Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta minuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minuni. Afișați toate postările

luni, 24 ianuarie 2022

La fericita Xenia

 




La fericita Xenia

 

 

            Demult, în anul 1985, am plecat cu copiii la Piter, care pe atunci se numea Leningrad. Ne doream foarte mult să ajungem la mormântul fericitei Xenia și, de aceea, am plecat cu tramvaiul spre Cimitirul Smolensk.

            Un prieten de-al meu, care ne-a găzduit, mi-a spus într-un mod straniu:

Acolo însăși Xenia vă va ajuta să o găsiți!

Era o iarnă aspră, era decembrie și tramvaiul într-atât înghețase, încât scârțâia și trosnea din cauza gerului.

La cimitir era pustiu și sumbru, chiar și biserica era închisă. Am privit neputincioasă pietrele funerare și am înțeles că singuri nu vom putea găsi acel prețios mormânt.

Și, dintr-odată, de undeva a apărut o bătrânică sărmană, gârbovită, într-o haină ponosită, cu un chip bizar: în locul orbitei avea o umflătură de mărimea unui ochi, iar ochiul era plasat pe acea umflătură; cu toate astea, avea o privire blândă și binevoitoare. Și ciudat, deși avea o diformitate evidentă a trupului, bătrânica era binevoitoare, senină, desprinsă parcă din povești.

Ei, oameni buni, o căutați pe fericita Xenia? A întrebat ea. Vreți să ajungeți la ea?

Da, am spus eu, dar nu știu unde se află mormântul ei. Și pe deasupra e frig și se și întunecă.

Ea a încuviințat, mișcându-și capul, în timp ce tremura de frig, și, privindu-mă cu ochiul ei ciudat a zis:

Vă voi duce eu la ea. Doar că mormântul nu poate fi văzut, paraclisul unde este înmormântată este împrejmuit cu un gard înalt. Puteți să stați doar lângă gard și de acolo să vă închinați și să vă rugați. Toți se roagă așa! Ne-a explicat ea, ghidându-ne printre morminte. Vă voi arăta și mormintele preoților care au fost împușcați. I-au îngropat de vii și a gemut pământul deasupra lor. A doua zi de dimineață paznicul cimitirului a văzut cum din pământul înghețat se ridicau raze de lumină către cer. El a înțeles că Domnul a luat sufletele lor în sălașurile cerești, iar acum cununile lor de mucenici strălucesc în văzduh. Vă voi duce și la icoana Mântuitorului pe Care au vrut să-L împuște comuniștii. Bolșevici au tras cu rândul și apoi au lăsat-o aici. Astăzi cei care se închină cu credință se vindecă de boli în mod minunat.

Ne-am apropiat de icoana lucrată în mozaic a Mântuitorului; chipul Lui era, într-adevăr, găurit de gloanțe, ochii erau deteriorați; comuniștii trăseseră fără milă.

Probabil toți cei care au tras au murit cumplit, am spus eu.

În chinuri, a răspuns bătrâna. Însuși Domnul s-a rugat pe cruce pentru cei care nu știu ce fac…

Am stat lângă aceea icoană, ne-am rugat, am cântat troparul mucenicilor în locul unde au fost îngropați preoții de vii și, în sfârșit, ne-am apropiat de paraclisul înconjurat cu gard, pe care erau diferite inscripții și bilețele: „Fericită Xenia, adu-l înapoi pe soțul meu!”; „Fericită Xenia, vindec-o pe scumpa mea fiică!”; „Fericită Xenia, fiul meu luptă în Afganistan, apără-l și îl păzește!”.

Potrivit tradiției, dacă te uitai îndelung spre geamul înalt de sub cupola mare a paraclisului, o puteai vedea chiar pe fericita Xenia, care îi privea pe cei ce veneau la ea. Am privit și noi înspre acea fereastră, ne-am închinat, ne-am rugat în liniște, i-am scris și eu câteva bilețele fericitei Xenia și le-am înfipt în cuiele proeminente ale gardului.

Am mers spre ieșite, până am ajuns în dreptul bisericii, care între timp se deschisese, pentru ca oamenii să intre la vecernie. Ne-am tot uitat după bătrânica noastră, dar nu mai era nicăieri! Nicio urmă. Dispăruse.

Îmi pare rău că nu i-am dat nici măcar un bănuț! Am zis eu. Bătrâna era bolnavă și săracă…

În biserica am întrebat-o pe femeia de la pangar:

Cine este bătrânica aceea care îi conduce pe oameni la mormântul fericitei Xenia? Cea care are un ochi ciudat…

Femeia a dat nedumerită din umeri.

Nu știu cine este…

Prietenul meu care ne găzduise mi-a explicat după aceea:

Crede-mă, așa li se întâmplă celor care vin pentru prima dată la ea; fericita Xenia iese în întâmpinarea lor și îi conduce la mormântul ei. Așa că poți să-ți dai seama și singură cine v-a îndrumat prin Cimitirul Smolensk.

Când am urcat cu copii în tramvai pentru a ne întoarce acasă, i-am întrebat:

Ei, ați înghețat de tot?

Nu, au răspuns ei.

Și drept dovadă și-au scos mănușile și li-au lipit mâinile calde de obrazul meu.

Există o istoriară despre capela fericitei Xenia, pe care bolșevicii au vrut să o ascundă de ochii oamenilor credincioși, împrejmuind-o cu un gard înalt. La un moment dat, interiorul capelei a fost pângărit de un sculptor care executa comenzi pentru monumente funerare. El sculpta și busturi de-ale lui Lenin. Stătea acolo și lucra la acele busturi care apoi erau transportate în orașe, sate, la diverse instituiții, unde erau așezate pe socluri. Dar se pare că Domnul i-a întunecat mintea. Nu poate fi interpretat altfel faptul că sculptorul a fost cuprins deodată de megalomanie și s-a hotărât să sculpteze un bust uriaș a lui Lenin, care nu mai exista. A găsit chiar și un client care dorea să-l cumpere.

Sculptorul a stat acolo multe luni și a lucrat la acel bust uriaș al lui Lenin. Când sculptura a fost în sfârșit gata, clientul a venit însoțit de oamenii lui, ca să o ia.

Dar oricât au încercat să-l scoată din capelă, fie pe ușă, fie pe fereastră, totul a fost în zadar, căci bustul era prea mare. Ca să poată fi scos, trebuia dărâmată capela. Dar fericita Xenia nu a permis așa ceva. Sculptura uriașă a stat acolo câțiva ani, ocupând tot spațiul din interiorul capelei, până când, într-un acces de furie, sculptorul a luat un ciocan și l-a sfărmat în bucați, apoi l-a cărat la gunoi[1].

Cartea citată se poate comanda de aici: https://egumenita.ro/cauta.php?search-box=Focul+din+cer+si+alte+povestiri



[1] Olsea Nicoaeva, Focul din cer și alte povestiri, traducere: Svetlana Ceapă, ed. Egumenița, Galați, 2013, pp. 51-55.

marți, 26 septembrie 2017

Din minunile Sf. Iosif cel Nou de la Partoș

„În urmă cu 15 ani am aflat că am un cancer terminal. Le-am spus celor din familie ce mi se întâmplă. În primul moment, au fost uluiți. Apoi, pe ascuns, își împărtășeau tristețea și formulau debusolata întrebare: Ce se va întâmpla cu noi în anii care vor urma?
            Locuind la bloc, întreaga scară a aflat vestea năprasnică. Un vecin mai în vârstă, care merge frecvent la slujbele de la Catedrală, m-a strâns de umăr și a zis: Nelule, e în oraș un doctor de care nu se vorbește prea des; e Sfântul din Catedrala noastră, Sfântul Iosif. Trebuie să-l consultăm și pe el!
            Am schițat un zâmbet amar. Auzisem câte ceva despre Sfântul Iosif, dar departe de mine gândul că cele sugerate ar putea fi o rezolvare terapeutic… Acerb prin felul lui de a fi, vecinul a revenit cu soluția sa medicospirituală. Am acceptat să-i urmez îndemnul și ne-am dus la raclă. Acolo mi-a ținut o lecție: Aici tu te vei ruga lui Dumnezeu pentru sănătate, dar îi ceri și Sfântului Iosif să se roage împreună cu tine. Dacă ai credință că aceste lucruri se vor petrece, bucuria ta, a familiei tale și a noastră va fi neîndoielnică. Uite, și eu mă rog cu voi, cu tine și Sfântul Iosif.
            Ezitant, am început rugăciunea, o rugăciune sinceră și încrezătoare. Apoi, am plecat acasă. Am povestit familiei cele întâmplate, iar seara ne-am rugat încă o dată, cu toții, neuitând de Sfântul Iosif. Împreună rugătorul cu cei aflați în suferință. Treptat, am făcut din rugăciunea comună a familiei o obișnuință zilnică. Iar ceea ce am constatat a fost că teama de moarte s-a diminuat total. Mi-a revenit buna dispoziție și încrederea în faptul că voi trăi, iar medicii au rămas copleșiți de cele întâmplate. Și iată că trăiesc! Și iată că așa l-am cunoscut pe Dumnezeu, marele Medic”.
            (Mărturie culeasă de părintele conf. Dr. Nicolae Morar – Timișoara)
Mai departe un fragment găsit în revista Sfinții Ortodoxiei, Anul II, Nr.8 (11):




LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină