!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!


luni, 6 iulie 2015

Pomenirea Sfântului Sisoe cel Mare 06 iulie

Pomenirea Sfântului Sisoe cel Mare

      Cuviosul Sisoe, cel ce prin smerenie şi prin rugăciuni se asemăna în viaţă cu îngerii, si-a petrecut nevoinţele în pustiile Egiptului, în acelaşi munte în care însuşi Antonie cel Mare a stătut.
      El a luat atât dar de la Dumnezeu pentru smerita lui cugetare, că multe minuni a săvârşit, înviind şi morţi.
       Iată o minune ca aceasta dintre multe altele. Un om a venit într-o zi la el, dimpreună cu fiul său. Pe cale, copilul s-a îmbolnăvit şi a murit. Dar tatăl nu s-a tulburat de aceasta, ci cu credinţă a dus pe mort la stareţul Sisoe. Intrând în chilie la cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, punând copilul la pământ, cu faţa în jos. Sfântul Sisoe a făcut o rugăciune şi a dat binecuvântare, neştiind că copilul e mort, ci crezând că stă aşa pentru rugăciune. Ieşind apoi afară tatăl şi sfântul Sisoe văzând că copilul nu iese şi el, i-a zis: „Scoală-te, fiule şi du-te afară!” Şi îndată, copilul s-a întors la stareţ ca să-i mulţumească, dar sfântul Sisoe aflând, s-a mâhnit, pentru că niciodată nu voia să fie făcător de minuni. Aşadar, a rugat cu poruncă frăţească pe acel om să nu spună nimănui despre aceasta.
Odată, unul din fraţi a întrebat pe cuviosul Sisoe:
-          De va cădea un frate în vro greşeală, destul este un an de pocăinţă?
Răspuns-a stareţul:
-          Aspru este cuvântul acesta.
Zis-a fratele:
-          Dar şase luni se cade a se pocăi cel ce-a greşit?
Răspuns-a stareţul:
-          Este mult…
Şi iar a zis fratele:
-          Dar patruzeci de zile este de ajuns?
Răspuns-a stareţul:
-          Este mult…
Apoi, cuviosul a grăit:
-          Cred milostivirii Iubitorului de oameni, că de se va pocăi omul cu tot sufletul, trei zile sunt de ajuns ca Dumnezeu să primească pocăinţa sa…
Altădată alt frate l-a întrebat:
-          Ce voi face, părinte,de-am căzut în păcat?
Răspuns-a stareţul:
-          Scoală-te şi te vei mântui!
Zis-a fratele:
-          Dar dacă, după sculare, iar am căzut?
Răspuns-a stareţul:
-          Scoală-te iarăşi!
Fratele a zis:
-          Şi până când va fi căderea şi scularea mea?
Stareţul a răspuns:
-          Până ce sfârşitul te va ajunge şi te va găsi au în cele bune, au în cele rele. Până atunci se cade să petrecem necontenit în sculare, ca în ea să ne afle sfârşitul…
Şi iată că, petrecând într-o astfel de viaţă mai bine de şaizeci de ani, Sfântul Sisoe s-a apropiat de sfârşitul său.
Simţind mai dinainte, a strâns pe monahi în jurul său şi luminându-i-se faţă, a zis către ei:
-          Iată, a venit părintele Antonie!
Peste puţin iar a grăit:
-          Iată, a venit ceata prorocilor!
Şi din nou s-a luminat la faţă mai mult şi a zis:
-          Iată, a venit ceata apostolilor!
Şi cu chipul încărcat de lumină, vorbea cu cei care îi vedea în duh.
  Fraţii l-au rugat, zicând:
-          Spune-ne, părinte, cu cine vorbeşti?
 Şi el le-a răspuns:
-          Iată, au venit îngerii să mă ia şi mă rog lor ca să mă lase puţin să mă pocăiesc…
 Fraţii au zis:
-          Nu-ţi este de nevoie pocăinţa.
 Stareţul a răspuns:
-          Cu adevărat nu mă ştiu cu păcat de când mi-am început pocăinţa…
Atunci faţa lui a avut o strălucire de soare, iar fraţii s-au temut.
Stareţul a mai zis:
-          Iată, vine Domnul să-şi ia vasul lui din pustie…
        Zicând acestea, sfântul de îndată şi-a încredinţat duhul în mâinile Domnului.
        Atunci s-au făcut nişte fulgere, care au umplut chilia de-o mireasmă prea plăcută.
       Şi aşa, cu un asemenea fericit sfârşit, cuviosul Sisoe şi-a desăvârşit vremelnica viaţă şi s-a mutat în viaţa cea fără de sfârşit. Iar acum, stând în ceata sfinţilor, se roagă pentru noi, ca Domnul să primească pocăinţa noastră şi să ne spele de păcate, pentru ca şi noi să putem nădăjdui la mântuire, întru slava lui Dumnezeu, Cel Întreită Faţă, căruia se cade mărire şi ascultare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin[i].

 






[i] Vieţile Sfinţilor, vol. 5, ed. Artemis, Bucureşti, pp. 20-23.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Libris.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină