Bine ați venit!

Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 decembrie 2015

Care e importanța unei Liturghii?


Care e importanța unei Liturghii?

         
   Acum mulți ani, în orașul Luxemburg, un căpitan din grada forestieră avea o conversație prietenoasă cu un măcelar, când o doamnă în vârstă a intrat în măcelărie. Ea i-a explicat măcelarului că avea nevoie de o bucată de carne, dar nu avea bani să o plătească.
            Între timp, căpitanului discuția i s-a părut foarte amuzantă. „Cât îmi plătiți pentru o bucată de carne?”, a întrebat măcelarul. Doamna i-a răspuns: „Îmi cer scuze, nu am bani deloc, dar mă voi duce la slujbă pentru dumneavoastră și mă voi ruga pentru intențiile dumneavoastră”. Măcelarul și căpitanul erau oameni buni, dar indiferenți în ceea ce privește religia, și au început să râdă de răspunsul femeii.
            „De acord –  a zis măcelarul -, atunci dumneavoastră mergeți la slujbă pentru mine și când vă întoarceți vă voi da atâta carne cât va cântări slujba”. Femei s-a dus la slujbă și s-a întors. Măcelarul a luat o bucată de hârtie și a scris această frază: „Ea a mers la slujbă pentru mine” și a pus-i pe un braț al balanței și pe celălalt a pus un mic os. Nu s-a întâmplat nimic și imediat a schimbat osul cu o bucată de carne. Bucățica de hârtie cântărea mai mult.
            Cei doi oameni au început să se rușineze pentru ceea ce se întâmplase, dar au continuat. Au pus o mare bucată de carne pe un braț al balanței, dar hârtia cântărea, în continuare, mai mult. Începând să dispere, măcelarul a verificat balanța, dar totul era în perfectă stare. „Ce doriți, bună doamnă? Trebuie să vă dau o pulpă întreagă de porc?”, a întrebat. În timp ce vorbea, a așezat pe balanță o întreagă pulpă de porc, dar hârtia continua să fie mai grea. Apoi a luat o bucată și mai mare, însă hârtia cântărea mai mult.
            Măcelarul a fost atât de impresionat, încât s-a convertit în acel moment și i-a promis femeii că în fiecare zi îi va da carne fără să plătească. Căpitanul a părăsit măcelăria complet schimbat și de atunci a asistat fidel la slujbă, în fiecare zi. Doi dintre băieții lui  s-au făcut preoți, unul dintre ei, iezuit și celălalt în ordinul Sagrado Corazon. Căpitanul i-a educat în concordanță cu propria sa experiență de credință.
            Apoi i-a avertizat pe cei doi fii că „trebuie să celebreze slujba corect în fiecare zi și că niciodată nu trebui să lase sacrificiul sfintei Liturghii pentru un lucru personal”. Părintele Stanislo, cel care mi-a povestit toate astea a terminat, spunându-mi: „Eu sunt părintele de la Sagrado Corazon și căpitanul e tatăl meu.
Anonim[1]


[1] Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 11, trad. Sofia Alexe, ed. Pauline, Bucureşti, 2008, pp. 61-64.

Jurnalul de Satchinez - Decembrie 2015


sâmbătă, 12 decembrie 2015

Profesorul de Religie - misionarul lui Hristos pe pămant şcolar Profesor de religie Hrab Alexandru




Profesorul de Religie - misionarul lui Hristos pe pămant şcolar

Profesor de religie Hrab Alexandru

Vrei să le laşi copiilor tăi o moștenire bună?
Lasă-le milostenia, ca să te laude cu toţii și să faci ca
amintirea ta să fie foarte cântată.(Sfântul loan Gură de Aur)

Anul 2015 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Anul omagial al misiunii parohiei şi a mănăstirii și Anul comemorativ al Sfântului loan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Este anul în care Biserica Ortodoxă Română doreşte să prezinte publicului activităţile misionare pe care le desfăşoară pe plan liturgic, pastoral şi social-filantropic şi să le şi intensifice. Anul în care suntem chemaţi fiecare în parte, să lucrăm spre amplificarea activităţilor misionare cu dragoste faţă de aproapele nostru şi faţă de Dumnezeu;
În cadrul programului Hristos Impărtăşit copiilor, Patriarhia Română a reuşit să desfăşoare în ultimii ani concursuri de mini-proiecte prin care elevii s-au familiarizat şi implicat în activităţi filantropice de voluntariat creştin. Activităţile nu au rămas fără ecou şi de aceea este necesară o continuitate în proiectarea acestora în fiecare an şcolar, atât în parohii, cât şi în şcoli.
La scară naţională există numeroase aşezăminte de asistenţă socială ale Bisericii, dar nu acelaşi lucru se poate spune și pe plan local. Din păcate, parohia, locul din care ar trebui să fie dat startul misionarismului filantropic-creştin, este prea puţin angrenată în astfel de practici. Preoţii fie nu au timpul necesar, fie nu au posibilitate financiară, sau nu primesc sprijinul necesar de la enoriaşi şi nu desfăşoară o bogată activitate filantropică, de cele mai multe ori rezumându-se la colectele Patriarhiei Române sau ale eparhiilor din care fac parte parohiile.
În aceste condiţii, „greul” filantropiei în parohie cade pe umerii preotului de la catedră.
El este un misionar care nu face numai munca ştiinţific - didactică de a instrui elevi, ci și de a-i forma ca buni trăitori ai învăţăturilor de credinţă. Prin intermediul orei de Religie, poate să îi coordoneze pe elevi şi să îi implice şi pe colegii săi profesori şi învăţători în activităţile de voluntariat creştin. Astfel, arată că în şcoală şi nu numai, activitatea filantropică nu se restrânge doar la membrii Bisericii Ortodoxe, ci se extinde şi asupra tuturor celor implicaţi în procesul educativ, indiferent de confesiune sau etnie.
Virtutea milosteniei este virtutea care alături de rugăciune şi post, deschide cerul. În acest sens, el poate să pună în scenă piese de teatru bazate pe pildele din Sfânta Scriptură ca de exemplu: Pildei Samarineanului Milostiv (Luca 10, 25-37) sau din Viețile Sfinților. Acestea pot fi filmate și prezentate în biserică, după Sfânta Liturghie, mai apoi, explicându-le enoriaşilor că au un scop nobil, precum strângerea de fonduri. Profesorul este bine să colaboreze cu preotul, pentru a lăsa elevii să rostească Crezul şi apoi să meargă cu un tas special pentru ei. Tot el poate să organizeze un mic consiliu parohial, să implementeze şi alte activităţi de comun acord cu tinerii, cum ar fi: organizarea de concursuri la nivel parohial, organizarea de târguri de obiecte realizate de copii, cu prilejul Marilor Praznice, precum şi organizarea de serbări.
Pe scurt, prezentăm activitatea de voluntariat pe care am desfăşurat-o la Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” din comuna Lovrin, judeţul Timiş în parteneriat cu Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” din aceeaşi localitate, în perioada 22.02.2015 - 26.04.2015. Elevii claselor a IV-a A și a IV-a B participanți la orele de cateheză ale programului Hristos împărtăşit copiilor, au organizat o campanie de strângere de fonduri pentru bătrânii de la Azilul din Comloșu Mare. Din banii adunați în urma vânzării obiectelor artizanale religioase, confecționate de elevi, s-au adunat bani și s-au făcut pachete de alimente pentru bătrânii de la azil.
            Activitatea a dus la îmbogăţirea experienţei de viaţă a copiilor și la apropierea lor de Biserică şi de Sfânta Liturghie. La educarea unor virtuţi creştine şi cultivarea unui comportament moral-religios (precum: iubirea lui Dumnezeu, iubirea aproapelui, săvârşirea faptelor bune, cinstea, modestia, generositatea, etc). Precum și la stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare și la sensibilizarea acestora pentru a-i determina să se implice în activităţi de voluntariat pentru scopuri caritabile.
În concluzie, astfel de activităţi sunt necesare şi urgente orei de Religie, în viitorul apropiat, deoarece îl transformă pe profesorul de Religie într-un conlucrător alături de elevi și de celelalte cadre didactice. El are ocazia să prezinte elevilor exemple de dăruire luate din învăţăturile Mântuitorului din Sfânta Scriptură, apoi din vieţile sfinţilor, în final, devenind chiar el un exemplu de dăruire. Acesta rupe din timpul său liber pentru a-i coordona şi ajuta pe elevi să îşi îndeplinească rnisiunea de a face bine în lume, şi îşi împarte rugăciunea sa personală, pomenindu-i şi rugându-se pentru elevii săi, deoarece este în special, preocupat de creșterea spirituală a elevilor.
De asemenea, elevii vor conștientiza importanţa milosteniei, vor înţelege cât de important este să împartă ceea ce au cu alţii și astfel, se vor obișnui ca înaintea marilor sărbători să facă acte de milostenie. Ei vor învăţa că Religia nu este asemenea celorlalte materii (scris şi reproducerea celor scrise prin metode de evaluare), ci înseamnă mult mai mult: aplecare spre cel de lângă ei, iar evaluarea la această materie constă în punerea în practică a celor învăţate, ştiind că adevărata evaluare constă în mulţumirea sufletească că au reuşit să facă un bine celor care aveau nevoie.




joi, 3 decembrie 2015

Sfântul Dimitrie – cleric sau militar? Preot prof. dr. Vasile Muntean


Sfântul Dimitrie – cleric sau militar?
Preot prof. dr. Vasile Muntean[1]


            Despre acest foarte prețuit mucenic au scris relativ mult – și nu o dată în manieră contradictorie – atât oameni ai Bisericii cât și slujitori din stat ai muzei Clio[2]. În comentariu actual sperăm ca, după ce trecem în revistă principalele afirmații referitoare la cel ce a fost supranumit „Izvorâtorul de mir”, să ajungem – aducând în sprijin mărturiile necesare – la o încheiere cât mai aproape de adevărul istoric. Pornim de la un Synaxarion destul de răspândit, reprodus și în presa bisericească contemporană nouă[3].
Împăratul păgân Maximian îi încredințează lui Dimitrie – după decesul părinților săi tesaloniceni – conducerea Tesalonicului, cu indicația expresă de a-l „curăți de creștini”. Dar Dimitrie acționează ca un ucenic al lui Hristos. poposind în Tesalonic și aflând de atitudinea lui, imperatorul roman se înfurie și ordonă ca Dimitrie să fie întemnițat. Între apropiații viitorului martir este și unul cu numele Nestor care, văzând că gladiatorul Lie ucidea în arenă pe mai toți cei ce luptau cu el, între care și mărturisitori ai lui Iisus, a cerut sfântului binecuvântarea și se roage pentru dânsul în vederea înfruntării ce acel Lie. Astfel, cu ajutorul Domnului, Nestor îl învinge pe gladiatorul simpatizat de suveran. Cel din urmă se tulbură și poruncește să fie omorât Nestor. Apoi, în 26 octombrie 303, iarăși la ordinul împăratului, încarceratul Dimitrie e străpuns cu sulița. În noaptea următoare creștinii au ridicat trupul mucenicului și l-au înhumat, iar deasupra mormântului au construit o bisericuță (martyrium) „în care se săvârșeau minuni”.
După o altă variantă[4], cezarul Galeriu l-a onorat pe Dimitrie cu funcția de „general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei”, Galeriu deci fiind acum ucigătorul moral al Sfântului, nu Maximian împăratul. La Simeon Metafrastul, tâlcuirea românească, apare Maximilian (sic), precum în visul lui Alexandru Lăpușneanu, cum vom vedea. Tot Simeon Metafrastul (secolul X0 ne informează că Leontie, praefectus Illyrici, a predat haina martirului, pătată de sânge, și o parte din orarul său diaconal cinstitului locaș pe care l-a ctitorit în Sirmium.
În secolul V, un alt cârmuitor al Tesalonicului, pe nume Marian, suferind de paralizie, a fost și el vindecat în chip miraculos de sfântul care este declar patron al cetății respective. Altminteri, nenumărate „miracula S. Demetrii” sunt descrise de același Simeon Metafrastul et alii și antologate de reputatul bizantinist Paul Lemerle din epoca noastră[5].
În legătură cu viziunea domnitorului moldav Alexandru Lăpușneanu (veacul XVI), menționată fugitiv mai sus, să transcriem relatarea cu pricina: „Când a fost luna lui octombrie, în 22 de zile, la miezul nopții, i s-a arătat lui în vis un voinic cu veșminte albe îmbrăcat și foarte frumos, cu dumnezeiască slavă împodobit, și i-a zis: Scoală-te, Voievodule, și degrab să mergi la Pângărați unde se petrece un sihastru Amfilohie de aproape 50 de ani, și să zidești întru numele meu biserica pe locul unde am avut mai `nainte făcută de bătrânul Ștefan Voievod, în zilele starețului Simeon Ieromonah. Iar Domnul Alexandru cu glas lin l-a întrebat, zicând: Cine ești, doamne, cu atâta dumnezeiască podoabă îmbrăcat și cu slavă împodobit? Iar el i-a răspuns: eu sunt Sfântul Dimitrie, mucenicul lui Hristos și ostaș, și de la Maximilian muncitorul (= chinuitorul), pentru Hristos, în temniță am fost închis și muncit și în coastă împuns, care în toată lumea și în toată marginea se slăvește numele meu, și în pământul aceasta numai, în pustie, biserica nu am…”.
Cu privire la acest text, avem de făcut următoarele remarci: întâiul lăcaș de rugăciune de la Pângărați nu datează din domnia lui Ștefan cel Mare (aceasta este, însă, tradiția locului), ci de pe timpul lui Alexandru cel Bun, întrucât pomelnicul mănăstirilor Pângărați și Bisericani îl indică drept prim-ctitor pe „Bunul” Alexandru[6]. Maximilian, de fapt Maximian Augustus, niciodată nu a fost la Tesalonic[7], iar Tesalonicul nu se chema Solon în limba slavă, ci Solun, și era firesc ca numele orașului să fi fost redat în limba greacă, ceea ce nu s-a întâmplat.
Unii specialiști greci, eludând contribuțiile de prim ordin, datorate istoricului Jacques Zeiller, susțin fără temei că au existat două persoane distincte, denumite Dimitrie. Pentru a înțelege mai bine – și fără reticențe –realitatea de fapt, vom oferi subsidiar câteva detalii privind locul de naștere al mucenicului, cârmuitorului roman implicat în martiriul său, precum și documentele „bătrâne” ce glăsuiesc destul de limpede despre ceea ce ne interesează în mod direct.
Sirmium a fost o colonie romană și capitale Iliricului. La începutul veacului IV era reședința caesar-ului Galeriu, daco-roman (mama sa, păgână, se închina zeului suprem al geto-dacilor, Zamolxe). De la finele aceluiași secol IV începe declinul Sirmiului[8].
Pe urmă, cele două martirologii vechi, demne de crezare (pe care ne bazăm demonstrația, urmând constatările lui J. Zeiller) sunt acestea: Breviarium Syriacum – compus între anii 362 și 381 – și Martirologiul ieronimian (greșit atribuit Fericitului Ieronim) ce apare în Italia nordică la mijlocul veacului V[9].
„Cel mai bun cunoscător al istoriei provinciilor creștine sud- și nord-dunărene”[10], deja amintitul J. Zeiller, precizează că în 9 aprilie 304 trece la cele veșnice – prin martiraj – unul din diaconii Sfântului Irineu (episcop de Sirmium, martirizat în 6 aprilie același an), anume Dimitrie care va ocupa un loc de seamă în hagiografia răsăriteană[11].  În continuare, J. Zeiller vorbește despre o denaturare „vieții” sfântului[12] care ajunge să aibă un înalt rang militar și să moară în final la Tesalonic, viață care n-are existență decât în legendă, militarul Dimitrie substituindu-se smeritului cleric din metropola panoniană[13]. Istoricitatea acestuia – subliniază același herodot J. Zeiller – este asigurată de cele două martirologii pomenite mai înainte (siriac și ieronimian), care nu cunosc nicidecum pe Dimitrie „tesaloniceanul”[14]. După o anumită versiune, Dimitrie a decedat la Sirmium, unde Leontie, prefectul de la Tesalonic, cum am mai spus-o, va ridica o biserică (ca și în cetatea în care rezida), unde va așeza orarul diaconesc – orarium – al martirului de care vorbim[15].
Lucrul esențial, pentru soluționarea chestiunii în discuție, este că amintirea acestui Sirmium, localitate natală a mucenicului, se menține[16]. Indicațiile din martirologiile folosite – repet – ne dau asupra acestui punct o certitudine mai mult decât suficientă. Una din Viețile Sfântului Dimitrie arată clar că s-a născut în Sirmium, astăzi Sremska Mitrovica (Mitrovița, în Voivodina), însemnând „orașul lui Dimitrie”, el fiind invocat în Biserica locală – și nu numai – ca ocrotitor, ca patron[17].
Mai departe, ilustrul istoric J. Zeiller conchide că transferul administrativ – de la Sirmium la Tesalonic -  a putut favoriza într-o anumită măsură transferul tradiției hagiografice; ipostaza de consul a lui Dumitru n-ar data decât din secolul VI[18]. În povestirea, cel puțin în stadiul al doilea din dezvoltarea sau amplificarea sa – când Dimitrie s-a metamorfozat în personaj militar și consular – i se atașează un însoțitor, Lupus (servitorul său). Un Luppos exista realmente în rândul martirilor ilirieni[19].
De altfel, biografia martirului este necunoscută – în toată amploarea ei – înainte de secolul IX[20]. Relativ la „ostașul lui Hristos” Dimitrie, mai nou – într-un material publicat în „Hravard Theological Resarch” din 2000 – David Woods a lansat ipoteza că la Tesalonic cultul Sfântului Dimitrie s-a datorat translării acolo a unor relicve din Spania, moaște aparținând sfinților militari Emeretius și Chelidonius. În 413 guvernatorul Leontie ar fi descoperit – cu ocazia rezidirii bisericii tesalonicene închinate lui Dimitrie – o inscripție veche, rău conservată. Încercând să găsească numele martirului care l-a tămăduit, ar fi interpretat incorect grafia, citind Demetrius în loc de Emeretius…[21].
Un alt cercetător modern este de acord, și credem că susținerea sa este plauzibilă, cu faptul că în Sirmium s-a inițiat cultul Sfântului Dimitrie și s-a dezvoltat mai apoi și la Tesalonic, începând cu anii 435-41[22], răstimp în care Leontie prefectul fondează biserica în cauză, dedicată „Izvorâtorului de mir”; moaștele i s-au depus în sfântul locaș pe 26 octombrie. Mai sunt și alte date – în diferite martirologii – la care apare numele Sfântului Dimitrie: 26 martie, 9 aprilie și 8 octombrie; ele sunt eronate (exceptând (IV), precum și în cazul altui sfânt, Irineu[23]. Explicația e următoarea: fiind vorba aproape sistematic de compilații din calendare precedente, s-au preluat nu o dată cu inadvertențe, fără spirit critic, diverse informații privitoare la un sfânt sau altul[24]. Să nu uităm două episoade interesante, destul de elocvente în privința mentalității elinilor. În Antichitate, în zona greacă cele mai importante fiind misterele eleusine, ele au transmis unele ecouri în hagiografia ortodoxă elenă: Sfânta Demetra, sfântă care nu era cunoscută în alte locuri, afară de Eleusis, și care n-a fost nicicând canonizată oficial[25]. În veacul XIV, în tinerețea sa, Nicolae Cabasila – într-un encomion – scrisese că patronul orașului său natal (Sfântul Dimitrie) a fost mai mare decât Sfântul Ioan Prodromos![26]
Date fiind vicisitudinile istoriei din Peninsula Balcanică, sfântul Dimitrie a devenit foarte cunoscut; era venerat încă de Asănești (vlahi sau români de neam) ca și conaționalii lor, îndeosebi de la Tărnovo (în fine, cinstit ca sfânt național de bulgari)[27]. În același veac XII (prima jumătate), o scriere numită Timarion ne spune că de ziua Sfântului Dumitru, ținându-se la Tesalonic un târg impresionant în fiecare an, acolo soseau locuitori și de la Dunăre, din Dobrogea etc.[28], adică români de-ai noștri (plus unii migratori creștinați). Altminteri,, devoțiunea arătată de românii nord-danubieni acestui sfânt se demonstrează și prin sărbătoarea populară ce se cheamă Sâmedru, Sâmetru[29].
În concluzie, la începutul secului IV nu eu existat doi martiri cu același nume, ci unul singur, martirizat la Sirmium: diaconus Demtrius. În consecință, se impune revizuirea sinaxarului, iar î viitoarele icoane să fie zugrăvit ca și cleric[30].



[1] Preot prof. dr. Vasile Muntean, „Sfântul Dimitrie – cleric sau militar?” în Altarul Banatului, Anul XXII (LXI)Nr. 1-3, ianuarie-martie 2011, pp.82-86.
[2] Jacques Zeiller, Les origines chretiennes dans les provinces danubiennes de l`Empire romain, Paris, 1918; Ștefan Lupaș, Sfântul Dumitru – mare martir din romanismul dunărean, în „Telegraful român”, nr. 41-42 și 43-44/1946; V. Tăpkova-Zaimova, La tradition ecrite des „Miracula S. Demetrii”: Plotin apres Jean, în Byzantinobulgarica, III, Sofia, 1969, pp. 119-124; M. Vickers, Sirmium or Thessaloniki? A critical examination of the St. Demetrius Legend, în „Byzantinische Zeitschrift”, 2/1974, p. 349; P. Lemerle, Les plus anciens recueils des Miracles de Saint Demetrius el la penetration des Salves dans les Balkans, I-II Paris, 1979-1981; The Byzantine saint (ed. S. Hackel), Londra, 1981; I. Rămureanu, Predicarea Sfintei Evanghelii la poporul român, în vol. Sfinți români și apărători ai legii strămoșești, București, 1987, p. 123; The Oxford Dictionary of Byzantium, I și III, New York – Oxford (ed. Al. Kajdan el alii), sub voce (în continuare ODB); M. Păcurariu, Istoria Biserciii Ortodoxe Române, I, București, 1991, p. 85; Idem, Sfinții daco-romani și români, Iași, 1994, pp. 29-30 și 182 (bibliografie); E. Toth, Das Christentum in Pannonien bis zum 7. Jahrhudert nach den archalogischen Zeugnissen, Koln – Weimar – Viena 1994; R. Theodorescu, Roumanins et balkaniques dans la civilisation sud-est europeennne, București, 199, pp. 30-31; M. Diaconescu, Istoria literaturii dacoromane, București, 1999, pp. 446-449 (despre Sirmium și Irineu, episcopul lui Dimitrie); Ene și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Caransebeș, 2001, pp. 137-138; N. Dănilă, Martyrologium Daco-Romanum, Bcuurești, 2003, pp. 24, 27, 55, 57; A, Pănoiu, Marele Mucenic Dimitrie, patronul creștinătății balcanice (interviu luat D-lui acad. Em. Popescu), „Lumina de Duminică”, 24 oct. 2010, pp. 8-9; Internet ș.a.m.d.
[3] „Ziarul Lumina”, din 26 oct. 2010, p. 6.
[4] Makarios de Simonopetra, The Synaxarion: The Lives of the Saints of the Orthodox Church, I. Ormylia, 1999, sub verbo.
[5] A se revedea nota 1.
[6] M. Păcurariu, Istoria…, I, p. 322.
[7] N. Dănilă, op. cit., p. 81, n. 39.
[8] Colectiv de autori, Voivodina, Beograd, 1980, p. 143; ODB, III, p. 1906.
[9] R. Rus, Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu, București, 2003, p. 552; ODB, I, p. 605.
[10] După aprecierea regretatului pr. Prof. I. Rămureanu, Actele martirice, București, 1982, p. 208.
[11] J. Zeiller, op. cit., pp. 81 și 590.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem, pp. 81-82.
[15] Ibidem, pp. 82 și 190.
[16] Ibidem, p. 82.
[17] Ibidem, p. 83; R. Theodorescu, op. cit., p. 31.
[18] J. Zeiller, op. cit., p. 83 și n. .
[19] Ibidem, p. 83, n. 4 și p. 109.
[20] ODB, I, p. 605.
[21] A se vedea și replica lui J. Skedros, Response to David Woods, în „Harvard Theological Reviw” Iulie 2000.
[22] M. Vickers, op. cit., p. 348. P Lemerle (op. cit., II, p. 202) caută să argumenteze contrariul. Vezi și ODB, I, p. 604.
[23] I. Rămureanu, Actele martirice, p. 210.
[24] C. Mango, Sfântul, în Omul bizantin (coord. G. Cavallo), Iași 200, p. 300.
[25] V. Munteanu, Istoria creștină generală, I, București, 2008, p. 47.
[26] E. Brehier, La civilisation byzantine, ed. 2, Paris, 1970, p. 410.
[27] Christian Ionescu, Mică enciclopedie onomastică, București, 1975, p.115.
[28] The Byzantine Saint (cit. în n. 1), p. 202 și 206; ODB, III, p.2085.
[29] Chr. Ionescu, op. cit., p. 115.
[30] Pentru reprezentarea sa în artă, de până acum , să se vadă inter alia ODB, I, p. 606.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină