Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările

duminică, 22 ianuarie 2023

Despre soția creștină - Hrab Alexandru

 



Despre soția creștină

 

Hrab Alexandru

 

            În numărul 11 din 1 iunie 2012 al revistei „Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei, vorbeam despre soțul creștin, mai exact despre felul în care un soț ar trebui să se poarte cu soția sa, sau de ce nu un prieten cu prietena sa, însă cred că ar fi frumos să existe o continuare a acelui articol în care să vedem cum ar fi o soție potrivită unui soț creștin sau mai corect o soție creștină, lucru care din păcate în lumea de azi, lumea secularizării și a modernizării, a ajuns să fie uitat și dacă mă gândesc bine nu s-a uitat ce înseamnă soție creștină, ci pur și simplu nu mai există noțiunea de femeie creștină.

            Mai ales azi când avem de a face tot mai des și când ne întâlnim cu femeia de afaceri, cu femeia de succes, cu femeia politician, în general cu femeia care are ambiţia să facă o carieră, este important să se restabilească rolul femeii în societate, rolul femeii ca şi creștină, ca şi soție creștină. De aceea, gândindu-ne la Maica Domnului, Noua Evă, exemplul suprem pentru femei și la Femeile Mironosițe, vedem la ce demnitate a ridicat Hristos femeia, ce chemare deosebită i-a dat, făcând din femeie primul Apostol. Așadar, Femeile Mironosițe s-au făcut Apostoli ai Apostolilor, fiind cele care au mărturisit pentru prima dată Învierea Domnului. De aceea, ele se fac model pentru toate femeile. Și dacă ne gândim la ce ceea ce le îndemna Părintele Ilie Cleopa pe mame spunându-le: „Mamelor, sunteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului, nu miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cât mai mult. Dumneavoastră puteţi contribui cât mai mult la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn sfânt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei vor ieşi mâine suflete mari, oameni buni, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi mamele noastre. Gândiţi-vă ce mame sfinte am avut!”.

Pornind de la ceea ce a spus Părintele Cleopa, mă gândesc că ce-i mai de preț și ce poate fi mai frumos pentru o soție decât asta, să știe că este Mironosița de azi? Ce dar mai frumos putea să-i facă Dumnezeu decât acesta, de a fi Apostol, primul Apostol care a vestit Învierea lui Hristos. Și mă gândesc acum și la un cuvânt al Părintelui Teofil Părăian intitulat „Martorii Învierii Domnului”, dar și la ceea ce a spus Părintele Cleopa, vedem că femeia este primul martor al Învierii și ea se face din generație în generația martor al Învierii prin nașterea de copii și educarea lor. Dacă Hristos a dat Apostolilor Preoția Sacramentală, pe femeie a restaurat-o prin nașterea Sa din Fecioara Maria și prin arătarea Sa după Înviere Femeilor Mironosițe, la preoția jertfei pe altarul nașterii de copii. De aceea, nimeni nu mai poate spune că femeia se mai face vinovată de căderea în păcat. Și vedem că acest lucru de restaurare a făpturii feminine s-a împlinit în istorie prin vestitoarele Învierii Domnului, mamele eroine care au urmat exemplu Maicii Domnului și a Femeilor Mironosițe bine-vestind copiilor lor credința curată, de aceea este bine să le amintim pe câteva dintre ele: pe Sfânta Împărăteasă Elena mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, apoi pe Emilia mama Sfântului Vasile cel Mare, pe Antuza mama Sfântului Ioan Gură de Aur, pe Nona mama Sfântului Grigorie din Nazianz, pe Monica mama Fericitului Augustin, pe Anastasia mama Sfântului Andrei Șaguna și multe alte mame sfinte din istoria Bisericii.

            Femeile de mai sus, mamele de mai sus au fost cu adevărat eroine, cu adevărat „mame de afaceri și de succes” pentru că ele au cumpărat ingrediente de miresme duhovnicești de la Hristos, pe care le-au târguit pe sufletele copiilor lor, făcându-i pe aceștia oameni buni, creştini model, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi ai lumii și în cele din urmă Sfinții ai Bisericii, pentru ca miresmele cumpărate de la Hristos să se întoarcă miruri pentru Hristos prin viețile model ale fiilor lor. Și iată afacerea cea mai productivă pentru o femeie, misiunea de mamă și soție. De aceea, femeiile nu trebuie să caute să renunțe la misiunea lor de mamă și soție petrecând mai mult timp în afara familiei pentru că ne spune și Sfântul Ioan Gură de Aur că „nimic nu este mai de cinste pentru o femeie decât bărbatul ei”. Și precum soțul este chemat să întrețină familia, femeia este ocrotitoarea casei.

Dacă ne gândim la această chemare a soției de a fi ocrotitoare a casei, în vremurile de azi ni s-ar putea pune întrebarea cum să mai fie ea ocrotitoare a casei când este nevoită pentru un trai mai decent să meargă să muncească? Problema nu se ridică din cauza că ea trebuie să muncească, ci problema este dată de felul în care femeia va ajunge să vadă munca, începând să fie preocupată în cele din urmă de carieră, zbătându-se pentru un salariu cât mai mare și ajungând la un salariu poate cu mult peste al soțului, astfel preluând ea conducerea familiei şi uitând că trebuie să pună accent pe autoritatea bărbatului ca soț și tată al copiilor. Într-o astfel de familie nu mai există grija pentru suflet și mântuire, ci grija pentru plăcerile trecătoare ale vieții. Așa se naște femeia independentă din punct de vedere financiar care până la urmă uită să-și cinstească soțul. Spunea Părintele Alexandru Rojdestvenskii că „soția trebuie să-și cinstească întotdeauna sincer soțul în calitatea lui de cap al familiei. Această îndatorire i-o insuflă Dumnezeu și legile firii, făcând-o mai slabă față de bărbat și menind-o să fie ajutor al acestuia. Chiar dacă soția își întrece uneori soțul prin calitățile morale, prin educație și experiență, nici atunci nu are dreptul să iasă dintre hotarele rânduite de Legea lui Dumnezeu, ci trebuie să păstreze întotdeauna cu sfințenie în suflet și să arate cu fapta cinstirea cuvenită soțului”. Dar nu o supunere prostească, ci o supunere cu dragoste, o supunere ca pentru Dumnezeu, care pleacă din iubire și rugăciune pentru soț și unde este această supunere și Dumnezeu va binecuvânta acea familie dând înțelepciune soțului.

Femeilor vreți soți model? Fiți soții model! Ce frumos ar fi să domnească în familie această imagine: atunci când soțul vine obosit de la muncă soția să-l aștepte cu masa pusă, cu un mic aranjament floral ca la restaurant și cu zâmbetul pe buze. Nu sună frumos? Ba da! Dar cum să fie bine și armonie în familie când soțul vine de la muncă iar soția în loc să-l aștepte așa, ea stă în fața televizorului care promovează imaginea femeii de succes. Dar care succes? Succesul de fațadă şi spunea un alt Părinte rus, Protoiereul Artemie Vladimirov: „soției creștine i-aș dori să se rupă puțin câte puțin, de imaginea energicei „lady” contemporane, care este necruțătoare în judecățile sale critice și batjocorește neputințele soțului său, neștiind că „dragostea îndelung rabdă, este binevoitoare… nu se aprinde de mânie…toate le suferă, toate le crede… toate le rabdă” (I Cor. 13, 4-7). Eu i-aș dori să se străduie totdeauna să-i placă soțului, fiindcă pentru el trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai dorită, cea mai dragă, trebuie să fie mângâietoarea lui și izvorul lui de inspirației” și dacă mai pune aici îndemnul din cartea Pildelor referitor la cum trebuie să fie soția pentru un soț: „cerboaică preaiubită şi gazelă plină de farmec să-ţi fie ea; dragostea de ea să te îmbete totdeauna şi iubirea ei să te desfăteze” (Pilde 5, 19)

Citind cele de mai sus ne putem întreba până la urmă cum este soția? Trebuie ca prin faptele și iubirea ei să-l îmbete întotdeauna pe soț. Dacă soția va fi așa nu se va mai putea plânge că soțul vine beat de băutură, că o bate sau că o înșeală. Focul dragostei într-o familie tot timpul este ținut aprins de soție. Soția poate prin focul dragostei și al chibzuinței să-și îndrepte soțul și Sfântul cel cu Gură de Aur ne spune cum poate soția să-și îndrepte soțul: „nu atât cu vorba, cât cu fapta trebuie îndreptat soțul. În ce fel? Când vede că ești așezată, necheltuitoare, că nu ești împătimită de podoabe, că nu ceri o grămadă de bani, ci te mulțumești cu ceea ce este, că nu pretinzi nici aur, nici mărgăritare, nici haine de preț, ci iubești cumințenia, curăția, bunătatea și ceri de el aceleași lucruri, va asculta sfaturile tale cu răbdare și chiar cu plăcere!”. Respectând exemplul Sfântului Ioan Gură de Aur, exemplu care trebuie urmat încă înainte de căsătorie, femeia îl va face pe bărbat  să preia şi el, la rândul lui, sfatul dat de marele Solomon în Pildele sale: „nu te uita la femeia linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul, dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri. Picioarele ei coboară către moarte; paşii ei duc de-a dreptul în împărăţia morţii. Ea nu ia seama la calea vieţii, paşii ei merg în neştire, nici ea nu ştie unde. Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei” (Pilde 5, 3-8). Însă, nu numai pe bărbat îl va face să urmeze acest exemplu, ci ea ca și femeie se va feri să ajungă lingușitoare, sau după cum s-a denaturat termenul „o mironosiță” şi va reuși să restabilească adevăratul sens al termenului devenind o Mironosiță cu daruri alese pentru soț și pentru viitorii copii.

Soția nu trebuie să uite să-și susțină soțul în toate planurile lui, îndreptându-le spre scopuri înalte, că trebuie să-i fie sursă de inspirație și să-l îmbete cu iubirea ei. De asemenea, nu trebuie să uite că misiunea ei este de fi soția și mamă și că datoare este să se ocupe de firma numită familie și de bunurile mai de preț decât aurul și argintul numite soț și copii. De aceea, poate îndemnul Sfintei Mucenițe Alexandra, Împărăteasa Rusiei, trebuie să rămână veșnic în sufletul soției: „nu numai fericirea vieții bărbatului depinde de soție, ci și dezvoltarea și creșterea caracterului său. O soție bună este o binecuvântare cerească, cel mai bun dar pentru bărbat, îngerul lui și izvor de bunătăți fără număr. Glasul ei este pentru el muzica cea mai dulce, zâmbetul ei îi luminează ziua, sărutul ei este paznicul credincioșiei lui, mâinile ei sunt balsam pentru sănătatea lui și pentru toată viața lui, hărnicia ei e chezășia bunăstării lui, economia ei îi este cel mai de  nădejde administrator, buzele ei îi sunt sfetnicul cel mai bun, pieptul ei cea mai moale pernă, pe care sunt date uitării toate grijile, iar rugăciunile ei sunt avocatul lui înaintea Domnului.”

Deci, întotdeauna nu trebuie uitat că soția este binecuvântarea cerească pentru soț și ambii împreună formează un singur trup spre Hristos, Viața Veșnică.

 

duminică, 26 mai 2019

Citat: „Să te mângâi cu femeia ta din tinerețe”

          Cred că atunci că Dumnezeu a binecuvântat unirea lui Adam și a Evei, i s-a adresat lui Adam cu textul de mai sus. Este un text care le arată bărbaților că atunci când apare plictisul de sotiile lor, monotonia, și îi încearcă gândul înșelării, cuvântul Biblic îndeamnă la (re)amintirea dragostei pe care au purtat-o soției lor la începutul relației: „Să te mângâi cu femeia ta din tinerețe”...„Dragostea de ea să te îmbete totdeauna și iubirea ei să te desfăteze”.

luni, 19 ianuarie 2015

Pyaar Impossible


Pyaar Impossible

În ultima vreme nu m-am mai uitat la filme. Am văzut la cineva din lista de prieteni de pe FACEBOOK (țara tuturor posibilităților) că a urmărit filmul: „New Year's Eve”. Am vrut să-l văd și eu (dacă tot a avut o reclamă așa de mare), dar nu am apucat să vizionez mai mult de câteva minute. Nu mai contează. O să-l văd eu cumva, cândva.
Și dacă tot a venit vorba de filme vă recomand cu căldură: „Pyaar Impossible”. Nici pe acesta nu l-am văzut decât secvențial. Îi cer scz. că îmi permit să vă dau sfaturi de vizionare a unui film văzut doar pe secvențe și informat despre el din sinopsis-urile lui și din părerile altora. Bine, bine, bine... Este un film indian, o comedie de dragoste. Un film romantic.
De ce l-am ales pentru blog? Pentru că el spune povestea unei iubiri neîmplinite în prima fază. Câți dintre noi nu am fost puși în situația lui Abhay Sharma? Bine poate nu îndrăgostiți de cea mai frumoasă fată din școala, dar de o fată. Gata! Stop!
            Apoi el ne arată dragostea pe care: un soț trebuie să o poare soției sale/un iubit trebuie să o poare iubita lui. Deci un film în legătură cu familia.
            Filmul ne mai arată că trebuie câteodată să ne mărturisim și simțirile noastre. Să avem curaj. Un creștin trebuie să aibă curaj să nu fie laș.
Despre film pe scurt:
Povestea începe cu Abhay Sharma (Uday Chopra), care este îndrăgostit în secret de Alisha Merchant (Priyanka Chopra), o fată cu o imensă priză la băieți și cu o mare popularitate în universitate. După ce el îi salvează viața, ea neștiind lucrul acesta, tatăl ei o transfera de la facultate; timpul trece - mai exact 7 ani; în tot acesta timp se schimbă datele problemei: Abhay continuî sa se gândeascî la Alisha, dar totodatî lucrează și la un soft numit Unify. Alisha e acum o femeie divorțată, cu o fetiță de 7 ani.
Aventura începe când Abhay încearcă un parteneriat cu Siddharth Singh, sperând ca în felul acesta softul lui va fi cunoscut; Singh îi fura softul și se auto-intitulează creatorul softului. În încercarea de a recupera softul Abhay trece numai prin peripeții. Sursa: http://www.cinemagia.ro/filme/pyaar-impossible-475386/.
!Dacă vreți să-l vedeți online se poate găsi foarte ușor!
(Asta pare piraterie, dar nu v-am spus-o eu)

duminică, 30 decembrie 2012

Educaţia creştină a copiilor-Hrab Alexandru

Educaţia creştină a copiilor
Hrab Alexandru

            Trăim într-o lume în care copiii nu mai sunt creativi. Să nu le ceri să facă un desen, o pictură, un eseu, o construcţie[1] cât de mică pentru că refuză. P.C.-ul, T.V.-ul, telefonul mobil sunt lucrurile agreate de copii şi care, totuşi, le dăunează grav sănătătea fizică şi cea psihică. Aceste lucruri duc în ziua de azi la disputele dintre copiii, care la rândul lor duc la dispute între părinţi[2] care în loc să caute adevărul, preferă să-şi asculte odrasla, dându-i dreptate şi certându-se pentru ea cu toată lumea, care în viziunea lor pare a le fi jignit groaznic copilul.
            Ne confruntăm cu părinţi care în loc să-şi îndrume copilul spre biserică, spre participarea la Sfânta Liturghie preferă să-i trimită la orice alte activităţi[3] care nu că nu ar fi bune, dar fără o credinţă în Dumnezeu lucrătoare nu aduc nimic de folos, astfel, ajungînd ca duminica în loc să fie la Sfânta Liturghie, copiii lor să fie în alte locuri. Ajungem să ne punem întrebarea: De ce nu se acordă aceiaşi importanţă în căutarea bisericii, spre urmarea lui Hristos cum se acordă importanţă şcolii, participării la concursurile şi festivităţile de la alte activităţi practicate?
            Ne este dat de multe ori să auzim nu numai din partea părinţilor[4], dar şi din partea bunicilor şi mai rar a străbunicilor, că fii/nepoţii nu pot participa la Sfânta Liturghie pentru că au fost seara la discotecă şi se odihnesc, sau că au fost o săptămână întreagă la şcoală şi duminica este singura lor zi liberă în care se pot recrea. Îi vedem pe aceşti părinţi/bunici mândri de faptul că urmaşii lor şi-au început viaţa intimă înainte de căsătorie, de la vârste fragede pentru că aşa este „la modă.” Îi auzim parcă de multe ori spunând: „să nu faceţi gălăgie că doarme Ion, o fost la discotecă şi o venit cu Ana şi acu dorm amândoi” şi o spun cu aşa mândrie, de parcă cine ştie ce lucru mare şi valoros au făcut[5]. Îmi amintesc aici de ceea ce spunea părintele Teofil Părăian, că atunci când trebuia să meargă la Biserica îşi întreba mama/bunica de ce trebuie să meargă la Biserică şi acestea nu răspundeau simplu, spunând: „apoi cum să nu mergem la biserică? Că-i păcat!” sau de părintele Virgil Gheorghiu, într-unul din romanele sale Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer, Amintiri dintr-o copilărie teologică sau Cum am vrut să mă fac sfânt, alte amintiri dintr-o copilărie teologică[6], afirma că era inadmisibil ca cineva să lipsească duminica de la Sfânta Liturghie, întreaga comunitate se gândea că cel care nu a venit să nu fi păţit ceva rău.
            Credem că este necesar să amintim de canonul 80[7] al Sinodului VI Ecumenic care cere ca cei care nu participă trei săptămâni consecutiv la Sfânta Liturghie să fie caterisiţi dacă sunt preoţi sau afurisiţi dacă sunt mireni.
            Aşadar, gândindu-ne la timpurile de atunci, vedem că acei oameni nu ştiu ce se întâmplă la biserică, în afară de faptul că acolo exista Sfânta Euharistie, însă aveau conştiinţa că trebuie să fie prezenţi, pentru că aşa este normal, aşa este bine. Din nefericire, astăzi când lumea a evoluat, când există un flux de informaţii despre viaţa Bisericii, când există numeroase cărţi care încearcă se explice cea ce se întâmplă în biserică, să pună mult mai mult în evidenţă miracolul Sfintei Liturghii, Taina lui Hristos, când prin purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel avem un post de televiziune, un post de radio şi un ziar al Bisericii Ortodoxe Române observăm un paradox, vedem că bisericile sunt goale. Mergând mai departe, vedem că în Timişoara avem o grădiniţă ortodoxă, Troiţa şi precum şi o şcoală, Sfântul Antim Ivireanul, plus programele naţionale ale Patriarhiei Române Hristos Împărtăşit copiilor şi Alege şcoala şi cu toate acestea ne confruntăm cu dezinteres din partea părinţilor.
            Ne-am învăţat să aruncăm vina pe preoţi[8], dar oare ei poartă toată vina? De aici se nasc alte întrebări: ce poate să facă Biserica? Ce pot să facă preoţii? Ce pot să facă părinţii?
            Plecând de la aceste întrebării vom încerca să elaborăm câteva răspunsuri, astfel luând în considerare concepţia Fericitului Augustin care afirma despre copil că este tatăl omului mare şi gândindu-ne că viaţa copilului începe din momentul conceperii[9], este recomandabil şi de preferat ca mamele să încerce să se împărtăşească cât mai des pe perioada sarcinii încercând să nu lipsească pe cât posibil de la Sfânta Liturghie, pentru că cel mic simte şi astfel va simţi Harul Divin şi se va uni cu Hristos prin Sfânta Euharistie. Este de preferat ca acest lucru să nu se limiteze doar la perioada sarcinii, ci să continue imediat după botezul pruncului, care până la vârsta de 7 ani se poate împărtăşi în fiecare duminică şi sărbătoare[10], precum şi îndemnul Mântuitorului: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14).
            Un alt lucru esenţial de ştiut pentru părinţi este că bucuria pe care o afişează atunci când copilul lor începe să vorbească şi mai ales când el înjură[11], nu poate să-i aducă copilului nimic bun pe viitor. Trebuie ştiut că odată pătruns în sufletul copilului această patimă a vorbitului vulgar, cu greu mai poate fi stopată, ajungând chiar la hulirea lui Dumnezeu, de aceea este bine să amintim îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur cu referire la copii: „de la o vârstă fragedă, copilul îşi însuşeşte cu repeziciune ceea i se spune, şi ceea ce aude se întipăreşte în sufletul lui ca pecetea în ceară. Prin aceasta, viaţa lor începe deja să se încline fie către păcat, fie către virtute. Aşadar, dacă chiar de la început îi abatem de la păcat şi îi punem pe calea cea bună, lucru acesta va deveni pentru ei deprindere, le va intra în fire, şi nu se vor mai abate atât de uşor spre rău, fiindcă obişnuinţa îi va atrage la fapte bune”[12]. De preferat ar fi ca părinţii în loc să-l înveţe pe copil să vorbească urât, mai bine l-ar învăţa rugăciuni, poezioare sau alte pilde, bineînţeles la limita de înţelegere a copilului, fără a cădea în cealaltă extremă, pentru că dacă ei ca părinţi se roagă două ore neapărat trebuie se roage şi copilul la fel.
De asemenea, părinţii nu trebuie să uite să-l înveţe pe cel mic cu postul, nu în totalitate, dar trebuie să existe o renunţare mică din ceea ce îi aduce plăcere copilului pentru „că ei trebuie să deprindă abnegaţia. Ei nu pot avea tot ce vor. Trebuie să înveţe să renunţe la propriile dorinţe pentru binele celorlalţi. Ei trebuie, de asemenea, să înveţe să fie grijulii. Omul ce n-are grijă de ceilalţi pricinuieşte întotdeauna vătămare şi durere – nu intenţionat, ci pur şi simplu din nepăsare. Pentru a arăta grijă faţă de cineva nu este nevoie de prea mult – un cuvânt de îmbărbătare atunci când cineva are neplăceri, puţină tandreţe atunci când celălalt arată întristat, o mână de ajutor la momentul potrivit pentru cel ce a obosit”[13].
            Un fapt care atrage atenţia este dat de rolul preotului în viaţa familiei. Astăzi, din păcate, sunt puţini preoţi care nu mai au parte de întâlniri cu familiile din parohie, iar dacă sunt aceste întâlniri, ori sunt în momentul în care preotul merge prin sat pentru sfinţirea caselor ori au loc la biserică, dar din păcate nu aduc nimic schimbător în conştiinţa părinţilor. Pentru ei, preotul este personajul negativ cu care îşi înfricoşează copiii. De aceea, atunci când vede că nu reuşeşte nimic cu părinţii, preotul este dator să încerce o colaborare cu şcolile şi grădiniţele din parohie. Astfel, vizitând copii de la grădiniţă şi din clasele mai mici este bine să aibă întotdeauna la el mici atenţii pentru a lega o prietenie cu copiii.
Tot aici intră o problemă des întâlnită în bisericile noastre, cea a celor bătrâni, care nu suportă să vadă copii în biserică pe motiv că aceştia tulbură slujba şi atunci merg bine mersi şi îi sfătuiesc pe părinţi să nu mai vină cu copii la Biserică. Si aici preotul trebuie să intervină, purtând discuţii cu bătrânii, explicându-le că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut, mai ales pe acei copiii care fac gălăgie, punându-le în evidenţă cu delicateţe că în faţa lui Hristos şi ei, ca oameni maturi nu fac altceva decât să se manifeste la fel ca cei mici.
            Trebuie avut în vedere că odată cu creşterea în vârstă a copiilor, dacă aceştia nu vor fi supravegheaţi de părinţi şi dacă nu vor avea o colaborare eficientă cu preotul, se vor îndepărta tot mai mult de calea cea bună a lui Hristos. Trebuie acordată o atenţie specială vârstei de 9-10 ani, când copilul începe să caute motive de a nu mai participa la Sfânta Liturghie în schimbul altor activităţi[14]. Părinţii trebuie să fie categorici şi să-i oprească pe copiii de la aceste activităţi pe perioada Sfintei Liturghii, trimiţându-i la Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă că atunci „când îi trimitem la şcoală, ei ştiu că au răspunderi: să înveţe şi să-şi facă lecţiile. Aşa ar trebui să meargă şi la biserică, ca la şcoală. Noi trebuie să-i ducem, nu să-i lăsăm pe mâna altora. Să mergem împreună şi să ascultăm împreună slujba şi apoi să le cerem să-şi amintească ce-au auzit şi ce au învăţat. Numai aşa îi vom putea corecta uşor şi pe nesimţite. Dacă şi acasă copii vă aud tot timpul discutând ca nişte creştini cu frica lui Dumnezeu şi le daţi sfaturi bune, aceste seminţe vor da curând un rod bogat”[15]. Şi mai mult, părinţii trebuie să dea dovadă de învăţătura ce se desprinde din cadrul Sfintei Liturghii prin exemplul propriei lor vieţi, aşa cum învaţa Sfântul Ioan Gură de Aur pentru că „cel mai mare ajutor, ne spune Părintele Paisie Aghioritul, şi cea mai mare moştenire pe care o pot da părinţii copiilor este să-i facă urmaşi ai bunătăţilor lor – şi pentru asta nu este nevoie de strădanii deosebite, căci dacă pruncul vede că părinţii se iubesc, discută cu nobleţe, sunt înţelepţi, plini de bucurie, se roagă cu smerenie şi aşa mai departe, întipăreşte toate acestea în sufletul său ca un indigo”[16].
            De preferat ar fi ca preotul să organizeze concursuri pentru copii, să-i implice pe aceştia în viaţa parohiei, să le ofere posibilitatea de a răspunde şi ei în cadrul slujbelor, să rostească Simbolul Credinţei şi chiar să le permită lor să umble cu tasul, mai mult să le permită ca venitul de pe un tas să fie a lor, chiar administrat de ei[17]. De asemenea, preotul poate să organizeze o bibliotecă pentru ei şi chiar o sală de lectură şi chiar să organizeze un mic consiliu parohial[18].
            Ca şi creştini trebuie să înţelegem că Biserica nu ne doreşte răul, că participarea duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare la Sfânta Liturghie nu înseamnă habotnicie, ci înseamnă descoperirea lui Hristos, descoperirea Sfinţilor, este o comuniune cu întreaga lume, atât cu cei vii cât şi cu cei adormiţi. Suntem datori cu toţii să înţelegem că societatea actuală are nevoie de oameni morali. Moralitatea nu poate să vină decât prin Biserică. Creşterea sănătoasă a copiilor are loc doar cu Hristos, prin Hristos şi în Hristos. Părinţii nu trebuie să uite niciodată că prin fiicele şi fiii lor se privesc în oglindă, că atitudinile copiilor sunt atitudinile părinţilor, iar copii lor reprezintă asigurarea unor bătrâneţi liniştite pentru părinţi.
            Fără a dori să mai lungim cele scrise, am considerat necesar să facem cunoscut cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur pentru părinţii care nu se îngrijesc cu adevărat de copiii lor: „părinţii care nu se îngrijesc de buna cuviinţă a copiilor sunt ucigaşi de copiii, şi încă mai răi decât ucigaşi de copiii, fiindcă aici e vorba de pierea şi moartea sufletului[19] [...] De aceea vă rog pe toţi să vă predaţi fiii şi fiicele, de la vârsta cea mai mică acestei liturghii (n.n. Sfântul Ioan se referă aici la întreaga viaţă a omului care trebuie să fie o Liturghie, o continuare a Liturghiei Bisericii, sau cum ar afirma părintele Ioan Bria o Liturghie după Liturghie.) şi să depuneţi în sufletele lor bogăţia care se potriveşte vieţii cereşti, fără să ascundeţi aur în pământ sau să adunaţi argint. Depuneţi în sufletele lor bunătate, smerenie, buna-cuviinţă, înţelepciune şi orice altă virtute. Liturghia tocmai de această cheltuială are nevoie. Dacă strângem această bogăţie pentru noi şi pentru copiii noştri, şi în această viaţă ne vom bucura de strălucire, dar şi în cea viitoare vom auzi vocea fericită cu care Domnul Iisus Hristos îi recunoaşte ca ai Săi pe toţi cei care L-au mărturisit”(Despre Ana, III)[20].






Bibliografie:

·         ***Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006.
·         Gură de Aur, Ioan Sfântul, Părinţi, copii şi creşterea lor, culegere de texte patristice şi traducere lor în neogreacă de Ieromonah Benedict Aghioritul, Traducerea din neogreacă: Zenaida Anamaria Luca, Editura Panaghia, Vatra Dornei.
·         ***Cum să educăm ortodox copilul, 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia/Cartea ortodoxă, Bucureşti, 2011.
·         Necula, Pr. Conf. Dr. Constantin, Pastoraţia Bisericii în vreme de criză, Editura Agnos, Sibiu, 2012.



[1] Bisericuţe sau case (machete) din carton, plastic, lemn, etc.
[2] Disputele care au loc mai ales la şcoală sau la alte activităţi la care participă copiii.
[3] Dans, sport, cursuri de modeling, etc.
[4] Părinţii care să spune s-au născut într-o perioadă grea de comunism.
[5] Din păcate, acest lucru ne este dat să-l auzim din ce în ce mai des şi prin satele româneşti. Sate în care exista o dată tradiţia ca până în momentul căsătoriei tineri să nu întreţină relaţii intime.
[6] Ambele romane au apărut la Editura Deisis, Sibiu, în 2008 sub traducerea doamnei Maria-Cornelia Ică jr.
[7] Canonul 80 prevede: „Dacă vreun episcop, presbiter, ori diacon, sau dintre cei număraţi în cler (în clerul inferior), sau vreun laic, de n-ar avea nici o nevoie prea grea sau vreo treabă anevoioasă, ca să lipsească mai multă vreme de la biserica lui, ci fiind (petrecând) în cetate, nu ar merge (la biserică) trei zile de duminică în trei săptămâni, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtăşire (de la comuniune, afurisit.)”
[8] Nu putem nega că sunt unii preoţi care nu-şi fac datoria, dar sunt o mulţime care dedică timp pentru proiectele de cateheze ale parohiei.
[9] A se vedea pentru aprofundare studiul Părintelui Sorin Lungoci, Climatul familial şi spiritual în timpul sarcinii, în Altarul Banatului, anul XX, nr. 1-3, ianuarie-martie 2009, pp.104-107.
[10] Este necesar să amintim că sunt unii preoţi „de modă veche” care consideră că dacă copilul este împărtăşit o dată la câteva luni sau cel puţin de 4 ori pe an, este de ajuns. Nu putem fi de acord cu acest lucru pentru că copilul este vulnerabil, el simte tot ceea ce se întâmplă în jurul său, de aceea are nevoie de comuniunea cu Hristos care nu poate veni decât prin Taina Sfintei Euharistii.
[11] Se ştie plăcerea unor părinţi/bunici de a-şi învăţa copilul/nepotul să vorbească urât, pentru că în viziunea lor acesta este un semn al înţelepciunii lumeşti a copilului.
[12] Cum să educăm ortodox copilul, 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia/Cartea ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 76-77.
[13] Sfânta Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei, în volumul Cum să educăm ortodox…p. 85.
[14] Printre activităţi ca plimbările, ieşirile în grup cu prieteni prin parcuri, plimbările pe bicicletă, plimbări cu rolele sau privitul la TV şi PC.
[15]Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţi, copii şi creşterea lor, culegere de texte patristice şi traducere lor în neogreacă de Ieromonah Benedict Aghioritul, Traducerea din neogreacă: Zenaida Anamaria Luca, Editura Panaghia, Vatra Dornei, p.68.
[16] Cum să educăm ortodox copilul, 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici…p.165.
[17] Bineînţeles, preotul ar trebui să verifice în ce scop îşi administrează bănuţii, de preferat, să îi îndrume spre cumpărarea unor cărţi, plata unor pelerinaje sau ajutorarea unor familii nevoiaşe.
[18] Ideea promovată de părintele Constantin Necula într-un interviu cu părintele Valentin Delcă din parohia Veştem, Protopopiatul Sibiu, în cadrul emisiunii Biserică şi societate din 9 martie 2010, apărut în volumul Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, Pastoraţia Bisericii în vreme de criză, Editura Agnos, Sibiu, 2012, pp. 159-175.
[19] Cum să educăm ortodox copilul, 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici…p.124.
[20] Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 28.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină