Bine ați venit!

Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.

Faceți căutări pe acest blog

!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!
Unele din materiale de pe blog (filme și cărți) sunt descărcate de pe internet (Scribd sau alte site-uri) și au caracter informațional.

sâmbătă, 2 mai 2015

Copilul trebuie ajutat să conlucreze cu harul lui Dumnezeu


Copilul trebuie ajutat să conlucreze
cu harul lui Dumnezeu

Chiar dacă copilul este botezat, chiar dacă este împărtășit, chiar dacă i-au fost citite multe rugăciuni și a fost purtat pe la sfinți – toate acestea pot avea o influență benefică asupra lui mai ales datorită patului că nu opune rezistență și sufletul lui le primește – în cele din urmă copilul poate să devină de nerecunoscut. Poate să devină ca și când nu ar fi fost botezat, sau ca și când nu a fost împărtășit niciodată, ca și când nu s-ar fi întâmplat niciodată minunea pe care a văzut-o părintele însuși la copil. Copilul poate să ajungă la i astfel de stare ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic din toate acestea. De ce? Datorită părinților.
               Revin la exemplul nostru. Este lucru important să altoiască cineva un pom. Acest lucru este totul, dar poate să nu însemne nimic dacă, din clipa altoirii, pomul nu mai este îngrijit pentru a deveni un pom domestic, roditor. Este nevoie de multă îngrijire pentru ca altoiul să se dezvolte normal.
             Tot ceea ce fac părinții pentru copil influențează benefic copilul și, de fiecare dată, putem spune că se lucrează o minune cu acesta. De fiecare dată, copilul este altoit într-un anume fel cu harul lui Dumnezeu. Sfânta Împărtășanie, Sfântul Maslu, orice rugăciune, închinare la Maica Domnului sau la un sfânt, mersul la biserică, sărutarea icoanelor, toate acestea și celelalte asemenea lor influențează benefic pe copil, ori de câte ori se întâmplă. Dar, pe de altă parte, toate acestea pot fi ca și când nu s-ar fi întâmplat dacă copilul nu este ajutat pe măsura pentru ca încet-încet, pe măsură ce crește, să participe el însuși la lucrarea aceasta pe care o face harul lui Dumnezeu asupra lui- harul este acel lucru străin de copil, străin de noi, care este din afara lumii, care vine de la Dumnezeu – și să conlucreze cu harul pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungă. Pentru ajutorarea copilului, în vederea conlucrării lui cu harul nu este suficient să-i spune ce să facă. Este important de unde vin sfaturile. Vine de la un părinte care are în el harul lui Dumnezeu, este renăscut duhovnicește? Dacă presupunem că un părinte este sfânt și de fiecare dată are cea mai potrivită atitudine față de copil, ca un om născut din nou cu adevărat, aceasta nu înseamnă că în mod necesar copiii lui vor apuca pe drumul cel bun. Este posibil să nu se întâmple acest lucru! Pentru că ceea ce va deveni fiecare copil depinde de harul lui Dumnezeu, depinde de educația și creșterea pe care i-o vor da părinții, dar depinde și de voia lui.
             Copilul este o personalitate liberă și, odată cu creșterea, de el depinde drumul pe care-l va urma. Odată cu creșterea ,copilul poate să înceapă să reacționeze și personalitatea lui să numai accepte ceea ce spun părinții. Dar aceasta este altă temă. Acum vorbim despre părinți[1].


[1] Arhim. Simeon Kraiopoulos, Părinți și copii. Abordare teologică, duhovnicească și psihologică, traducere de Pr. Prof. Dr. Constantin Coman/Garoafa Coman, ed. Bizantină, f.l., f.a., pp. 122-123.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină