vineri, 22 septembrie 2017
vineri, 4 august 2017
joi, 20 aprilie 2017
Nenorocire sau binecuvântare
Nenorocire sau binecuvântare
Într-un sat mic, trăia un bătrân cu
băiatul lui de 17 ani.
Într-o zi, singurul cal alb cu care
lucra a sărit gardul și a fugit cu niște cai sălbatici. Lumea din sat murmura:
„Ce nenorocire pe dumneata, nea Cipriane!”, iar el, liniștit, răspundea: „Poate
e o nenorocire, poate e o binecuvântare”.
La câteva zile după, calul alb s-a
întors cu un alt frumos cal sălbatic, iar lumea îl saluta pe bătrân, zicându-i:
„Ce noroc!”, la care nea Ciprian răspundea: „Poate e un noroc, poate e o
nenorocire”.
După alte câteva zile, băiatul
adolescent, în timp ce urca pe calul sălbatic pentru a-l îmblânzi, a fost
dărâmat și și-a fracturat un picior și din cauza asta a început să șchiopăteze,
iar oamenii îi spuneau bătrânului: „Ce nenorocire pe capul tău, omul”, la care
el răspundea: „Poate e o nenorocire, poate e un noroc”.
După o vreme, a izbucnit războiul și
toți tinerii din sat au fost luați la luptă în fruntea frontului, dar pe
băiatul lui nu l-au luat pentru că șchiopăta. Și toată lumea din sat când îl
saluta pe bătrân îi spunea: „Ce binecuvântare pe capul tău, nea Ciprian!” Iar
el, cu credința lui de neclintit, a răspuns din nou: „Numai Dumnezeu știe,
poate este o binecuvântare, poate este o nenorocire”.
Într-adevăr, numai Dumnezeu știe și
el niciodată nu se înșală.
Mulțumiri lui Luis Vece[1].
[1]Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 5, trad.: Simona Tănăsescu, ed. Pauline, București, 2006, pp. 8-10.
sâmbătă, 25 februarie 2017
duminică, 19 februarie 2017
sâmbătă, 11 februarie 2017
Parohul cf. Statutului Bisericii Ortodoxe Române
Parohul cf. Statutului Bisericii
Ortodoxe Române
Art.
49
– (1) Preotul paroh, ca delegat al chiriarhului, este păstorul sufletesc al
credincioșilor dintr-o parohie, iar în activitatea administrativă este
conducătorul administrației parohiale și președinte al Adunării parohiale, al
Consiliului parohial și al Comitetului parohial.
(2) Numirea sau revocarea din oficiul
de paroh se face de chiriarh într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial,
având în vedere calitatea activității desfășurate.
(3) Din motive administrativ,
misionare sau disciplinare, oficiul de parohial se poate încredința de către
chiriarh și celorlalți preoți slujitori, într-o ședință a Permanenței
Consiliului eparhial.
Art.
50
– În cadrul întreitei slujiri preoțești: învățătorească, sfințitoare și
pastoral-misionară, parohul exercită următoarele atribuții:
a) Săvârșește
Sfânta Liturghie și Laudele Bisericești în duminici, sărbători și în alte zile
ale săptămânii, cu rostirea cuvântului de învățătură; săvârșește Sfintele Taine
și ierurgii; catehizează copii, tineri și adulți conform îndrumărilor Centrului
eparhial și asigură accesul zilnic în lăcașul de cult, conform programului
afișat la intrarea în biserică;
b) Preotul
paroh sau unul din ceilalți preoți, dacă sunt mai mulți, cu binecuvântarea
(aprobarea scrisă a) chiriarhului, în fiecare an școlar, va solicit aprobarea
inspectoratului școlar județean pentru predarea orelor de religie la școala din
parohie, dacă acestea nu sunt repartizate unui cadru didactic titular sau
suplinitor;
c) Duce
la îndeplinire toate dispozițiile prezentului statut, ale regulamentelor bisericești
și ale organismelor bisericești centrale și eparhiale în ceea ce privește
parohia;
d) Duce
la îndeplinire hotărârile organismelor eparhiale și dispozițiile autorităților
superioare bisericești (protopop, episcop sau arhiepiscop) referitoare la viața
parohială;
e) Întocmește
și duce la îndeplinire prevederile programului anual al activităților pastoral-misionare,
social-filantropice și administrativ-gospodărești ale parohiei, comunicând
Centrului eparhial, în scris, și credincioșilor rezultatele acțiunilor întreprinse
în acest sens;
f) Fără
aprobarea prealabilă scrisă a chiriarhului, nu poate reprezenta parohia în
justiție, în fața autorităților locale și față de terți, personal sau prin
delegat. În aceeași măsură, clericii din parohii, în virtutea jurământului de
ascultare (subordonare) față de chiriarh depus la hirotonie, și, respectiv,
monahii, în virtutea votului ascultării, nu pot să compară în fața instanțelor
judecătorești fără aprobarea prealabil scrisă a chiriarhului, inclusiv în cauze
de interes personal; încălcarea acestei prevederi atrage sancțiuni canonice și
disciplinare;
g) Convoacă
și prezidă Adunarea parohială, Consiliul parohial și Comitetul parohial;
h) Duce
la îndeplinire hotărârile Adunării parohiale și ale Consiliului parohial;
i) Ține
registrul cu evidența tuturor parohienilor;
j) Ține
la zi evidența botezaților, cununaților și decedaților din parohie în
registrele speciale (mitricale)și emite certificate de botez și cununie;
k) Administrează
patrimoniul parohiei în conformitate cu hotărârile Adunării parohiale și ale
Consiliului parohial și controlează modul de administrare a bunurilor instituțiilor
culturale, social-filantropice și fundaționale bisericești din parohie:
l) Întocmește
și ține la zi inventarul bunurilor parohiei de orice natură, biblioteca, precum
și arhiva parohiei. Deține sigiliul parohiei pe durata oficiului de paroh.
Art. 51 –
(1) La parohiile cu mai mulți preoți slujitori, aceștia sunt egali în
drepturile și îndatoririle sacramentale, învățătorești și pastorale-misionare. Dintre
aceștia, celor mai harnici și conștiincioși li se poate încredința, de către
chiriarh, oficiul de parohi, pentru intensificare activităților parohiale.
(2)
Fiecare preot slujitor are în cuprinsul parohiei un sector bine delimitat și
aprobat de chiriarh, pe baza raportului întocmit de către delegații Centrului
eparhial.
(3)
Preoții și diaconii, personalul didactic din învățământul teologic și cel care
predă religia, studenții în teologie, precum și dascălii (cateheții) care au
absolvit Școala de cântăreți bisericești au îndatorirea pastorală și misionară
de a face catehizare în parohiile la care slujesc sau în care locuiesc, în
acord cu preotul paroh, conform normelor stabilite de către Sfântul Sinod și
centrele eparhiale.
(4) Preoții, diaconii și cântăreții
bisericești au drepturile și îndatoririle prevăzute de Sfintele Canoane,
prezentul statut, regulamentele bisericești și hotărârile Centrului eparhial.
Art.
53
– (1) Mai multe parohii (10-15) din cadrul unui protopopiat se constituie
într-un cerc misionar pentru desfășurarea de activități bisericești,
misionar-pastorale, culturale și sociale.
(2) Chiriarhul deleagă pe unul din
preoți drept coordonator al cercului misionar[1].
[1]Preot
Dr. Cosmin Panțuru, Administrație parohială
ortodoxă. Compendium legislativ bisericesc, ed. Astra Museum, ed. Partoș,
Sibiu/Timișoara, 2014, pp.23-25
vineri, 10 februarie 2017
Materia folosită la sfintele slujbe - Pr. Prof. univ. dr. Sorin Cosma
Materia
folosită la sfintele slujbe
Pr.
Prof. univ. dr. Sorin Cosma
I.
Pregătirea aperceptivă
Așa
precum păcatul a cuprins întreaga ființă a omului, tot astfel și opera
răscumpărătoare a Domnului aduce deopotrivă sfințenia sufletului și a trupului.
În felul acesta, pe lângă actele de pietate cu caracter duhovnicesc, precum
rugăciunea, postul, pocăința, etc, este folosită în cadrul slujbelor
bisericești și o anumită materie, care prin lucrarea sfințitoare a Duhului
Sfânta asupra ei transmite harul mântuitor asupra întregii noastre ființe, spre
desăvârșirea deopotrivă a trupului și a sufletului.
II.
Anunțarea temei
Vom
vedea astfel care este materia necesară sfintelor slujbe bisericești și ce
importanță are ea pentru dobândirea sfințeniei și mântuirii.
III.
Tratarea
Materiile folosite în cult sunt:
pâinea, vinul, apa, untdelemnul, Sfântul Mir, tămâia și lumânările. Le vom
vedea pe rând.
1. Pâinea
reprezintă alimentul principal, care ne asigură viața biologică, după cum
rezultă și din rugăciunea „Tatăl nostru”. Pâinea este în același timp și darul
lui Dumnezeu, însă și strădania noastră. Din evlavie noi oferim lui Dumnezeu
darul nostru din darul Lui și astfel intrăm în comuniune cu El: „Ale Tale
dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”... Dumnezeu Însuși
poruncește lui Moise ca în cortul mărturiei, „pe masă să pui pâinile punerii
înainte, care se vor afla pururea înaintea Mea” (Ieșire 25, 30; Levitic 2,
1-4). Pe lângă aceasta, oferirea pâinii și a vinului erau socotite și un mod de
cinstire și de binecuvântare arătat persoanei prețuite (Facere 14, 19-19).
Mântuitorul dă o semnificației proprie pâinii, care se aduce jertfă: „Eu sunt
pâinea vieții. Cel ce vine la mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va
înseta niciodată” (Ioan 6, 35). Datorită acestei asemănări, Domnul preface
pâinea în Trupul Său la Cina cea de Taină, spre a fi o permanentă hrană
spirituală credincioșilor (Matei 26, 25). Pâinea prefăcută în Trupul lui
Hristos definește Biserica. Așa cum pâinea este formată din mai multe boabe de
grâu, tot așa și Biserica este Trupul lui Hristos, format din mai multe membre.
Pâinea euharistică nu trebuie să se confunde cu pâinea binecuvântată, precum
este prescura (anafura) de la sfârșitul Liturghiei, sau pâinea de la litie,
care ne amintește de cele cinci pâini pe care le-a binecuvântată Domnul în
pustie (Matei 14, 19-21).
2. Vinul,
asemenea pâinii, avea în Vechiul Testament simbolul cinstirii cuiva și a
binecuvântării lui. El era considerat ca fiind „sângele boabelor de struguri”
(Deuteronom 32, 14), fiind folosit în alimentație ca întăritor al trupului și
chiar ca lea vindecător (Luca 10, 34; Tim. 5, 23). Ca și pâinii, Mântuitorul dă
vinului o semnificație proprie, prefăcându-l în Sângele Său la Cina cea de Taină,
cu puterea de a ierta păcatele (Matei 26, 27-28). La fel ca pâinea, vinul
rezultă tot din boabe și reprezintă astfel Biserica, adică Trupul tainic al
Domnului, ca unitate a credincioșilor care se împărtășesc din același Pahar. Ca
simbol al unității și bucuriei, vinul este folosit și în cadrul Tainei Sfintei
Cununii. Este binecuvântat împreună cu pâinea în cadrul slujbei Litiei. Se mai
folosește apoi și la stropirea trupului celor adormiți.
3. Apa
este un element indispensabil vieții. Este și un element al curăției trupului,
devenind și un simbol al curăției sufletești, precum era și botezul lui Ioan:
„Eu unul vă botez cu apă spre pocăință...” (Ioan 3, 11). Prin botezul Domnului
însă apele se sfințesc, primind puterea Sfântului Duh. Și astfel prin harul
Sfântului Duh apa se sfințește mereu, constituind materia tainei Sfântului
Botez în numele Sfintei Treimi (Ioan 3, 5). Apa sfințită este folosită de
Biserică și în slujbele ierurgiilor. Aceasta este apa cea vie la care se referă
Iisus în dialogul cu femeia samarineancă (Ioan 4, 14). Sfințirea apei se
numește „aghiasmă”. Cunoaștem „Aghiasma mică”, numită și „sfeștanie”, făcută la
casele credincioșilor, precum și „Aghiasmă mare” săvârșită în special la
Bobotează.
4. Untdelemnul
alături de pâine și tămâie constituie în Vechiul Testament jertfa care se aduce
lui Dumnezeu pe altar (Levitic 2, 4). El este simbolul puterii, de aceea cu el
erau unși marii demnitari religioși și politici, adică arhiereii, profeții și
regii (Regi 10, 1; 19, 16; III Regi, 1, 45). Asemenea ramurii de măslin din al
cărui fruct se extrage, untdelemnul este simbolul bucuriei și al mântuirii
(facere 8, 11). Fiindcă se folosea și la întreținerea luminii în candele, are
și simbolul înțelepciunii (Matei 25, 1-13). Ca și vinului, untdelemnului i se
atribuie puteri vindecătoare (Luca 10, 34). Mântuitorul recomandă Sfinților
Apostoli trimiși în misiune să acorde vindecări prin ungere cu untdelemn (Marcu
6, 13), întemeind astfel Taina Sfântului Maslu, practicată de Biserică (Iacob
5, 15). Untdelemnul simbolizează apoi, bucuria mântuirii atunci când este
folosit la Taina Sfântului Botez.
5. Sfântul
Mir constituie un amestec de untdelemn, vin și 38 de arome preparate după o
anume rânduială și sfințite în Joia Sfintelor Patimi de un sobor de episcopi. Purtând
în sine prin sfințire puterea darurilor Sfântului Duh, Sfântul Mir constituie
materia Tainei Mirungerii, care se aplică imediat după Botez ca o „pecete a
darului Sfântului Duh” (I Corinteni 1, 2). Se mai folosește apoi la sfințirea
lăcașurilor de închinăciune, a antimiselor, precum și a celor căzuți și
reveniți la Biserica Ortodoxă.
6. Tămâia
este rășină frumos mirositoare a unor arbori. Sub formă mai fină, de calitate
superioară este și smirna. Ea servea mai mult ca aromat la îmbălsămarea
morților. Încă din Vechiul Testament tămâia era folosită din porunca lui
Dumnezeu (ieșire 30, 1-8). Tămâia care se ridică în sus oferă imaginea
rugăciunii curate care se înalță spre Dumnezeu (psalmul 140, 25). Ea reprezintă
și simbolul curăției, fiindcă aroma ei alungă mirosul neplăcut. Venirea lui
Mesia va aduce o preamărire a numelui lui Dumnezeu, printr-o jertfă universală
de tămâie (Maleahi 1, 11). De aceea, Domnul a fost întâmpinat la Nașterea Sa cu
aur, smirnă și tămâie... este folosită în cultul creștin din cele mai vechi
timpuri. Obiectul de cult cu care se tămâiază se numește cădelniță. Se folosea
la început la slujbe de înmormântare, apoi s-a generalizat la toate slujbele,
având de fiecare dată o altă interpretare.
7. Lumânările
au intrat în cultul creștin încă dintru început, fiind aduse de iudeii
încreștinați (Faptele Apostolilor 20, 7-8). Lumânarea închipuie lumina lui
Hristos (Ioan 8, 12). Pentru credincioși simbolizează și lumina vieții lor
curate, izvorâte din viața lui Hristos, lumânările sunt folosite la toate
slujbele bisericești, având de fiecare dată simbolul ei specific. Lumânările
sunt făcute din ceară culeasă de albine din cele mai variate și aromate flori.
Și cum albinele sunt toate fecioare, lumânarea făcută din ceara lor închipuie
Trupul Mântuitorului născut din Sfânta Fecioară. Lumânările sunt puse în
sfeșnic. Acestea, după forma în care sunt făcute, au anumite simboluri.
Sfeșnicul cu un braț închipuie unitatea Sfintei Treimi. Cele cu două brațe
simbolizează cele două firi ale Mântuitorului; cele cu trei brațe oferă
imaginea persoanelor Sfintei Treimi. Cele cu 7 brațe indică cele 7 daruri ale
Sfântului Duh, iar cele cu 12 brațe amintesc de cei 12 Apostoli.
IV.
Recapitularea – Aprecierea
Am
văzut că materia folosită la în cultul creștin își are originea în cultul
iudaic. Ea a fost folosită nu la întâmplare, ci din porunca lui Dumnezeu.
Trecând
însă în cultul creștin ea primește specificul și sensul spiritual al noii
religii, încât și semnificația ei va primi amprenta vieții duhovnicești
specifică creștinilor. Astfel, pâinea și vinul, de pildă, reprezintă modul de
cinstire și binecuvântare a unei persoane deosebite. Folosite însă la Sfânta
Liturghie și prefăcute în Trupul și Sângele Mântuitorului, pâinea și vinul se
oferă spre iertarea păcatelor, ele reprezentând în același timp și Unitatea
Bisericii, ca Trup tainic al Domnului. În felul acesta, puterea Sfântului Duh
se transmite prin materia folosită întregii ființe a credincioșilor, atât
trupului, cât și sufletului.
V.
Asocierea
În
acest caz nu trebuie să confundăm materia folosită la unele slujbe, față de
aceeași materie folosită la alte slujbe. De pildă pâinea și vinul folosite la
slujba litiei reprezintă doar un simbol pe când pâinea și vinul folosite ca
daruri în cadrul sfintei Liturghii, reprezintă o prefacere reală în Trupul și
Sângele Domnului, având și efectele unei jertfe reale. Untdelemnul din candele
e simbolul înțelepciunii, iar cel de la Taina Botezului simbolizează bucuria
mântuirii, pe când în cadrul Tainei Sfântului Maslu, untdelemnul sfințit are
efecte de vindecare a bolilor și de iertare a păcatelor. Tămâia și lumânarea sunt
simboluri. Sfântul Mir nu este de asemenea un simbol, ci purtătorul darurilor
Sfântului Duh care pecetluiesc viața duhovnicească a celui botezat. La fel apa
sfințită (care nu se strică) are în ea puterea harului sfințitor, nu este ca
înainte un simplu simbol al curăției.
VI.
Generalizarea
Din
cele până aici tratate vedem că materia necesară slujbelor bisericești
reprezintă darul lui Dumnezeu dat nouă spre întreținerea vieții trupești, dar
pe care îl oferim și noi lui Dumnezeu spre a-l sfinți și a ne fi de folos spre
dobândirea mântuirii.
VII.
Aplicarea
Materia
folosită în cult reprezintă în cea mai mare parte dania credincioșilor. Se
cuvine ca aceste daruri oferite lui Dumnezeu și sfințite spre mântuirea noastră
să corespundă întru totul acestui scop. Astfel, pâinea oferită ca dar trebuie
să fie făcută din faină de grâu dospită, vinul să fie din struguri, curat și
neoțetit, de preferință de culoarea roșie. Untdelemnul să nu fie râncezit, iar
apa să fie curată. Se obișnuiește apoi ca la intrarea în Sfântul Locaș de închinare
credincioșii să aprindă lumânări și să se roage pentru cei vii și pentru cei
adormiți. Aprinderea lumânării atrage după sine luarea aminte ca și conștiința
și faptele să fie pătrunse de lumina lui Hristos: „Așa să lumineze lumina
voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să
preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Matei 5, 16). La fel când
credinciosul aduce darul spre a fi sfințit să ia aminte la cuvintele
Mântuitorului: „De-ți vei aduce darul tău al altar și acolo îți vei aduce
aminte că fratele tău are ceva asupra ta, mergi mai întâi de te împacă cu
fratele tău, și atunci venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-25)[1].
[1]
Pr. Prof. univ. dr. Sorin Cosma, Cateheze.
Lecții de religie – clasele V-XII, vol. II, ed. Banatica, Caransebeș, 2001,
pp.242-428.
vineri, 27 ianuarie 2017
Simbolismul Sfintei Liturghii (I) Proscomidia
Simbolismul Sfintei Liturghii (I)
Proscomidia
I.
Introducere.
În
ultimele două cateheze am descris simbolismul Vecerniei și al Utreniei, slujbe
pregătitoare pentru Sfânta Liturghie, atât din punct de vedere liturgic, cât și
duhovnicesc[1].
Pășim acum spre Sfânta Liturghie, pentru a prezenta înțelesurile momentelor
principale, având același gând, de a-i familiariza pe credincioșii noștri cu
ceea ce se petrece dincolo de ceea ce se vede și se aude la slujbă. Practic, cu
ce semnifică anumite expresii, obiecte și mișcări liturgice. Sfânta Liturghie,
în partea ei văzută, începe cu „Binecuvântarea
mare”: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului”,
dar, înainte de acest început, mai are o rânduială, tainică, prin care preotul
pregătește Sfânta Euharistie (Împărtășanie). Această rânduială se numește Proscomidie (din gr. προςϞομίζειν – a aduce, a pune înainte, a
oferi), slujbă de mare frumusețe simbolică. Însă, pentru a fi înțeles acest
simbolism, socotim necesar a prezenta integral și textul ei. De aceea,
recomandăm a se citi explicațiile din această cateheză paralele cu textul
propriu-zis, ușor de găsit în cărțile noastre și chiar pe Internet[2].
II.
În
cateheza de față am ales ca temă explicarea Proscomidiei,
întrucât ne va ajuta apoi să înțelegem mai bine simbolismul întregii Sfinte
Liturghii.
III.
Tratarea
temei
va prezenta, pe scurt, înțelesul elementelor principale, care țin de această
rânduială: locul săvârșirii, obiectele,
darurile aduse de credincioși, gesturile și textele liturgice etc.
LOCUL
săvârșirii
se numește proscomidiar, situat în
Sfântul Altar, într-o absidă (firidă) a peretelui de miazănoapte. Cuvintele proscomidiar și proscomidie provin din grecescul „proskom zo”, care înseamnă a aduce ceva pe palme, a oferi cuiva un dar.
Această firidă are un dublu simbolism: peștera
în care S-a născut Mântuitorul și mormântul din care El a înviat.
OBIECTELE.
Cadrul propriu-zis are în componență o măsuță adăpostită sub o boltă mică și o
candelă cu ulei (sau un sfeșnic cu lumânare de ceară). Pe măsuță se află: Discul, care va purta va purta viitorul
Trup al Domnului, simbolizând ieslea din
peștera în care S-a născut, dar și năsălia (patul) pe care El a fost purtat
de la Cruce la Mormânt; Potirul,
care va purta Sângele Domnului și care simbolizează
paharul de la masa Cinei celei de Taină, pe care l-a binecuvântat Iisus,
când a zis: „Beți dintru Acesta toți...”, dar și paharul în care, după
tradiție, Sfântul Ioan Evanghelistul ar fi strâns sângele curs din rănile
Mântuitorului, la răstignirea Lui pe Cruce; Copia, un cuțitaș cu două tăișuri cu lama triunghiulară, în forma
unui vârf de suliță, obiect cu ajutorul căruia preotul va tăia din prescură
părțile ce vor fi așezate pe disc. Simbolizează sulița cu care unul dintre ostași L-a împuns în constă; Steluța, alcătuită din două semicercuri
de metal, unite la mijloc. Simbolizează steaua
după care s-au călăuzit magii de la Răsărit; Lingurița, cu ajutorul căreia vor fi împărtășiți credincioșii,
simbolizând cleștele cu care un serafim a
luat o bucată de cărbune aprins și l-a atins de buzele Prorocului Isaia (Isaia,
6); Trei procovețe: unul pentru
potir, altul pentru disc și unul mai mare, numit „aer” care va fi deasupra
amândurora. Primele două simbolizează scutecele
cu care a fost înfășat Mântuitorul (ca Prunc), dar și giulgiurile cu care a fost înfășurat la punerea în mormânt. „Aerul”,
acoperământul care este purtat pe spate de către preot, la ieșirea cu
Cinstitele Daruri, simbolizează bolta
cerească, precum și lespedea așezată deasupra mormântului Domnului.
DARURILE: pâine (prescură) și vin,
aduse de credincioși odată cu pomelnicele de vii și morți. De ce pâine și vin? Pentru faptul că din aceste elemente se va pregăti Sfânta
Euharistie (numite și Împărtășanie
sau Cuminecătură), ca la Cina cea de
Taină. Pâinea și vinul sunt alimente constitutive ale vieții omului, care nu
pot fi înlocuite cu nimic altceva. În același timp, ele sunt produsul specific
al priceperii omului; animalele și păsările consumă grâul ca grâu, strugurele
ca strugure, dar numai omul e capabil să obțină din ele pâine și vin.
Prescura
are o pecete pătrată (sau mai multe), cu inscripția IIS HS NI KA (Iisus Hristos biruie, învinge). Cuvântul „prescură”
vin din grecescul „προϭϕοπά”[3]
(pro-aducere, ceva care se aduce în mod solemn, ofrandă), iar forma ei poate fi
diferită: de obicei, în cruce, dar și rotundă. Pentru Proscomidie este nevoie
de cinci prescuri, dar poate fi și una, fie în formă de cruce, cu cinci părți,
patru laterale și una la mijloc, fie rotundă, cu peceți speciala, așa cum se
obișnuiește în multe biserici. Anumiți părinți ai Bisericii (între ei, pr.
Prof. Ilie Moldovan, de la Sibiu) nominalizează și apa (curată, de izvor – unde se poate), pe care credincioșii
trebuie s-o aducă la Altar, întrucât și acest element intră în compoziția
Sfintei Euharistii.
GESTURILE
ȘI TEXTELE LITURGICE trebui urmărite, acum, în paralele cu
textul propriu-zis al Proscomidiei. Vom
observa, astfel, că pe Sfântul Disc va fi reprezentată întreaga Biserică, din
cer și de pe pământ.
1. Din
prima prescură sau din mijlocul
celei rotunde se scoate un „cub” cu pecetea IIS HS NI KA, ce se numește Agneț,
(Lat. Agnus; gr. ἀμνὸς; sl. Agnĭcĭ – miel),
care Îl reprezintă pe Hristos, „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele
lumii” (In 1, 29). Ritualul liturgic legat de scoaterea Agnețului amintește,
treaptă cu treaptă, ceea ce a fost esențial în actul mântuirii: patimile și
moartea jertfelnică îndurate de Mântuitorul Iisus Hristos.
2. Din
prescura a doua se scoate un
triunghi consacrat Maicii Domnului, ce va sta de-a dreapta Sfântului Agneț.
3. Din
prescura a treia se scot triunghiuri
micuțe pentru sfinții Bisericii, începând cu arhanghelii și încheind cu sfântul
a cărui Liturghie se săvârșește în acea zi.
4.
Din a patra prescură se scot trei triunghiuri, pentru arhiereul locului
și preoții/diaconii coslujitori; pentru popor și cârmuitorii țării; pentru
ctitorii în viață ai lăcașului respectiv. Tot
din prescura a patra se scot și părticele (miride) pentru toți cei vii care se
pomenesc în Sfântul Altar.
5. Din
prescura a cincea se scot miride
pentru toți cei adormiți care se pomenesc.
La
urmă, preotul ia din nou a patra prescură, scoate o părticică și o pune la cele
vii, zicând: Pomenește, Doamne, după
mulțimea îndurărilor Tale, și a mea nevrednicie; iartă-mi toată greșeala cea de
voi și cea fără de voie și să nu oprești, pentru păcatele mele, harul
Preasfântului Tău Duh de la darurile ce sunt puse înainte.
IV.
Recapitulând
cele
de până aici, e bine să observăm că la Proscomidie preotul și credincioșii își
dau mâna pentru minunata pregătire a Sfintei Liturghii, fiecare cu partea sa de
contribuție: preotul, cu slujba tainică, frumoasă și atât de bogată în semnificații,
iar credincioșii cu darurile pe care la duc, din darurile primite de la Dumnezeu
și din ostenelile proprii.
V.
Asocierea
dintre
priveliștea extraordinară, măreață și emoționată de pe Sfântul Disc și ceea ce
preotul slujitor vede cu ochii minții în Împărăția cerurilor este evidentă.
După cum bobul, din diminețile de vară, prinde toată bolta senină a cerului,
încât soarele se reflectează ca un punctuleț strălucitor într-o mare albastră,
încadrat de marginile verzi ale orizontului, așa tipsia de metal a Discului
cuprinde (minune a lui Dumnezeu!) Biserica întreagă, din cer și de p e pământ: triumfătoare, din cer, cu Hristos în
mijloc (nedespărțit de Tatăl și de Duhul Sfânt), cu Maica Domnului, cu cetele
îngerilor și ale sfinților; luptătoare,
de pe pământ, cu viii care se roagă și morții care așteaptă.
VI.
Generalizând
ceea
ce se petrece în firida Sfântului Altar, reținem că Proscomidia face parte din
Sfânta Liturghie, fiind începutul ei tainic, pregătitor, așa cum tainică a fost
viața Mântuitorului până la 30 de ani, când a ieșit la propovăduire. De fapt,
această lucrare „povestește” plastic istoria mântuirii neamului omenesc,
marcată de Nașterea, propovăduirea, patimile, moartea și Învierea lui Hristos.
VII.
Aplicarea
învățămintelor acestei lucrări tainice reiese de la sine: în timp ce preotul
proscomidește, credincioșii îl pot însoți tainic cu rugăciunea lor și cu
evlavia manifestată în timpul Utreniei, având o atitudine cuviincioasă nu doar
în timpul Liturghiei propriu-zise, ci chiar din clipa în care au pășit pragul
sfântului locaș. Un mare ajutor pentru cultivarea acestei evlavii, chiar de la
început, îl reprezintă rostirea în taină a rugăciunii de intrare în biserică:
Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru
mulțimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în
biserica Ta cea sfântă, Doamne, povățuiește-mă cu dreptatea Ta, pentru
vrăjmașii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să
preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin!
Surse
bibliografice:
Pr .prof. Ene Braniște, Liturgică Specială, Edit. Institutului
Biblic, București, 1980;
† Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul
Clujului, Cartea deschisă a Împărăției. O
însoțire liturgică pentru preoți și mireni, Edit. Institutului Biblic,
București, 2007;
Rânduiala
Proscomidiei, www.biserica.org/Publicatii/Rugăciuni/Liturghier/Proscomidia/index.html[4].
Carte citată se
găsește aici: http://www.librariasophia.ro/carti-Cateheze-pastorale-pe-%C3%AEn%C5%A3elesul-tuturor-vol-I-Gordon-Vasile-pr-prof-dr-so-8383.html
[1]
Este vorba de catehezele cu numărul 39 și 40 pe care eu nu le-am copiat pe
blog, pentru că momentan ne ocupăm, strict, de Sfânta Liturghie.
[2]
Ritualul Proscomidiei: https://dervent.ro/proscomidia.php?cID=cat-rugaciuni-proscomidia&cType=INDEX.
[3]
În limba slavă: proskura.
[4]
Pr. Prof. dr. Vasile Gordon, Cateheze
pastorale pe înțelesul tuturor, vol. I, ed. Sophia, București, 2012, pp.
201-204.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
LinkWithin
