„În urmă cu 15 ani am aflat că am un
cancer terminal. Le-am spus celor din familie ce mi se întâmplă. În primul
moment, au fost uluiți. Apoi, pe ascuns, își împărtășeau tristețea și
formulau debusolata întrebare: Ce se va întâmpla cu noi în anii care vor urma?
Locuind
la bloc, întreaga scară a aflat vestea năprasnică. Un vecin mai în vârstă, care
merge frecvent la slujbele de la Catedrală, m-a strâns de umăr și a
zis: Nelule, e în oraș un doctor de care nu se vorbește
prea des; e Sfântul din Catedrala noastră,
Sfântul
Iosif. Trebuie să-l consultăm și pe el!
Am
schițat
un zâmbet
amar. Auzisem câte ceva despre Sfântul Iosif, dar departe de mine gândul că
cele sugerate ar putea fi o rezolvare terapeutic… Acerb prin felul lui de a fi,
vecinul a revenit cu soluția sa medicospirituală.
Am acceptat să-i urmez îndemnul și ne-am dus la raclă. Acolo mi-a ținut
o lecție:
Aici tu te vei ruga lui Dumnezeu pentru sănătate, dar îi ceri și
Sfântului
Iosif să
se roage împreună cu
tine. Dacă ai credință
că
aceste lucruri se vor petrece, bucuria ta, a familiei tale și a
noastră
va fi neîndoielnică. Uite, și eu mă rog cu
voi, cu tine și Sfântul Iosif.
Ezitant,
am început rugăciunea, o rugăciune sinceră și încrezătoare. Apoi, am plecat acasă. Am
povestit familiei cele întâmplate, iar seara ne-am rugat încă o dată, cu toții,
neuitând
de Sfântul
Iosif. Împreună
rugătorul
cu cei aflați în suferință.
Treptat, am făcut din rugăciunea comună a familiei o obișnuință zilnică. Iar
ceea ce am constatat a fost că teama de moarte s-a diminuat total. Mi-a revenit
buna dispoziție și încrederea în faptul că voi trăi, iar
medicii au rămas copleșiți de cele întâmplate. Și
iată că trăiesc! Și iată că așa
l-am cunoscut pe Dumnezeu, marele Medic”.
(Mărturie culeasă de părintele conf.
Dr. Nicolae Morar – Timișoara)
Mai departe un fragment găsit în revista Sfinții Ortodoxiei, Anul II, Nr.8 (11):
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu