Sânge. Noi ne împărtășim în mod real cu Trupul și Sângele Lui, devenind „hristofori”, adică purtători de Hristos. A doua, în ordinea sfințeniei este Aghiasma Mare. Apa, lăsată de Dumnezeu cu finalitatea de a ne întreține viața și a menține curățenia noastră fizică, își schimbă finalitatea prin lucrarea Duhului Sfânt, transformând-o într-o finalitate necesară vieții noastre spirituale. Ne-am rugat ca Duhul Sfânt să vine peste apa aceasta și s-o sfințească, pentru ca ea să devină purtătoare de har spre iertarea păcatelor, spre sănătate trupului și sufletului, spre sfințirea caselor, spre binecuvântarea a tot ceea ce există. Iată că și natura este binecuvântată ca pentru ca noi să putem viețui sub ocrotirea darului Duhului Sfânt. Mai există și Aghiasma Mică, pe care o săvârșim peste an când sfințim câte ceva, dar aceasta își consumă finalitatea, îndată după încheierea lucrării ierurgice. Apa sfințită numită Aghiasma Mare este singura care se păstrează pe tot timpul anului nealterată, pentru că nu își consumă finalitatea, fiind legată și de evenimentul cosmic al coborârii lui Hristos în apa Iordanului. Mai sunt și celelalte materii sfințite, apa botezului, apa la sfințirea bisericii, care și-au schimbat finalitatea pentru un anumit lucru, iar când lucrarea respectivă s-a împlinit, își consumă finalitatea.

            Vă îndemn pe toți să luați și să păstrați apa aceasta în vase potrivite, în vase de sticlă. Consumați-o în timpul anului, luați-o în stare de ajun, înaintea anaforei. Sfințiți cu aghiasmă vasele pe care le folosiți în bucătărie. Mama, în familie, este „preotul” care sfințește totul, pentru că ea păstrează cu multă grijă apa sfințită și o folosește ori de câte ori este nevoie, apoi primiți cu bucurie binecuvântarea aceasta cu apă sfințită, care nu este o rebotezare, ci ne reamintește de botezul pe care l-am primit noi și reactivează în noi credința și darurile Duhului Sfânt, care sunt puse pe trupul nostru ca o pecete care nu se șterge. Harul lui Dumnezeu, însă, nu lucrează împotriva voinței noastre. Să dorim să-l reactivăm, să face, fapte ale credinței și atunci harul Duhului Sfânt va fi lucrător în viața noastră, în familia noastră, în comunitățile din care facem parte, în țara noastră și în toată lumea. Amin[2].



[1] Predică la Botezul Domnului, 2010 (Telegraful Român, nr. 3-4, 2010, p. 1-2).

[2] † Laurențiu Mitropolitul Ardealului, Bucuria de a trăi viața în Hristos. Cuvinte de învățătură 2005-2011, ed. Andreiana, Sibiu, 2012, pp. 59-63. 

Postul din ajunul Bobotezei

 

Postul din ajunul Bobotezei

 

 

Ziua Ajunului Bobotezei (5 ianuarie) este, de asemenea, zi de ajunare, adică post desăvârșit până la vremea ceasului IX. Postul din această zi este păstrat prin tradiție din adâncă vechime (secolele IV-VI), când catehumenii, care urmau să primească Botezul în seara acestei zile, posteau pentru a se putea împărtăși la Liturghia credincioșilor, la care luau parte pentru prima dată, după Botez. Astăzi creștinii postesc în această zi pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfințită la Aghiasma mare.

Despre vechimea postului din ajunul Bobotezei aveam mărturie în Constituțiile Apostolice: „Înainte de botez să postească însă cei ce se botează, căci Domnul a fost mai întâi botezat de Ioan și a petrecut în pustie, după aceea a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți [...]. Cine se inițiază în moartea Lui trebuie mai întâi să postească și apoi să se boteze”.

Se face dezlegare la untdelemn și vin (după vecernie)[1].

 



[1] Preot Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgică generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină – vol. I-, Ediție a treia, revizuită și completată de Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Basilica, București, 2015, p. 378.

Întrebuințarea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare

 

Întrebuințarea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare

 

 

Liturghia Sf. Vasile cel Mare a fost la început Liturghia normală sau obișnuită în Biserica Ortodoxă; de aceea, în unele dintre cele mai vechi manuscrise ca, de exemplu, Codicele Barberini, ea era așezată înaintea celorlalte două Liturghii și înscrisă sub denumirea de Liturghia zilnică (de toate zilele: καθημερίνη λειτουργία). Cu timpul, începând cu secolele IX-X, din pricina lungimii anaforalei ei, a fost înlocuită cu Liturghia, mai scurtă, a sf. Ioan Gură de Aur, iar săvârșirea ei a fost limitată la un număr restrâns de zile din cursul anului bisericesc. De aceea, astăzi ea se săvârșește numai de 10 ori pe ani, și anume:

o   În primele cinci duminici ale Postului Mare;

o   În ziua Sfântului Vasile (1 ianuarie);

o   În joi și sâmbătă din Săptămâna Pătimirilor;

o   În Ajunul Crăciunului (24 decembrie) și Ajunul Bobotezei (5 ianuarie).

Atât în Joia și Sâmbăta Pătimirilor, cât și în cele două ajunuri, Liturghia Sfântului Vasile se face unită cu Vecernia (adică se dă binecuvântarea ca pentru Liturghie, dar începem cu Vecernia până după Paremii sau Vohodul cu Evanghelia, după care urmează Liturghia, de la Sfinte Dumnezeul înainte). Când însă cele două ajunuri cad sâmbăta sau duminica, atunci în ziua ajunului se oficiază  Liturghia Sfântului Ioan, iar Liturghia Sfântului Vasile se face în zilele Praznicelor (al Nașterii și al Bobotezei), fără să se mai combine cu Vecernia[1].



[1] Preot Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgică specială, Ediție revizuită și completată de Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula și de Arhim. Asist. Dr. Chiril Lovin, Basilica, București, 20016, pp. 280-281.

marți, 1 ianuarie 2019

Începe Noul An cu 8 versete biblice

 



Începe Noul An cu 8 versete biblice

 

 

La cumpăna dintre ani este recomandat să medităm asupra timpului ce a trecut, să îl analizăm cu un ochi critic şi să ne setăm noi obiective pentru anul următor. Este foarte important pentru noi, creştinii ortodocşi, ca aceste obiective să fie de ordin spiritual şi nu material.

În setarea acestor obiective trebuie să ţinem cont că Biblia este cel mai bun izvor de înţelepciune, fapt pentru care îţi prezentăm o selecţie de versete care te pot ajuta să pui început bun în anul 2019.

Isaia 40:31

Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi.

Ioan 16:33

Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.

Filipeni 4:6

Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.

Psalmi 70:6

Că Tu eşti aşteptarea mea, Doamne; Domnul este nădejdea mea din tinereţile mele.

Pildele lui Solomon 3:5

Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta.

Romani 8:28

Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui.

2 Corinteni 5:17

Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi.

1 Ioan 1:9

Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.

Sursa: http://basilica.ro/incepe-noul-an-cu-8-versete-biblic/

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină