Bine ați venit!

Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.

Faceți căutări pe acest blog

!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!
Unele din materiale de pe blog (filme și cărți) sunt descărcate de pe internet (Scribd sau alte site-uri) și au caracter informațional.

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Învățătorului, cu dragoste


Învățătorului, cu dragoste

Învățătorului… prietenului meu…
Zilele acelea au fost minunate, am fi vrut să nu se mai termine. Ne-am bucurat împreună în clipele de fericire, am trăit decepții, suferințe… am crescut împreună și îmi amintesc că prietenul meu (învățătorul meu), mă vedea cum mă port și mă sfătuia, mă îndruma, dar mă lăsa să cresc în toate privințele. Datorită lui, acele zile au fost minunate. Alcătuiam o adevărată familie căreia îi aparțineau atât cei care i se dăruiau cu totul cât și cei care doreau doar un profit personal și cei care o criticau tot timpul, dar am crescut împreună și, în tot acest timp, mulți nici nu au realizat cât de frumoase erau acele vremuri.
Acum, privind înapoi în timp, putem spune cu certitudine că au fost zile fericite… foarte fericite…
Acum am vrea să ne amintim de cei care au făcut ca acea perioadă a vieții noastre să fie frumoasă: ne cereau mereu din ce în ce mai mult și ne obligau să nu ne mulțumim cu puțin, cu ce era obișnuit, cu mediocrul… prevedeau pentru noi minuni nemaivăzute, cereau de la noi o dragoste mai presus de puterea umană, ne cereau toate astea și ne aminteau că formam, împreună cu întreaga lume, o mare familie…
Am crescut și maturizându-ne, am lăsat deoparte egoismul, am învățat să iertăm și să cerem iertare, să fim cinstiți într-o lume plină de minciuni și cu toate acestea s-au construit acele „zile minunate” . au fost zile în care, împreună, am atins planeta de neatins. Gândindu-ne mai bine, împreună am realizat ceva real și mult mai dificil de obținut… am crescut și am evoluat ca o familie…
De-abia acum am înțeles ce ne spunea prietenul nostru – învățătorul: „așa cum cel mai mare oraș își ascunde lucrurile mărunte, tot astfel fiecare persoană ascunde înăuntrul ei o măreție infinită”. Ne spunea: „tu ești mare, ești infinit, dar nu-ți dai seama de asta. Ochii tăi au fost făcuți pentru a vedea lucrurile până la un anumit punct, dar viața ta trăiește eternitatea, un lucru fără de sfârșit. Această eternitate este cea pe care trebuie să înveți s-o vezi, s-o apreciezi… în ziua în care simți că viața ta este mult mai mult decât ce vezi cu ochii; în ziua în care îți trăiești viața știind că va continua să crească în eternitate, în acea zi viața ta va avea mult sens și totul se va schimba în tine”. Învățătorul meu îmi spunea: „poți vedea curcubeul, dar cu alți ochi decât ceilalți… iar când îl vezi, nu privi doar culorile; privește-l și apreciază-i frumusețea… caută frumusețea…bucură-te de viață, de viața adevărată… fii mereu tânăr”.
Încă îmi amintesc acea zi. Văzându-ne mergând împreună, ne-a privit cu ochi încrezători în viitor apoi, încet, s-a retras… iar noi a trebuit să mergem mai departe.
Acum, când nu mai sunt la școală, îmi amintesc de petrecerea de absolvire. Atunci s-au spus mult cuvinte frumoase… s-a vorbit despre „fericitele momente de școală”. Au fost amintiți profesorii care și-au oferit viața pentru elevii lor. Li s-a mulțumit pentru că ne-au învățat să trăim conform unei solide scări a valorilor. S-au spus toate acestea și multe altele.
Sperăm să fi fost din suflet și nu cuvinte goale… care se spun pentru că „trebuie spuse”. Îmi amintesc că învățătorul mi-a fost un prieten… un învățător.. un prieten.
Părerea mea pentru această zi a Învățătorului este: „să nu suferi când te separi de un prieten, pentru că ceea ce iubești la acel prieten devine mai limpede de la distanță, așa cum pentru un muntean, muntele se vede mul mai bine de la șes.
Iar învățătorul prieten nu va mai fi, nu-l vom mai vedea, , nu-i vom mai auzi vocea, dar va rămâne în viața noastră pentru că a fost un ÎNVĂȚĂTOR CU DRAGOSTE”.

(Maestru Itinerant al Consorțiului Colegiilor Catolice din Peru)[1].



[1] Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 4, ed. Pauline, București, 2004, pp. 11-15.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină