Bine ați venit!

Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.

Faceți căutări pe acest blog

!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!
Unele din materiale de pe blog (filme și cărți) sunt descărcate de pe internet (Scribd sau alte site-uri) și au caracter informațional.

duminică, 8 noiembrie 2015

Stiință și credință



Stiință și credință
Iar ei râdeau de el, știind a murit
(Luca 8, 53).

Frați creștini,
Auziți: oamenii râdeau de Iisus; râdeau de cuvântul lui Dumnezeu. De ce? Pentru că ei știau că fiica lui Iair murise; pentru că ei nu credeau în Înviere; pentru că ei nu cunoșteau pe Iisus. Ei ÎI socoteau om, și El era Dumnezeu; ei Îl socoteau neputincios în fața morții și El era stăpân al morții și al vieții. De aceea El le grăia: nu plângeți, n-a murit, ci doarme. Nu plângeți, căci moartea în fața puterii lui Dumnezeu e ca un somn, din care orice om se va de deștepta. Nu plângeți că fiica voastră va trăi... Iar·ei, bocitorii vieții, ei, robii neputincioși ai morții, râdeau: cum doarme, că este moartă? Cum va învia ceea ce nu mai are viață în sine? Cum va trai cel ce a devenit odată cadavru? Ei știau că împotriva morții nu este nicio putere omeneasca; ei știau... Și râdeau de Iisus. Nebunesc și plin de deșertăciune râs! Caci iată Iisus printr-un singur cuvânt, înviind pe fiica lui Iair, a făcut de râs înțelepciunea lumii aceleia și a dat de rușine pe toți știutorii ei îngâmfați.

Frați creștini,
Și totuși deșertăciunea aceasta a celor știutori trăiește și astăzi între oameni… de bine de rău am dobândit o anumită știință despre lume și toate cele dintr-însa. De bine de rău mintea omenească a cucerit cunoștințe din ce în ce mai vasta, mai exacte, mai amănunțite despre univers. Știința a pătruns în spațiile imense ale cosmosului, a despicat negurile de mister ale atomului, a inventariat toată varietatea minunată a vieții pământești și a înhămat în slujba omului marile energii ale universului. De acum a trecut vreme carului cu boi, e vremea avionului și a mașinii; e vremea radioului, a telegrafiei; e vremea mecanizării prin care dominăm toată făptura neînsuflețită. A trecut vremea când pământul se odihnea pe spinarea a nu știu câte balene uriașe, și stelele erau ochii de lacrimă și pară a îngerilor. Au trecut toate ca un vis. Acum știm că fulgerul și tunetul sunt fenomene naturale, că pământul e rotund ca o minge, că el este un bob de nisip pierdut, în lumea imensă a astrelor… știm multe lucruri pe care strămoșii nu le știau; le știm și ne umflăm de mândrie; le știm și ne credem a fi inima lumii. Mintea noastră cuprinde totul, înțelege totul, îmbrățișează totul. Știința stăpânește, ca o zeiță atotputernică, inima veacului…
Din înălțimea aceasta a orgoliului omenesc privim de sus, privim cu neîncredere, privim cu dispreț chiar, peste puterile credinței. La ce ar putea sluji credința, de vreme ce știința dezleagă totul? La ce slujește rugăciunea,, de vreme ce totul se împlinește după legi fixe? Unde este puterea lui Hristos, când totul și toate își au sorocul de dinainte prescris? Întâlnești astfel în lumea de azi oameni care se socotesc atoateștiutori, care îți numără stelele de pe cere, boabele de nisip din Sahara, microbii din eprubetă… ei râd de credința în Iisus, ei zâmbesc de puterea rugăciunii. Ceea ce știu ei e dogmă: Hristos – socotesc ei – nu poate desființa, nu poate păși peste dogmele lor. Ei râd ca și casnicii lui Iair. Rând pentru că știu, și știind nu vor să creadă… cum să se întâmple minuni în lumea aceasta? Cum să aibă putere rugăciunea? Cum să pună ea în lucrare forțe necunoscute? Și rând și se îndoiesc ca și cei de altădată.

Frați creștini,
În realitate toți acești știutori gata să râdă de puterile credințe sunt în domeniul credințe niște neștiutori. Ce știu ei despre lume și viață? Ce cuprinde mintea lor din taina universului? O coajă, o cunoaștere de suprafață, o știință care plutește pe dinafară, dar miezul tainei nu-l poate pătrunde. O mărturisesc aceasta toți marii oameni de știință, toți adevărații cercetători ai cosmosului, savanții tuturor timpurilor. Toți mărturisesc că știința lor, față de tainele neștiută, este ca o scânteie plăpândă în bezna nopții; că mintea lor cuprinde numai frânturi de adevăr, dar temelia lumii rămâne învăluită în mister. Dincolo de legile universului este izvorul tainic al acestor legi, este puterea ascunsă, care pe toate le face, pe toate le menține, pe toate le susține. În fața acestei puteri, se închină toată făptura: pe ea o mărturisesc, ca și iar Iair odinioară, adevărați cărturari. Ea este puterea lui Dumnezeu, care a creat totul, prin care totul există și va exista. Dumnezeu este stăpân al vieții, ca și al morții. El zbuciumă istoria și sub lumina Lui se înalță viața individului. Desigur El nu răspunde  celor știutori cu vorbe, răspunsul lui e fapta. Iisus n-a zis nimic către cei ce râdeau. El a înviat pe fiica lui Iair.
În felul acesta a dovedit adevărul cuintelor lui. Iisus și astăzi nu zice nimic către cei îndoielnici, El răspunde la rugăciunea celor ce cred. Și prin aceasta dovedește adevărul credinței. Faptele sunt nenumărate, le povestesc toți cei întorși de pe front, unde credința le era singura păvază a vieții, le mărturisesc toți cei îngenuncheați în lacrimă și rugă în fața sfintelor altare. Prin puterea rugăciunii, prin mila lui Hristos, lacrimile se șterg, durerile se sting, sufletele înfloresc, inimile se luminează. Hristos e zare de lumină, e bucurie și mângâiere, e fericire și sprijin, e cântec și iubire.
Milă pentru cei ce cred, bucurie pentru cei ce plângă; înțelegere pentru cei ce știu, fericire pentru cei ce se roagă. Lepădați dar îngâmfarea din suflet, înlăturați îndoiala din cuget și credeți în cuvântul lui Iisus – el este viața, pacea, lumina, adevărul. El e învierea noastră, învierea tuturor. Amin[1].


[1] Mitropolit Prof. Dr. Nicolae Mladin, Prin zbuciumul vremii – predici - , ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 99-101.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină