Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta carti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carti. Afișați toate postările

duminică, 11 februarie 2024

Viața Sf. Haralambie

 



A murit la 115 ani: Sfântul Haralambie,

 cel mai bătrân mucenic din Sinaxarul Bisericii

 

 

Prăznuit în Biserica noastră pe în cea de-a zecea zi a lunii februarie, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este cunoscut, mai ales în mediul rural, ca fiind ocrotitor al grădinilor, viilor și livezilor și ajutător al celor care lucrează pământul, dar și ocrotitor al celor bolnavi. În satele românești mai cu seamă, există obiceiul de a sfinți apa în ziua de 10 februarie, numită și „aghiasma Sfântului Haralambie”. După săvârșirea slujbei, în unele zone din țara noastră, pomicultorii și grădinarii cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile, spre a feri culturile de calamități și spre a da bun-rod în anul care tocmai a început.

Un aspect aparte pe care am dori să vi-l prezentăm cu prilejul prăznuirii Sfântului Haralambie din acest an este, însă, modul în care a trecut la Domnul având o vârstă destul de înaintată și devenind, astfel, cel mai vârstnic mucenic din Sinaxarul Bisericii. Detalii în rândurile de mai jos!

„O pildă de viață cumpătată”

Sfântul Haralambie s-a născut în oraşul Magnesia, cel mai probabil în Tessalia (Grecia), la sfârşitul primului secol creştin. S-a născut într-o familie creștină, lucru pe care îl putem considera o mare binecuvântare pentru el, deoarece spre deosebire de alți sfinți, încă din copilărie a cunoscut Evanghelia lui Hristos.

În viața sa citim că, încă din tinerețe a fost o pildă luminoasă de viață cumpătată. Mai târziu, credința sa în Hristos a devenit tot mai înflăcărată, iar dorința sa de a-i ajuta pe creștini și pe păgâni să se mântuiască a devenit și mai mare. Nu avea pace sufletească când se gândea că există oameni departe de Hristos, care nu-și cunosc menirea și scopul vieții lor pe acest pământ.

La vârsta de 40 de ani devine preot, iar din această slujire intensifică misiunea sa de convertire a păgânilor la creștinism. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor din Asia Mică, în perioada domniei împăratului roman Septimiu Sever, Sfântul Haralambie nu și-a ascuns credința, ci a continuat să slujească Biserica și să propovăduiască Evanghelia în mod deschis. Deși mulți încercau să-l oprească, să-i spună că se expune și își pune în pericol viața, Sfântul Haralambie s-a dovedit a fi un exemplu de curaj și statornicie în credință, refuzând să se lepede de Hristos.

Bătrânețea și mărturisirea

Conform învățăturii Bisericii noastre, bătrânețea e o etapă a vieții umane caracterizată de respect și admirație. Bătrânii sunt considerați purtători de înțelepciune și experiență, fiind adesea văzuți ca exemple de credință și statornicie în viața duhovnicească. De-a lungul istoriei creștinismului, bătrânii au deținut un rol central în comunitatea religioasă, fiind considerați lideri spirituali și surse de învățătură pentru credincioși, în general. De asemenea, bătrânii sunt adesea văzuți ca exemple de credință și statornicie în viața creștină. Ei au trecut prin diverse încercări și ispite și, cu toate acestea, au rămas fideli credinței lor. Într-o lume în care valorile și convingerile pot fi supuse unor schimbări rapide, bătrânii reprezintă adesea o ancoră a stabilității duhovnicești.

Și tot o ancoră – de mărturisire, de această dată – a fost și Sfântul Haralambie, considerat drept cel mai bătrân mucenic din Sinaxarul Bisericii noastre. Potrivit tradiției, în momentul martirizării sale, Sfântul Haralambie avea o vârstă foarte înaintată: 115 ani (sau, 113 ani după alte surse) însă, cu toate că era slab și neputincios, și-a asumat pe deplin credința, mărturisindu-L pe Hristos și plătind pentru aceasta cu prețul vieții.

Pârât că propovăduia credința cea dreaptă, a fost prins și supus judecății. Înaintea guvernatorului Lucian şi a celor care îl judecau, Sfântul Haralambie a spus: „Nimic nu este mai avantajos sau mai plăcut decât chinurile pentru Hristos” şi „Vă mulţumesc, fraţilor, că, jupuindu-mi trupul bătrân, reînviaţi în mine sufletul şi-l pregătiţi pentru viaţa veşnică. […] Eu care am îmbătrânit și mi-am sfârșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute care sunt aproape”. Apoi, Lucian recurge la o tehnică de manipulare emoțională subliniind că din cauza bătrâneții lui nu-l supune la chinuri. Plin de curaj, Sfântul Haralambie mărturisește că „în luptele noastre, ale creștinilor, cel mai important este sufletul. Acesta nu îmbătrânește cu vârsta”.

În urma refuzului categoric al Sfântului de a jertfi idolilor păgâni, guvernatorul a poruncit să fie supus la mai multe chinuri, însă mai înainte de a fi dus să i se taie capul, s-a mutat la Domnul, la 10 februarie în anul 202. Se spune că, înainte de a-și da sufletul, sfântul a început să se roage puternic și atunci cerurile s-au deschis, iar sfântul L-a văzut pe Mântuitorul și pe îngerii Săi. După cum citim în Sinaxar, în acea clipă, Sfântul Haralambie I-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul în care vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundență de roade, iar sufletele oamenilor să fie mântuite. Domnul i-a promis că îi va îndeplini dorințele și S-a ridicat la cer, luând cu El sufletul smeritului martir.

Lungimea zilelor Sfântului Haralambie este dovedită și de registrul iconografic. Ieromonahul Dionisie din Furna, autorul volumului „Erminia picturii bizantine” – cartea de căpătâi a oricărui pictor, arată că Sfântul Haralambie se zugrăvește de obicei „sub chipul unui bătrân cu barba albă, lungă și ascuțită, despicată în două”. În iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat deseori ca preot, pe când sursele rusești îl prezintă mai ales în înfățișarea sa episcopală, având însemne arhierești.

Astăzi, un fragment din capul Sfântului Haralambie se află în altarul bisericii „Sfântul Gheorghe” din Iraklitsa Veche (în Grecia). În anul 1922, au fost mutate la biserica din Iraklitsa Nouă. De asemenea, un alt fragment se păstrează la Mănăstrirea „Sfântul Ştefan” din Meteora, săvârșind nenumărate minuni. În țara noastră, fragmente din moaștele Episcopului cetății Magnesiei se găsesc la Mănăstirea Miclăușeni din Iași și la Mănăstirea Râșca, iar în Bucureşti, la bisericile „Sfântul Dumitru” „Sfinţii Arhangheli” (Oţelari), unde se află un deget al sfântului, şi la Biserica „Sfântul Stelian“ (Lucaci).

În loc de concluzie, un singur gând: să îl rugăm pe Sfântul Haralambie să mijlocească așa cum a făcut-o în multe rânduri către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. 

Sursa: https://www.bizanticons.ro/ro/

De la ei puteți cumpăra diferite produse dedicate spre cinstirea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie (icoana Sfântului Haralambie, alături de câteva volume dedicate lui, precum și cele mai frumoase cărți de rugăciuni. Comandați pentru biblioteca și colțul dumneavoastră de rugăciune sau dăruiți celor apropiați un dar fără dată de expirare:

Icoana metal – Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie 19×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/17665-icoana-metal-sfantul-sfintit-mucenic-haralambie-19×24-cm-k104-155.html

Sfântul Mucenic Haralambie, ocrotitorul împotriva bolilor / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/16521-sfantul-haralambie.html

Vietile Sfintilor de peste tot anul / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/841-vietile-sfintilor-de-peste-tot-anul.html

Acatistului Sfantului Sfintit Mucenic Haralambie / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/2070-acatistului-sfantului-sfintit-mucenic-haralambie.html

Așteptarea lui Dumnezeu – Despre boală, suferință și moarte – Arhimandrit Emilianos Simonopetritul / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/biserica-si-societatea-pedagogie-crestina/16525-asteptarea-lui-dumnezeu-despre-boala-suferinta-si-moarte-arhimandrit-emilianos-simonopetritul.html

 

miercuri, 2 februarie 2022

365 de cărți de citit în 2022

 

Imaginează-ți că unde locuiești ar exista o cameră doar cu cărți. Iar în fiecare zi, cu ceaiul sau cafeaua, ai intra, ți-ai roti ochii în jur și ai alege o carte cu care să te cuibărești confortabil într-un fotoliu. Și care să te absoarbă, până ai reuși să o finalizezi. 

Cum ar fi dacă ai reuși să faci asta în fiecare zi, timp de 365 de zile?  Dacă ai reuși să citești o carte în fiecare zi, timp de 1 an? 

Crezi că e imposibil? Crezi că e posibil? Sau crezi că titlul articolului este menit doar să îți atragă atenția? 

Să citești o carte în fiecare zi e o adevărată provocare. Dar nu e imposibil :). 

Revenind la titlul articolului, scopul lui nu este să te oblige să citești 365 de cărți în acest an. Ci ne dorim să îți recomandăm o listă de 365 de cărți care să te ajute să te dezvolți, care să îți ofere noi perspective și chiar și răspunsuri la unele întrebări pe care le ai. ... citește mai multe aici: https://blog.upriserz.ro/365-de-carti-de-citit-in-2022/?fbclid=IwAR3jaTnig3OiV6tGiyO3FPRGsl6-FGvcjKN5o83QT8IH7fwFWOdjqRDcGL4

joi, 29 decembrie 2016

Cărți care nu ar trebui să lipsească nici unui creștin ortodox




Cărți care nu ar trebui să lipsească nici unui creștin ortodox

         
   M-am gândit în ultima vreme ce-i face pe anumiți creștini ortodocși să treacă la alte culte creștine, părăsindu-și credința lor. Răspunsul a fost simplu.: neștiința. Pe deoparte avem preoți care nu se ocupă de catehizarea poporului, iar pe de altă parte neimplicarea sau neinteresul credincioșilor față de învățătura Bisericii. Dar oare ne vom putea ascunde la nesfârșit în spatele acestui motiv al necunoașterii? Nicidecum. Mai ales azi când avem acces la o mulțime de informații difuzate prin internet și când găsim o mulțime de cărți online nu ne mai putem scuza. Iar dacă soluția internetului nu ne convine putem, de asemenea, să cumpără cărți duhovnicești de la pangarele bisericilor și mănăstirilor, dar și din librăriile orașelor. De aceea, mi-am permis să vă prezint câteva cărți necesare oricărui creștin ortodox. Dacă am avea fiecare în casă aceste cărți și dacă le-am citi cu atenție, cu siguranță că nu ne vom abate de la Ortodoxie, indiferent de ce ne-ar spune unii și alții. Apoi dacă le-am studia am fi mai „deștepți” decât mulți studenți la teologie, profesori de religie și preoți.
1.      Biblia sau Sfânta Scriptură, ed. IBMBOR, București.
2.      Noul Testament, ed. IBMO, București.
3.      Mica Biblie, Ed. IBMBOR, București.
4.      Catehism ortodox – apărut la diferite edituri.
5.      Patericul sau Apoftegmele părinților din pustiu – apărut la diferite edituri.
6.      Viu este Dumnezeu. Catehism Ortodox, Traducere în limba română și postfață de Părintele Ioan Nicolae, Reîntregirea, Alba Iulia, 2009.
7.      Cleopa, Arhimandrit Ilie, Călăuză în Credința Ortodoxă, ed. Mănăstirea Sihăstria, 2007.
8.      Gordon, Pr. Prof. Dr. Vasile, Cateheze pastorale pe înțelesul tuturor, vol. I, ed. Sophia, București, 2012.
9.      Ibidem, vol. II, București, 2015.
10.  Stăniloae, preot Dumitru, Costa de Beauregard, preot Marc-Antoine, Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, traducere Maria-Cornelia Ică jr, Deisis, Sibiu, 2007.
            La acestea aș adăuga 3 site-uri:
o         http://www.ortodoxiatinerilor.ro/ - cu toate „ramurile” sale.
o         http://www.doxologia.ro/
Pentru cei mai silitori aș recomanda și Jurnalul Fericirii – Nicolae Steinhardt și acest apărut la diferite edituri.
Ca o concluzie mai precizez aceasta. Catehezele părintelui Gordon ne bucură, fiecare în parte, și cu o bibliografie deosebit de importantă, atât resurse web, cât și cărți.

vineri, 28 noiembrie 2014

„Marcellino. O minune de băiețel”


„Marcellino. O minune de băiețel”

Cine-i Marcellino veți citi mai jos. Minunea acestui băiețel constă în faptul că în inocența lui de copil L-a servit pe Mântuitorul Iisus Hristos cu pâine și vin. Romanul/filmul este plin de simboluri religioase: cei 12 frați din mănăstire și cu Marcellino 13 ne duc cu gândul la Mântuitorul Iisus Hristos împreună cu cei 12 Apostoli. Prietenul invizibil a lui Marcellino pe nume Manuel ne duce cu gândul la numele Domnului: Emanuel. Momentul în care Mântuitorul Cel Răstignit coboară de pe cruce și frânge pâinea, iar apoi luând vinul ne duce cu gândul la Cina cea de Taină sau „părăsirea” lui Marcellino de către frați în urma unei „boacăne” făcute de acesta este momentul în care el își găsește liniștea în brațele lui Iisus Hristos. Când suntem părăsiți de toți oamenii să ne amintim că nu suntem părăsiți de Domnul!

Am avut ocazia să-l cunosc pe Marcellino citind cartea părintelui Constantin Necula: http://www.agnos.ro/magazin/product_info.php?products_id=551&osCsid=83dbbb4005da59c450e0c053d123ee82 unde dânsul spune: „Dintre toate cărţile despre copii pe care le-am citit, aceasta ce v-o repovestesc acum mi-a plăcut în chip deosebit. Un copil ca acest Marcellino nu putea lipsi dintre prietenii voştri. Simpatic şi gingaş, bucuros şi când este trist, cred că inima lui poate fi de folos inimii voastre, mereu în căutare de prieteni. Nu, nu-i povestea unui Sfânt, ci a unei posibile căi de întâlnire cu Hristos. M-a uimit modul în care Dumnezeu l-a dăruit pe Marcellino cu vederea lucrurilor ascunse, învăţându-ne că nu trebuie să ajungi bunic pentru ca să te bucuri de Biserică, de Dumnezeu. Cred că pentru voi, dragii mei, acesta este un îndemn să fiţi mereu curaţi cu inima, pentru ca Dumnezeu să se bucure să locuiască în ea. Am văzut şi filmul cu puştiul acesta. Atunci m-am gândit, uitându-mă în ochii înlăcrămaţi ai prietenilor voştri şi ai mei, studenţi la Facultatea de Teologie, ca şi în ochii copiilor mei, că acest personaj de poveste poate fi alternativa falşilor prieteni pe care vi oferă desenele animate, monştrii şi vrăjitoarele cu care vi s-a împuiat capul. Căutaţi la fratele Marcellino. În bucuria soarelui, prin praful câmpului, la marginea lumii descoperă tainele lumii şi ale lui Dumnezeu. Ştiţi ceva mai frumos decât aceasta? Eu nu. Am ales să vă repovestesc cartea, nu doar s-o traduc, pentru că am discutat cu copiii mei de acasă, Costi şi Alexandra, şi unde n-au priceput textul, l-am întors pe gustul lor. La textul original, care trebuie să ştiţi că este în limba spaniolă, am adăugat un text în limba italiană şi scenariul filmului despre care v-am spus. Aşa cred că am crescut pe Marcellino mai cu folos dinaintea voastră. Să nu fiţi supăraţi de finalul cărţii. Frăţiorul acesta minunat, Marcellino, nu este. Voi îmbrăţişaţi pe părinţii voştri, spuneţi-le că-i iubiţi. Au mare nevoie de aceasta…”.
Adevărul este că auzisem despre acest băiețel minune când am lecturat una din conferințe Părintelui în care amintea despre prima ediție a cărții și despre filmul din 1955 pe care l-a vizionat împreună cu studenții teologi. Filmul a fost atâta de bun încât i-a impresionat pe aceștia până la lacrimi, dar iată ce spune un site de specialitate http://www.cinemarx.ro/filme/Marcelino-pan-y-vino-Marcelino-pan-y-vino-51437.html despre acest film: „In Spania secolului al XVIII-lea, 12 calugari franciscani gasesc pe treptele manastirii un bebelus abandonat si, fiind incapabili sa ii gaseasca parintii biologici sau sa il plaseze intr-o familie adoptiva corespunzatoare, decid sa sfideze conventiile religioase si sa il creasca ei insisi pe baiat. Desi calugarii sunt blajini, Marcelino resimte lipsa copiilor de varsta lui, motiv pentru care se furiseaza afara din manastire si cauta compania altor baieti, generand prin sotiile lui un asemenea dezastru in oras incat calugarii sunt amenintati de catre primar cu expulzarea din locasul de cult daca nu remediaza pagubele. Intr-o zi in care patrunde fara acordul calugarilor in podul manastirii, Marcelino observa un Isus din lemn rastignit pe cruce si ii ofera acestuia paine si vin din pranzul lui saracacios. Drept rasplata pentru generozitatea copilului, fiul lui Dumnezeu prinde viata si ii devine acestuia prieten si confident, promitandu-i sa ii indeplineasca o dorinta. Marcelino vrea sa le vada pe mama lui si pe Fecioara Maria, iar Isus Hristos realizeaza un miracol in urma caruia Marcelino este sanctificat”. 
Dar ce fel de film este? „Marcelino, Pan y Vino este un film spaniol realizat de regizorul maghiar Ladislao Vajda în anul 1955. Filmul a fost bazat pe romanul lui José Maria Sanchez Silva” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marcelino,_Pan_y_Vino).
Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că în anul 2010 a apărut un remake mexican a filmului din 1955 cf. http://www.catholica.ro/2013/02/08/marcelino-pan-y-vino-revine-intr-o-versiune-mexicana/: „Magia unuia dintre cele mai populare filme catolice spaniole ale secolului XX este readusă în actualitate de un remake mexican. “Miracolul lui Marcelino” se bazează pe adaptarea cinematografică din 1955 a povestioarei “Marcelino Pan y Vino” scrisă de Jose Maria Sanchez. Povestea relatează aventurile unui băiat orfan, abandonat ca prunc de mama sa pe treptele unei mănăstiri franciscane.
Filmul original spaniol, regizat de Ladislao Vajda, a fost un succes la festivaluri de film precum cele de la Berlin sau Cannes, copilul actor Pablito Calvo fiind premiat pentru rolul său, Marcelino. Istorioara începe cu un grup de fraţi care găsesc un nou-născut pe treptele săracei lor mănăstiri, devastate de război. Neputând să caute ajutor datorită violenţelor, fraţii se hotărăsc să îl crească chiar ei. Marcelino creşte, şi se ţine de şotii cu fraţii, alături de Enrique, prietenul lui cel mai bun. Când vede legătura strânsă dintre acesta şi mama lui, Marcelino începe să ducă dorul propriei lui mame.
Un atac condus de revoluţionari lasă micul sat unde se afla mănăstirea în pragul dezastrului, iar mama lui Enrique moare. Marcelino, speriat, se retrage în singurul loc unde fraţii îi spuseseră să nu intre: în mansarda mănăstirii. Aici era păstrat un crucifix în mărime naturală, dar Marcelino este încă prea mic să îl recunoască pe Cel Răstignit. Crezând că omului de pe cruce îi este foame, el îi aduce pâine şi vin, şi îi împărtăşeşte dorinţa sa profundă de a-şi cunoaşte mama.
Deşi remake-ul este amplasat în contextul revoluţiei mexicane, producătorul şi scenaristul Mikel Garcia explică faptul că nucleul povestirii, relaţia dintre Marcelino şi Isus, “este acelaşi ca în povestea originală”. “Dacă în versiunea din 1995 era primarul comunist care dorea să ia fraţilor mănăstirea, în noua versiune este un revoluţionar mexican”, explică Garcia. Noul film este distribuit acum şi în limba engleză, pe DVD, iar mai multe detalii se pot afla de pe situl MarcelinoFilm.com”.
Și acum pentru cine are copii nu trebuie să uităm că există și varianta animată a acestui film http://www.cinemagia.ro/filme/marcelino-pan-y-vino-marcelino-pan-y-vino-14927/: „O femeie isi abandoneaza copilul pe treptele unei manastiri. Dupa 6 ani copilul spera ca intr-o zi isi va gasi mama”.
Puteți viziona filmul întreg aici: https://hrabalexandru.blogspot.com/2020/04/marcellino-o-minune-de-baietel.html



 

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină