Bine ați venit!

Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.

Faceți căutări pe acest blog

!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!
Unele din materiale de pe blog (filme și cărți) sunt descărcate de pe internet (Scribd sau alte site-uri) și au caracter informațional.

sâmbătă, 20 februarie 2016

Sfinții Părinți călăuzitori ai dreptei credințe - IPS Nicolae Corneanu

Sfinții Părinți
călăuzitori ai dreptei credințe[1]


            Propovăduită și însușită cu râvnă sfântă încă de la început, învățătura creștină a devenit norma de viață a din ce în ce mai mulți inși. Pe măsură însă ce numărul aderenților Mântuitorului au crescut, sa-u ivit și diferite interpretări prilejuite de chiar modul în care mesajul evangheliei a fost înțeles. Lucrul acesta a determinat necesitatea codificării dreptei credințe în așa fel încât să se asigure păstrarea ei nealterată, fără împuținări, dar și fără adăugiri. A fost o lucrare deosebit de importantă și grea în același timp, pe care au împlinit-o Părinții Bisericii pătrunși de duhul lui Hristos și profund cunoscători ai tainelor teologiei. Urmași nemijlociți ai ucenicilor Domnului, eu au păstrat cu scumpătatea moștenirea primită, transmițând-o întocmai, din veac în veac.
            De la ei încoace, ori de câte ori creștinii au simți trebuința verificării crezului propriu, s-au întors cu venerație la vechea predaniei, sorbind din aceasta înțelepciune și putere. E ceea ce se observă mai ales astăzi, când la trecerea aproape a două milenii de la întruparea Cuvântului, creștinii caută cu înfrigurare restabilirea unității lor de credință.
            Pe acest drum, fiecare simte tot mai clar folosul cel-l poate avea din cunoașterea și împroprierea tezaurului de înțelepciune al sfinților Părinți, garanție sigură a corectei înțelegeri a Evangheliei. Nu e vorba aici de nesocotirea posibilităților ce le-ar avea creștinul de totdeauna de a pricepe graiul simplu și clar al Mântuitorului cuprins în scriptura Noului Legământ, ci de primejdia decurgând din felurimea interpretărilor cărora, din păcate, istoria le este martoră. Și dacă aceste interpretări n-ar fi dus al dezbinări, încât răul n-ar fi fost atât de păgubitor, dar micile nepotriviri de la început au tot crescut până la a sfârteca „trupul lui Hristos”.
            Pătrunsă de tragedia împărțirii Bisericii în grupuri și grupulețe, creștinătatea a ajuns, după întortochiate peregrinări, la conștiința necesității refacerii unității primordiale. Și cum s-ar putea împlini acest deziderat într-altfel decât prin reîntoarcerea la înțelegerea a ceea ce a fost oarecând și trebuie să fie de-a pururi învățătura creștină.
            Este adevărat că însăși ideea unei astfel de reîntoarceri jenează până la un punct pe credinciosul contemporan, atât de sigur în capacitatea sa de a pătrunde în miezul adevărului dumnezeiesc. Dar, la drept vorbind, nici nu neagă o atare posibilitate. Problema care se pune e doar aceea de păstra identitatea cu sine a însăși a unei învățături care a fost a lui Hristos și trebuie să rămână a Lui până la sfârșitul veacurilor.
            Faptele arată că, în mod real, sunt destui creștini care au alternat învățătura Mântuitorului. Învinuirile ce și le aduc unii altora sunt, chiar numai ele, dovada cea mai elocventă a rătăcirii în care au căzut. Cum se va restabili atunci adevărul: prin concesii reciproce, prin târguieli binevoitoare, prin combinații artificiale? Desigur că nu, ci doar prin acceptarea normei pe care au stabilit-o Însuși Domnului, iar după El și în numele Lui, Apostolii și ucenicii lor, urmașii direcți ai acestora.
            Într-un atare context, precum spunea fostul arhiepiscop de Canterbury, dr. Michael Ramsey, „adresarea la scrierile Părinților… creează între noi un consens teologic în înțelegerea credinței, pe baza Scripturii…
            Calea spre unitate se află în restabilirea legăturii și nu în cine știe ce improvizații… tradiția pe care o descoperim în timpurile primare este o tradiție vie, dinamică; operele Părinților sunt pline de forță dinamică, prin care ei ne pot descoperi și nouă puterea Scripturii și ne pot comunica puterea Sfântului Duh[2].
            Convinși de prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume, nu ne îndoim o clipă că orice credincios poate și trebuie să înțeleagă Evanghelia. Dar chiar Mântuitorul Hristos a avut mereu grijă să nu lase învățătura Sa la discreția bunului plac al celor ce-i sorbeau cu nesaț cuvintele, punându-le la îndemână corecta tâlcuire. Iar acest lucru a fost cu atât mai necesar după ce s-a îndepărtat trupește de ai Săi. Cei pe care i-a lăsat să-i continue opera, au preluat și sarcina unei astfel de misiuni, împlinind-o cu prisosință. Sfinții Părinți au excelat, ca nimeni alții, în transmiterea peste veacuri tocmai a predaniei Învățătorului, de aici decurge cinstirea ce le-o acordăm și tot de aici obligația de a ține seama de spuse lor.
            Sfinții părinți n-au făcut altceva decât să vegheze la transmiterea Evangheliei. Ei n-au pus nimic de la ei, ci printr-un efort încununat de strălucit succes, au păstrat credința genuină, explicând-o corect celor ce au îmbrățișat-o. În aceasta ei au fost privilegiați nu numai de viața îngerească pe care au fus-o, de înțelepciunea profundă pe care au posedat-o, ci mai ales de contactul cu cei care au trăit în preajma lui Iisus. Cine le-a putea deci contesta fidelitatea față de adevărul evanghelic și cine autoritatea lor de dascăli?
            Dorind prin urmare să cunoaștem autentica învățătură creștină, vrând-nevrând va trebui să apelăm la luminile Sfinților Părinți. Făcând așa ne vom regăsi uniți în mărturisirea credinței noastre, uniți mai ales în urmarea Acelui Căruia se cuvine mărirea și închinăciunea în vecii vecilor[3].


[1] Articol apărut în Almanahul parohiei ortodoxe române din Viena pe anul 1968, pp. 40-42.
[2] Arhiepiscop dr. Michael Ramsey, Părinții Bisericii primare și Teologie anglicană contemporană, trad. pr. I. Parocescu, în rev. Glasul Bisericii, an XXI, nr. 7-8, iulie-august 1962, p. 811.
[3] Mitropolit Nicole Corneanu, Studii Patristice. Aspecte din vechea literatură creștină, Timișoara, 1984, pp. 12-13.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină