!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!


sâmbătă, 20 decembrie 2014

Un om ales de Dumnezeu Cuvinte de dor după bunul Mitropolit Nicolae Preot Zaharia Pereş



Un om ales de Dumnezeu
Cuvinte de dor după bunul Mitropolit Nicolae
Preot Zaharia Pereş
Vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului s-a născut de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, a păşit spre veşnicie într-o zi de duminică şi a fost înmormântat în ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului. Pilda omului şi Mitropolitului Nicolae îşi are temeiul în nemăsurata sa modestie, în răbdarea sa de excepţie şi în curajul pocăinţei.

Este foarte greu să scrii la trecut despre cineva atât de drag, pentru că oricum ai aşeza cuvintele ele răspund la timpul prezent. Toate amintirile legate de el sugerează veşnicia lucrului bine închegat, a omului care L-a avut pe Dumnezeu în suflet şi L-a făcut apoi cunoscut celor din jur prin sine, prin faptele sale, dar mai ales prin atitudinea sa faţă de toţi care i-au deschis uşa casei, ziua şi noaptea. Altfel spus, au trecut peste 52 de ani de când Bunul Dumnezeu a rânduit ca la noi în Banat să fie instalat în Catedrala Mitropolitană din Timişoara un vrednic şi bun arhipăstor al oamenilor din aceste părţi ale ţării, originar din Caransebeş, oraş cu tradiţie în viaţa bisericească, dar şi culturală a României, locul de unde a plecat primul Patriarh, Miron Cristea, dar iată şi al doilea „patriarh“ al nostru, al bănăţenilor, Nicolae Corneanu. Însă aşa a rânduit Dumnezeu să fim mândri că şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este tot din părţile Banatului şi duce mai departe amintirea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Starea morală şi intelectuală a Mitropolitului nostru a fost apreciată încă din anii studiilor teologice care l-au recomandat în misiunea de profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş, apoi în cea de conferenţiar la Institutul Teologic Ortodox din Sibiu şi ulterior în funcţiile administrative la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Toate acestea evidenţiază că până la treapta arhieriei, teologul Nicolae Corneanu a studiat şi a trudit pentru cunoaşterea învăţăturii Bisericii noastre şi a făcut cinste şcolilor pe unde a trecut, dar şi Centrului eparhial timişorean, unde, prin misiunile încredinţate, a demonstrat calităţi administrative desăvârşite. Sigur că trebuie amintite studiile doctorale în Litere şi Teologie de la Universitatea din Bucureşti, care s-au finalizat cu lucrarea „Viaţa Sfântului Antonie cel mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului“.
În calitate de arhiereu a reuşit atât de multe, încât simt că nu pot scrie cu toată convingerea că voi cuprinde totul, motiv pentru care aş aminti doar în treacăt, fără titluri, zecile de cărţi şi studii puse pe hârtie în orele târzii din noapte, responsabilităţile încredinţate de Sfântul Sinod, reprezentările Bisericii noastre la conferinţele şi organismele bisericeşti internaţionale, dialogul eficient cu celelalte culte şi religii şi toate acestea pentru că pe lângă impresionanta cultură laică şi religioasă a ştiut să grăiască frumos în limbile franceză, germană şi greacă, din greacă traducând „Scara Raiului“ a Sfântului Ioan Scărarul, care s-a tipărit la editura noastră arhidiecezană în opt ediţii, mai precis în peste 40.000 de exemplare... Şi câte nu am putea spune despre realizările Mitropolitului Nicolae, de la sutele de preoţi care îl cinstesc şi-l respectă dincolo de moarte numai din dragoste şi până la zecile de biserici construite cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, şi nu doar atât, pentru că nu a fost om care să-i fi trecut pragul şi să nu fie sprijinit şi ajutat.
Un alt aspect demn de remarcat este modul în care a fost apreciat de toate autorităţile locale şi judeţene, care au găsit la Înaltpreasfinţia Sa bunăvoinţă şi înţelepciune părintească, dar şi o grijă aparte pentru bunul mers al societăţii, întrucât nu de puţine ori îi cereau sfatul şi se bucurau de interesul acordat problemelor din această zonă a ţării. Iar în privinţa celorlalte culte şi confesiuni creştine, şi nu numai, din Banat, acestea au recunoscut în persoana Mitropolitului Nicolae pe omul trimis de Dumnezeu nu pentru a crea disensiuni, ci pentru a-i aduce mereu la masa dialogului, de a-i uni în dragoste, frăţietate şi demnitate, motiv pentru care în unanimitate regretă profund plecarea vrednicului şi împăciuitorului ierarh.
În urmă cu mai mulţi ani, Părintele Mitropolit m-a chemat să-i fiu consilier la Centrul eparhial şi de atunci am descoperit mult mai mult decât am ştiut despre Înaltpreasfinţia Sa. În primul rând, am constatat că am dat admitere la „Şcoala Mitropolitului Nicolae“, care nu numai că ne-a învăţat administraţie, dar ne-a arătat că preotul trebuie să fie modest, cinstit, curat, punctual, blând, să aibă o ţinută frumoasă şi îngrijită, dar în acelaşi timp să fie respectuos cu cei dragi din familie şi mai ales cu credincioşii pe care-i păstoreşte. Iar în al doilea rând, pot să spun că cea mai mare calitate pe care am văzut-o la Înaltpreasfinţitul a fost bunătatea, o bunătate cum nu mi-am putut închipui că poate exista la vreun om. A încercat permanent să fie promotorul binelui, să fie de ajutor celor care îl rugau ceva şi atunci când nu găsea o soluţie favorabilă nu le spunea oamenilor că nu se poate, ci să mai aştepte, să aibă răbdare, că se va găsi o soluţie şi aşa era, găsea varianta cea mai bună pentru ei, chiar dacă de multe ori se neglija pe sine. Aş mai aminti că, tot din respect faţă de oameni, la marile sărbători plecau de la masa ierarhului nostru câteva sute, ba chiar în jur de o mie de felicitări scrise de mână în toată lumea, fapt ce l-a făcut iubit şi apreciat pretutindeni, dat fiind că atunci când ajungeam undeva în străinătate şi spuneam numele ierarhului nostru eram foarte bine primiţi şi respectaţi.
Nu pot încheia aceste câteva gânduri fără să mă aplec cu smerenie, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, şi să Vă mulţumesc încă o dată pentru cinstea deosebită pe care mi-aţi făcut-o, de a Vă fi alături şi de a sublinia împreună cu membrii familiei că „pilda omului şi Mitropolitului Nicolae îşi are temeiul în nemăsurata sa modestie, în răbdarea sa de excepţie şi în curajul pocăinţei“.
Cu ochii în lacrimi, lângă toţi cei care V-au fost aproape, rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să Vă pomenească întru Împărăţia Sa![1].



[1] Preot Zaharia Pereş, „Un om ales de Dumnezeu. Cuvinte de dor după bunul Mitropolit Nicolae” în ziarul Lumina, Luni, 20 octombrie 2014, http://ziarullumina.ro/biografii-luminoase/cuvinte-de-dor-dupa-bunul-mitropolit-nicolae.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Libris.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină