Bine ați venit!

Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.

Faceți căutări pe acest blog

!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!
Unele din materiale de pe blog (filme și cărți) sunt descărcate de pe internet (Scribd sau alte site-uri) și au caracter informațional.

joi, 24 iulie 2014

Sfânta Mare Muceniță Marina – 17 iulie


Sfânta Mare Muceniță Marina – 17 iulie

Sfânta mare muceniță Marina s-a născut în Antiohia Pisidei din părinți de bun neam dar necredincioși, fiind închinători la idoli elinești. Tatăl ei, Edesie, era popă idolesc. Murindu-i mama, ea fu dată să fie crescută de-o femeie în afara cetății. Ajungând la vârsta potrivită, ea s-a arătat a fi frumoasă la chip, dar mai osebit, la suflet, fiind împodobită cu bune purtări.
În vremea aceea s-a iscat din nou prigoană mare împotriva creștinilor, așa că ei fugeau și se ascundeau prin peșteri și pustiuri, dar nelăsându-se de propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. De la unul din aceștia, copila Marina fiind de doisprezece ani, a cunoscut dulceața învățăturii Domnului Hristos și a crezut. Inima ei neîntinată s-a aprins de nu mai simțea și nimic numai grăia decât numai întru numele Domnului Iisus Hristos.
Auzind despre aceasta, Edesie, tatăl ei, s-a mâhnit foarte și a urât-o, nemaivoind a o ține drept copila lui. Dar Marina îți punea nădejdea în Dumnezeu.
Într-o zi, pe când ea ajunse a avea cincisprezece ani, merse la câmp să vadă oile tatălui ei. Tot atunci, a trecut pe acolo mai-marele cetății, crudul Olimvrie, asupritorul creștinilor. Văzând-o și rănindu-se în suflet de frumusețea ei, s-a oprit și a întrebat-o:
-          Cine ești tu, fecioară frumoasă? Că de ești din părinți slobozi, te voi lua de nevastă,
iar dacă ești roabă, te voi răscumpăra și te voi face femeia mea…
            Fecioara, înfrumusețându-se încă mai mult cu înțelepciune, i-a răspuns:
-          Eu sunt Marina, fiica lui Edesie, și mărturisesc pe Domnul Hristos…, cu toate că
știa că acest Olimvrie asuprește pe creștini.
            Auzind aceasta, mai-marele Olimvrie a poruncit slujitorilor s-o ia, dar cu binișorul, și s-o ducă în cetate, nădăjduind că, amenințând-o cu grele munci, ea să va întoarce și se va lepăda de Hristos. Și pe când ostașii o duceau spre cetate, ea se ruga lui Dumnezeu: „Ajută-mă, Doamne Iisus Hristos ca sufletul meu să nu se teamă, ca auzul meu să nu fie spurcat de vorbele cel erele, ca credința mea să nu fie aruncată în picioarele lor, și dă-mi putere și înțelepciune să fiu tare la toate, întru numele tău cel sfânt!...”.
            A doua zi, Olimvrei a scos-o la judecată și cu multă plăcere privea la frumusețea ei, nădăjduind în sufletul lui.
-          Prea frumoasă fecioară, zeii îmi sunt martori că-mi este milă de tinerețea ta… Te
rog, ascultă-mă: jertfește zeilor și vei fi cruțată.
            Dar sfânta Marina cu pace i-a răspuns:
-          Eu jertfă nu aduc decât numai jertfa dragostei la picioarele Domnului nostru Iisus
Hristos… Pe zeii voștri nu-i cunosc…
            Mai-marele Olimvrie s-a mâniat puțin și a rugat-o din nou să ia seama, că de va jertfi zeilor, în mare cinste o va aduce, făcând-o nevasta lui. Iar de nu, grele munci o așteaptă. Dar sfânta tot asemenea a stătut în credință, spunându-i:
-          Iar de muncile tale teamă nu am, că mă va apăra Domnul Hristos…
Atunci mai-marele Olimvrie s-a mâhnit și, schimbând dragostea pe ură, a poruncit ca
Marina să fie despuiată de veșmintele sale și să fie bătut că vergi. Și atât au bătut-o chinuitorii, încât locul acela s-a umplut tot de sânge, iar poporul care stătea de față a fost cuprins de-o mare jale văzând pierind asemenea frumusețe. Dar sfânta nu simțea durerile, fiind acoperită de puterea Domnului Hristos.
            Umplându-se întru totul cu mâne, Olimvrie a poruncit să fi pironită pe lemn și să i se sfâșie trupul cu căngi ascuțite. Dar ea, ridicându-și privirea la cer, se ruga: „Vrăjmașii m-au înconjurat Doamne!... Cată spre roaba ta și miluiește-o cu puterea ta!...”.
            Văzând că nimic nu ajunge s-o înspăimânte, Olimvrie a poruncit să fie aruncată în temnița cea mai adâncă, acelor osândiți la moarte.
            Stând singură acolo, sfânta muceniță Marina se ruga cu căldură lui Dumnezeu, strigând către El din tot sufletul. Atunci, mucenița fiind acoperită de-o lumină cerească și uitându-se în sus, a văzut acoperământul temniței ridicat. O cruce mare stăruia în văzduhul luminat, iar deasupra crucii zbura o porumbiță albă… Glas bun s-a auzit, zicând: „Bucură-te, Marino, porumbița lui Hristos, căci ai biruit pe vrăjmașul cel rău!... curând vei intra în cămara Mirelui tău Cel Sfânt…”.
            Auzind acestea, duhul ei s-a luminat și s-a curățat și pe dată trupul i s-a curățit de toate rănile, viind iar la frumusețea cea dintâi. Și din nou a adus laude și mulțumiri lui Dumnezeu.
            A doua zi, a fost din nou scoasă la întrebări și la cazne. Tot poporul stătea de față. Văzând-o întru totul nevătămată, Olimvrie tiranul s-a uimit foarte tare. De asemenea și poporul, care o știa cu cărnurile sfâșiate și cu sângele scurs. Iar acum, Marina stătea întreagă în fața lor. Unii ziceau că mare e puterea Dumnezeului creștinilor și credeau Lui.
            Mai-marele Olimvrie, ca s-o încredințeze de rătăcirea ei, i-a zis:
-          Iată, Marino, zeii noștri s-au milostivit de tine și te-au făcut sănătoasă… așa că se
cade să te închini lor…
Dar fecioara i-a răspuns:
-          Eu știu cine m-a tămăduit  și numai Lui mă închin… s-ar cuveni, văzând aceasta,
să te închini și tu Domnului Hristos, care singur, fiind Dumnezeu, poate tămădui toate rănile, fie cele ale trupului, fie cele ale sufletului…
            Olimvrie, văzând că nici cu un chip n-o scoate la capăt cu sfânta, a poruncit să fie din nou pusă la cazne. Chinuitorii aprinzând lumânări, îi ardeau spatele și coastele cu ele, iar ea, afundându-se în rugăciuni, răbda acele chinuri în tăcere.
            După ce au scos-o de la o asemenea muncire, ea a strigat: „Doamne, m-ai învrednicit a merge prin foc pentru Tine, învrednicește-mă de asemenea să trec și prin apa sfântului botez…”.
            Mai-marele Olimvrie, auzind de apă, s-a gândit ceva în sine și apoi a poruncit a se aduce acolo un poloboc mare cu apă, după care, legând pe sfânta, a aruncat-o în el. Pe când slujitorii o aruncau, ea a zis cu glas mare: „Doamne Iisuse Hristoase, Tu Care ai toate puterile, cată spre roaba ta și desfă aceste legături, iar această apă să-mi fie sfântul Botez, și pentru a doua naștere a mea întru viață veșnică…”.
            Abia a sfârșit aceste cuvine, și un cutremur mare s-a făcut, legăturile s-au desfăcut, iar slujitorii au fugit îngroziți, după ce-au aruncat-o în apă. Căci de sus s-a arătat pogorând o suliță de lumină și din nou porumbița cea albă a fâlfâit deasupra capului sfintei. Purta în cioc o coroniță de aur, se lăsa ușor pe capul fecioarei, îi atingea creștetul capului cu picioarele și din nou zbura în înălțime.
            Și nu numai sfânta cuprindea cu privea această vedere, ci și unii din cei care stăteau de față.
            Stând în apă, sfânta se bucura, cântând: „Binecuvântat fie numele cel mare al Sfintei Treimi, tatăl, Fiul și sfântul Duh, acum și în veci!”.
            Apoi, s-a văzut un stâlp de foc deasupra sfintei, mergând până la cer, aruncând suliți luminoase, iar pe stâlp era o cruce pe care s-a așezat porumbița aceea.
            Un glas de sus s-a auzit atunci, grăind: „Pace ție, Marino, mireasa lui Hristos, acum vei primi cununa cea neveștejită și te vei odihni în împărăția cerurilor!...”.
            Poporul, auzind de acest glas și văzând pe muceniță ieșind din apa cea vie și întreagă, fără, fără de arsuri pe ea, a făcut strigare mare și unii au crezut, cerând a fi trecuți și ei ca ostași ai Domnului Hristos.
            Mai-marele Olimvrie, văzând întoarcerea poporului spre Hristos și temându-se de răzvrătire, a scos oastea afară și i-a poruncit să se abată asupra celor care mărturiseau pe Hristos, ucigându-i. Fricoșii au fugit, dar cei întemnițați și neînfricoșați au stătut în fața oastei, trecând prin focul săbiilor. Ca la cincisprezece mii au fost doborâți de mânia lui Olimvrie.
Pe urmă a poruncit osânda de moarte împotriva sfintei. Să fie trecută prin sabie și ea.
Au scos-o afară, la locul de tăiere. Dar mai înainte de a-i reteza capul, pământul s-a cutremurat și toți s-au înspăimântat. Călăului i-a căzut sabia din mână, dar sfânta i-a zis: „Întărește-te și săvârșește asupra mea porunca primită!...”.
Și așa, capul fecioarei a căzut, iar sufletul pe mâini de îngeri i-a fost purtat la ceruri, unde sălășluiește acum și se roagă pentru nou păcătoșii, slăvind pe Dumnezeu, în întreita Lui Față, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin[1].


[1] Viețile Sfinților, prelucrate de Al. Lascarov-Moldovanu, vol. V, ed. Artemis, București, f.a., pp. 67-71.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină