Bine ați venit!

Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.

Faceți căutări pe acest blog

!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!
Unele din materiale de pe blog (filme și cărți) sunt descărcate de pe internet (Scribd sau alte site-uri) și au caracter informațional.

marți, 18 aprilie 2017

Predică la Învierea Domnului (III) Preot profesor Grigore Cristescu

Predică la Învierea Domnului[1]
III
Preot profesor Grigore Cristescu




            Ramurile de finic care fluturau în mâinile mulțimilor fremătătoare de entuziasm, din ziua Stâlpărilor, s-au prefăcut în câteva zile în cruce înfiptă pe culmea Golgotei, purtată de o mulțime înveninată de ură, pentru un supliciu absurd, iar la urmă, în armă nebiruită pentru o biruință legitimă și multimilenară. Înviase Lazăr coborât în mormânt de patru zile și lumea aplauda o minune! Trebuia și Hristos să coboare în mormânt trei zile pentru ca lumea să trăiască ea însăși minunea, pe care o aplaudase.
            Hristos își primește crucea în cel mai cumplit decor. Se născuse în preajma „dobitoacelor” și murea scuipat și pălmuit de oameni. Petru e victima unei groaznice și neașteptate căderi. Încearcă îndată reabilitarea prin lacrimi de pocăință. Hristos urcă sfărâmat de povara izbăvitoare în tovărășia mișcătoare a lui Simon Cirineul, drumul stâncos și sfâșietor al calvarului spre locul execuției triumfale. Piroanele se înfig în mâinile darnice de binecuvântări milostive și sulița controlului militar se răsucește în inima zvâcnitoare plină de iubire. Inscripția sumară a celor patru inițiale garantează publicitatea pentru cele trei națiuni prezente în administrația severă a Imperiului. Sigiliul precauției și străjerii autorității guvernamentale încearcă să prevină o falsificare istorică, pe care autorii tuturor falsificărilor morale o atribuie intenției ucenicilor Aceluia care venise în lume pentru adeverirea și propovăduirea Adevărului.
            Trei zile Baraba prăznuiește cu semenii lui o izbândă iluzorie. Trei zile discipolii intimidați plâng o durere sinceră. În zorii celei de-a treia zi, izbânda unora se preface în înfrângere și durerea altora, în izbândă. Conștiința lumii e chemată să trăiască o nouă experiență morală. Sunt aproape 2000 de dimineți radioase, milioane și milioane de ochi s-au deschis vioi și dornici asupra minunilor vieții. Succesiunea numelui de creștin a fost normală. Transmiterea valorilor morale ale creștinismului însă e discontinuă. Un zig-zag înspăimântător caracterizează viața sufletească a omenirii.
            Din Evanghelie propovăduită prin jertfă și trăit profund de suflet, azi nu pare a mai fi rămas decât o reminiscență pioasă care subzistă prin acea indulgență și concesie pe care o ai întotdeauna față de lucrurile vechi și inofensive.
            Creștinul de azi e un tip care nu-ți îngăduie nici pe departe să ghicești legitimarea titulaturii lui, căci, în viața lui nu surprinzi un moment de conștiință creștină și de vie experiență evanghelică. Creștinul este în majoritatea cazurilor un pseudonim în spatele căruia citești foarte ușor păgân: de pildă pregătirile pentru sărbătoarea cea mare a Învierii în cuprinsul țării noastre. Gospodăriile se primesc și se restaurează. Clopotele bisericilor dau semnalul slujbelor cucernice din amurg. Creștinii se bucură de rânduiala pusă în cuprinsul caselor lor, sunt mândri de noutatea veșmintelor lor și grăbiți să asiste la tradiționalul „film liturgic”, mânați de o deprindere irezistibilă. Preoții slujesc „instinctului religios” al poporului nostru și uită aproape sistematic să slujească conștiinței lui creștine. Iar Hristos sângerează pe cruce ca să aducă rânduială în sufletul nostru, fiori de noutate în conștiințele noastre și lumină de renaștere.
            Doar câteva suflete de apostol mai râvnesc la bucuria care se dobândește prin jertfă și se străduiesc să dea consistență numelui de creștin. Dar și ele sunt timide și de atâtea ori vinovate de concesii față de metehnele veacului.
            O, Mântuitorule! Tu ai murit pentru noi, ca să ne dezvinovățești, iar noi murim ca să îmbelșugăm vina. Tu ai înviat ca să despici un mugur de speranță în sufletul nostru, iar noi nu visăm decât nimiciri iremediabile și perene. Nici în anul acesta noi nu Te însoțim pe drumul morții și nici nu Te însoțim pe drumul morții și nici nu Te căutăm pe drumul biruinței. Ștreangul lui Iuda ne e mai convenabil decât Crucea și mormântul pecetluit, mai comod decât Învierea. De aceea iubirea noastră e atât de slabă, bucuria noastră superficială, iar renașterea noastră, problematică. Dar, până la judecata divină să ne salutăm cu aceeași speranță ca și până acum: „Hristos a înviat”! Amin![2].




[1] Text publicat în vol. Vino și vezi (Meditații), Tipografia Dacia Traiană, Sibiu, 1929, pp. 186-189.M
[2] Preot profesor Grigore Cristescu, Predici la Duminicile de peste an, Basilica, București, 2014, pp. 27-29.
         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină