!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!


miercuri, 5 februarie 2014

Religia şi şcoala - IPS Nicolae Corneanu

Într-o lume a anului 2013 în care din ce în ce mai mulţi „indivizi” cer şi duc o puternică campanie ca Religia să fie eliminată din Programa Şcolară m-am gândit că este important să ne gândim la ceea ce se întâmpla în urmă cu 18 ani în ţara noastră referitor la subiectul delicat al predării Religiei. De aceea, un mare argument al susţinerii Religiei ca materie şcolară este studiul IPS Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului:

Religia şi şcoala[1]
Ştim toţi câte discuţii – spre a nu spune frământări – a provocat Legea învăţământului, votată, promulgată şi intrată recent în vigoare. Urmând unui obicei care a început să ne caracterizeze, afirmăm satisfăcuţi că ea respectă toate «standardele», că este o lege cum puţine sunt altele, că satisface exigenţele chiar şi a celor mai pretenţioşi. În ciuda automulţumirii proclamată ori de câte ori se iveşte ocazia, există – o ştim bine – destule rezerve ale Bisericii noastre Ortodoxe Române în primul rând, menţionate chiar în foaie noastră, ale unor minorităţi cum sunt cea maghiară şi germană, ale altor grupuri sau persoane izolate. Majoritatea rezervelor acestora porneşte de la neluarea în considerare a unor amendamente propuse pe parcursul discutării Legii când se afla încă în faza de proiect. Pornind de aici, rezervele amintite au atras atenţia până şi forurilor europene care l-au delegat pe dl. Max Van der Stoel, înaltul comisar al OSCE, să ne viziteze ţara între 28-31 august şi să se intereseze special de Legea învăţământului. La sfârşitul misiunii sale, a dat o declaraţie care excelează în eleganţă, spre a nu spune diplomaţie, interpretată ca favorabilă de autorităţile noastre, mai ales pentru că priveşte Legea în cauză drept foarte «flexibilă».
Categoria rezervelor acum vizate nu este însă unica. Există şi altele aparţinând acelora care consideră că în mod greşit s-a introdus în Lege un articol care prevede obligativitatea studiului Religiei în învăţământul primar. Este vorba de articolul 9 care prevede ca elevii claselor I-IV să facă Religia în mod obligatoriu, iar elevii claselor V-VIII doar dacă vor (facultativ), putând să «opteze» pentru confesiunea aleasă de ei sau de părinţii lor. În ce priveşte elevii ultimelor clase, aceştia sunt absolviţi de a face Religie. Rezervele celor acum vizaţi pornesc de la introducerea Religiei ca materie obligatorie în primele patru clase. Iată cum îşi argumentează cunoscutul publicist Andrei Cornea în articolul Ipocrizia şi obedienţa apărut în apreciatul săptămânal «22» al grupului pentru dialog social (an. VI, nr. 35 (289), 30 august-5 septembrie  1995, p. 1)
«Eu cred, spune ziaristul amintit, că art. 9 din Legea învăţământului este de fapt un scandal, violând libertatea de conştiinţă (şi, în consecinţă, Constituţia României), nu numai a celor ce vor să fie (împreună cu copiii lor) atei, liber-cugetători ori «agnostici», dar şi a celor care, considerându-se deişti sau panteişti, nu se doresc legaţi de nici o formă particulară de cult sau nu vor a le inocula copiilor lor o anumită opţiune religioasă înainte ca aceştia să fie suficient de maturi pentru a alege singuri».
În continuare, dl. Andrei Cornea argumentează: «Unii au gândit că se compensează prin acest articol, cumva, deceniile de îndoctrinare ateistă. Dar dacă îngrădirea posibilităţii de a practica, învăţa şi cultiva o religie a reprezentat un act de violenţă asupra conştiinţelor, la fel de inacceptabilă este inversarea de acum a practicii şi impunerea unei perspective neapărat teologic-particulare asupra raporturilor fundamentale dintre om, lume şi eternitate».
Şi parcă nesatisfăcut de explicaţiile de până aici, autorul articolului incriminat din revista «22» continuă: «…Am auzit uneori, adus în apărarea obligativităţii religiei, următorul argument: nu este deloc rău ca un copil să afle cine a fost Iisus, ori Moise, ori Sf. Petru, ce au făcut şi au spus ei. Nu ar fi obligatoriu ca el să şi creadă în adevărurile teologice respective, dar este util să le cunoască. Apoi, obligativitatea nu ar trebui să sperie pe nimeni. Nu sunt şi geometria, ori chimia, ori istoria materii obligatorii de studiu? Argumentul mi se pare slab, deoarece ignoră distincţia dintre «religie», pe de-o  parte şi «istoria religiilor» sau cea a «fenomenului religios», pe de alta. «Religia» nu este doar un corp neutru de cunoştinţe şi metode, ce e «o confesiune», adică mărturisirea unei credinţe şi a unei fidelităţi umane. Există numeroase religii şi confesiuni, deci numeroase direcţii de exprimare a acestei fidelităţi. A obliga un copil (ori un adult) să participe la un învăţământ religios fără voie, nu înseamnă decât a-l determina să se închine ipocrit, ori a-l forţa să creadă. Geometria sau chimia sunt ştiinţe, fiecare un singură, în felul ei, aşa cum este şi «istoria religiilor» (n-aş avea vreo obiecţie ca aceasta să fie materie obligatorie de studiu), şi au un caracter neutru, obiectiv, general-uman. Nu «crezi» în teorema lui Pitagora – sau, în orice caz, nu în sensul în care crezi în Iisus Hristos sau în Mohamed profetul. Ştiinţele constituie materii obligatorii de studiu, fiindcă prin intermediul lor se formează şi se cultivă o umanitate generică, raţională, fundamentală. Dimpotrivă, religia, sub una din formele sale, dezvoltă o metafizică aparte, ce cheamă un angajament de conştiinţă particular, iar orice coerciţie este aici dezastroasă».
În fine, lăsând impresia că cele deja spuse n-ar fi fost suficiente, dl. Andrei Cornea adaugă: «Obligativitatea religiei, fie şi numai în şcoala primară, violează, şi într-un punct important, caracterul secular al statului. Or, secularismul nu este un «moft», ci constituie unul dintre pilonii spiritului liber-democratic. Este semnificativ că, nu demult, pronunţarea rugăciunii în sălile de clasă a fost declarată neconstituţională în Statele unite. La noi, însă, un fel de competiţie generalizată în a te arăta cât mai «anticomunist» cu putinţă ne determină să introducem un confesionalism desuet, care îi va face pe mulţi tineri să navigheze dificil între ipocrizie şi obedienţă».
Aşadar, precum spuneam, Legea învăţământului a terminat două categorii de rezerve, ba chiar nemulţumiri şi, amintindu-le pe ambele, n-aş vrea să las impresia că le pun pe acelaşi plan, mai ales că despre cele dintâi n-am vorbit decât în puţine cuvinte, pe când secundei i-am acordat un spaţiu mai larg. Am procedat aşa pentru că rezervele şi nemulţumirile dintâi, care sunt şi ale noastre, le-am dezbătut în mai multe rânduri. Celorlalte nu le-am acordat până acum atenţie. Aşadar, în ce constau ele:
a)      obligaţia de a face Religie toţi elevii atinge libertatea de conştiinţă;
b)      ce s-a făcut în trecut de către comunişti scoţând Religia din şcoală, se face azi introducând Religia cu forţa;
c)      Religia ca materie obligatorie de învăţământ nu se poate compara cu Geometria, Chimia sau alte materii,a cestea din urmă având un caracter neutru, obiectiv şi general-uman;
d)     introducerea obligatorie a Religiei în şcoală violează Constituţia şi caracterul secular al statului.
Excluzând orice dedesubt altul decât cel mărturisit în argumentarea autorului articolului apărut în revista «22», aş spune doar atât: că, până la un punct, ea nu este străină modului a raţiona al occidentalilor  unde în şcoală se face nu Religie, aşa cum o concepem noi, ci în locul ei se predă Etică, Morală sau maximum Istoria Religiilor. Numai că în toate ţările din Occident, fiecare Biserică are un sistem catehetic foarte bine pus la punct, experimentat vreme îndelungată şi susţinut de «cateheţi» cu pregătirea specială, ceea ce nu e cazul la noi, mai ales în ce priveşte credinţa ortodoxă a majorităţii românilor. Şi pentru că mă refer la acest aspect, aş adăuga, cu toată sinceritatea, că Biserica Ortodoxă a dezvoltat mai mult latura liturgică, mai puţin cea învăţătoarească – catehetică. Sigur că de o bună bucată de vreme am început să corectăm această lipsă, dar va mai trece timp până să ajungem la nivelul dorit, aşa încât n-avem deocamdată cu ce înlocui şcoala ca factor de educaţia religioasă a copiilor.
Afară de aceasta, lăsând de-o parte violenţa cu care regimul comunist a scos Religia din şcoală, trebuie să recunoaştem că nivelul spiritual-moral al multor generaţii a scăzut extrem de mult în perioada dictaturii abolite în decembrie 1989, aşa încât constatăm astăzi cu multe îngrijorare cât de multe şi grave sunt neajunsurile cu care ne confruntăm. Toată lumea este de acord că se impune o regenerare pe rodin moral. Cine însă o va înfăptui? Va putea oare predarea Eticii, Moralei, Istoriei Religiilor sau nu ştiu cărei alte materii de învăţământ să contribui la creşterea unor generaţii capabile să ridice societatea românească la un nivel superior celui actual? Vedem ce se întâmplă în jurul nostru: furturi, crime, violuri etc. Cauzele acestor racile sociale sunt multe; înţelepciunea de veacuri a poporului ne spune însă că ele apar acolo unde nu mai este «frică de Dumnezeu» care se însuşeşte odată cu învăţarea Religiei în şcoală, pe lângă ceea ce îi învaţă pe copii părinţii şi bunicii lor.
În ce ne priveşte pe noi, românii, fără a nesocoti experienţa altor neamuri, avem o lungă tradiţie de formare sub raport moral a noilor generaţii şi, până vom atinge nivelul social, material, inclusiv moral-spiritual al altora trebuie să ţinem seama de experienţa care ne este proprie şi s-o folosim la maximum. Or, această experienţă demonstrează utilitatea predării Religiei în şcoală, astfel încât viaţa fiecărui ins să fie marcată de ceea ce învăţat atunci când s-a format ca elev şi nu mai puţin student dacă a ajuns să facă şi universitatea.
Că predarea Religiei în şcoală ar atinge libertatea de conştiinţă a indivizilor sau, mai mult, că ar viola caracterul secular al statului sunt temeri nefondate. Cei care suntem mai în vârstă şi am urmat orele de religie la grădiniţă, în şcoală primară şi la liceu, noi, nu alţii, putem spune mai bine decât oricine cât ne-a fost ori nu violată libertatea de conştiinţă, pentru că am urmat orele de Religie. În fine, cu ce este atins caracterul secular al statului prin faptul că elevii la şcoală învaţă Religia? Bunăoară, statul nostru e mai puţin secular de când se predă Religia în şcoală?
Recent, o cruce minusculă pusă sub drapelul ţării pe peretele din spatele mesei prezidiului Camerei Deputaţilor a dispărut de teamă să nu atenteze la caracterul secular al statului; să ne întrebăm însă, în cei câţiva ani cât crucea respectivă a stat acolo a obligat Parlamentul să nu fie secular? Dar, în cele din urmă, ţara noastră trebuie să fie neapărat seculară pentru a se găsi la nivelul statelor moderne? Anglia, Suedia, Belgia, Italia, Finlanda etc. sunt mai puţin moderne pentru că ţin seama de foloasele care le aduce cu sine Religia?
Eram în statele Unite ale Americii când, la nivelul întregii ţări s-a pus problema de a nu se mai rosti rugăciunea la prima oră de curs în şcoli. Discuţia pe această temă însă n-a pornit de la considerentul că trebuie marcat caracterul secular al statului, ci de la dificultatea decurgând din faptul că în majoritatea şcolilor americane unii copii proveneau din părinţi creştini, mozaici, musulmani etc. sau din părinţi aparţinând unor felurite confesiuni creştine şi spre a nu produce tensiuni de natură religioasă ori confesională s-a apreciat util să lase pe seama fiecărui elev rugăciunea la şcoală. Numai că s-a revenit repede la „normal” care este apartenenţa la o credinţă religioasă. Până azi, cine cunoaşte America ştie că nu este un stat ateu. Ca stat, america e un stat secular, dar nu ştiu eu şi nu ştie nimeni ca vreun american să se laude că e ateu sau liber cugetător şi, pentru că e credincios, să se simtă restrâns în libertatea sa de conştiinţă. De asemenea, sesiunile şi şedinţele forurilor parlamentare americane încep cu o rugăciune şi nimănui nu i-a trecut prin cap să-şi considere conştiinţa violată.
Prin urmare, ca să închei, nenorocirea noastră nu constă în aceea că Legea învăţământului prevede obligativitatea predării Religiei în primele 4 clase; nenorocirea e, dimpotrivă, că respectiva Lege uzează de tot felul de subterfugii spre a supune această materie de învăţământ noţiunilor de «facultativ» şi «opţional» spre a nu pomeni şi de alte restricţii, toate la un loc justificând o serie de rezerve şi nemulţumiri care e păcat că sunt tratate superficial”[2].
Citind acest studiu ne putem pune întrebarea oare în ziua de azi nu ne confruntăm cu aceleaşi probleme legate de Religie care au fost şi acum 18 ani? Din păcate răspunsul îl ştim cu toţi….


[1] „Învierea”, an. VI, nr. 18(132), vineri, 15 septembrie 1995, p. 1.
[2] Mitropolit Nicolae Corneanu, Pe baricadele presei bisericeşti, vol. I, ed. Învierea, Timişoara, 2000, pp 582-587.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Libris.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină