Bine ați venit!

Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.

Faceți căutări pe acest blog

joi, 30 mai 2013

Cu bucurie, la ceas de bucurie duhovnicească

În plimbările mele pe la Sibiu, plimbări care au un scop bine definit, acela a participa la cursurile de Master din cadrul Academiei Andreiene, am dat peste cartea, mai bine zis noua carte a acelui Părinte, „la care dacă participi la o conferință de-a dânsului nu te plictisești”, Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, „Perspective catehumenale, tradiției și contextualizare pastorală – studii catehumenale și cateheze pentru ziua de azi - ” apărută la Editura Techno Media din Sibiu.
Și, întorcându-mă pe tren în lungul drum de 7 ore pe care-l face șarpele de metal, mi-am aruncat ochii prin această carte. Pe lângă studiile catehetice propuse și puse la dispoziție de părintele Necula mi-a atras atenția și o mărturie care după părerea mea nu am mai întâlnit-o făcută de nimeni unui Arhiereu în viață. O mărturie parcă desprinsă din opera unui Sfânt Părinte a reușit Părintele Constantin să aducă despre ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului. De aceea, sper să nu greșesc v-o pun și eu aici:

„Cu bucurie, la ceas de bucurie duhovnicească
           
            E greu să scrii, la ceas aniversar, ținând echilibrul duhovnicesc, între slava lui Dumnezeu și omagierea Părintelui duhovnicesc, Profesorul și Mitropolitul, ÎPS Sa ÎPS Laurențiu. Mai ales când generațiile tinere, chemate la Altar și în misiunea Bisericii, complexă și obositoare, bucuroasă și împlinitoare, sunt crescute de mâna sa, ca un Părinte iubitor, ca un frate mai mare. Celor care nu sunt cu noi în Arhiepiscopie sau în Facultate, la altar slujitori ori lucrători în proiectele Mitropolitului nostru le pot părea cuvinte de curtoazie. Ne-ar certa să fie, și bine ne-ar face.

            L-am văzut la catedră și între ai lui, care sunt ai noștri la vreme de grea încercare – pe când mormântul din curtea Bisericii din Sâmbăta nu înflorise sub marmura celor cinci flori. Ci ne înfloriseră nouă ochii, sub lacrima nădejdii în Înviere. Atunci a devenit, mai mult decât oricând, parte integrantă din propriile noastre vieți, într-un transfer de Har pe care numai Hristos îl poate da relației Avvă – ucenic. Ne-a bucurat ca episcop la Caransebeș și ne onorează bucuriile ca Mitropolit al Ardealului. Tată, ne-a învățat taina paternității; Părinte, ne-a dăruit cheia de aur a slujirii; Mitropolit ne-a redat Mitropolitul cel mai de preț, pe Andrei Șaguna ca Sfânt. Atunci, în ziua canonizării, pe pragul de lumină al Catedralei, când Șaguna se întorcea în miezul cetății sibiene, lumina lui Hristos Mântuitorul îl țintuia în veșnicie.
            Timpul trece. Părinții profesori ce ne-au fost nouă profesori, și Mitropolitul nostru de asemenea, se bucură de respect. Noi, mai tinerii, de încredere. Cei mai tineri decât cei tineri sunt nădejdea sa la o pastorație dinamică. Dar cel mai mult e cuprins de bucurie când se întâlnește cu pruncii. Parcă o inimă în plus se adaugă inimosului Vlădică, o inimă ce o pune la îndemâna lor,a copiilor. Și întinerește subit, ca într-o ploaie, terapeutică , de viață vie. Ca la Liturghie, punctul de foc la mărturiei sale. Slujind, parcurgi cel mai de preț curs de Liturgică, predând la catedră dispui de cea mai bună «luare a vremii», limpezindu-te și crescând în inima ta taina liturghisirii, fără cusur. Ne va ierta rândurile acestea, pentru că are una dintre cele mai dinamice puteri de iertare. Neprietenii săi, mulți ajunși prieteni, știu ce zic. Ușa Mitropolitului le-a rămas deschisă în ciuda jignirilor, în ciuda insinuărilor nemernice. Copilul crescut în aerul duhovnicesc, tare și limpede, al Mănăstirii Sâmbăta admite că greșește, cere iertare și așteaptă iertarea, de aceea știe să o dăruiască. Bogat, boierește.
            L-am privit de nenumărate ori împărtășindu-și mama. Ea însăși izvor de cumpătare și curaj pentru generații de preoți. Atunci, cel care împlinește anul acesta 65 de ani, redevine fiul bucuros de Dumnezeu și ascultător de mama sa. Și noi, familia slujitoare și crescută în dragostea lor, furăm cu privirea lacrima aducerii aminte de propriile noastre mame, sporindu-ne dragul de Casa lui Dumnezeu și de Familia cea mare, care ne este Ortodoxia.
            Sigur. Am fi putut să punem la inima cititorului Telegrafului Român un material din care să afle cum a muncit Părintele Mitropolit în anii de vrednică păstorire de la Sibiu. La ce bun să punem pe hârtie ceea ce vedem cu ochii noștri și va rămâne în ani mărturia că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu prezența sa în viețile noastre și pe tronul Arhiepiscopiei Sibiului și Mitropoliei Ardealului. Cum am putea surprinde bucuria comunităților parohiale cercetate, ori bucuria elevilor când îl au în mijlocul lor. Cu ace cuvinte meșteșugite am putea surprinde zâmbetul ce-i învăluie bucuria când ne vede cuminți muncind, el făcând mai întâi eforturi tinerești. E limpede că mai înainte de a fi exigent cu alții sporește exigența cu sine. Pentru cei care ne crește știm că această exigență este necesară, pentru ca roada muncii să nu fie risipită în ambiții ieftine. Proiectul pastoral e comun, munca exigentă, bucuria slujirii ne ține legați laolaltă. Acum constatăm că a albit, noi înșine albind. Acum vedem că din urmă generațiile ce vin sunt mai numeroase decât cele de care ne-am despărțit. Ni-i ostoit dorul de cei plecați de Taina Liturghiei. Ne creștem bucuria generațiilor ce vin în Taina Liturghiei. E lecția cea mai de preț a Mitropolitului Laurențiu către noi.
        Nu cred că am reușit ce ne-am propus. Să punem în pagină un gând de respect față de IPS Sa IPS Mitropolit Laurențiu, arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, gând de respect și mulțumire lui Dumnezeu. O facem în fiecare Liturghie, cu fiecare ectenie slujită la altarele localurilor de cult, multe restaurate prin ajutorul său nemijlocit. Cu dragoste. Cu frică de Dumnezeu și respect pentru darul Lui. Mulți ani Părinte mitropolit, (căci ne-ați dezvățat să vă mai spunem și să vă simțim Stăpân), bucuroși și cu pace, să pliniți misiunea pe care Hristos Iisus, Domnul nostru, v-a dăruit-o! Pentru Neam și Biserică!”[1].
Citind această mărturie, mă gândesc că este o binecuvântare să fi Arhiereu/Preot/Profesor Universitar/ simplu profesor de Religie. Ce frumos să mărturisească despre tine foști elevi/învățăcei/ucenici așa cum Părintele Profesor Constantin Necula mărturisește despre IPS Laurențiu Streza.




[1] Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, „Cu bucurie, la ceas de bucurie duhovnicească” în Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Perspective catehumenale, tradiției și contextualizare pastorală – studii catehumenale și cateheze pentru ziua de azi - , ed. Techno Media, Sibiu, 2013, pp. 190-192.

Jurnalul de Satchinez, Mai 2013

miercuri, 22 mai 2013

Cele 11 apariții ale lui Hristos după Învierea Sa


Cele 11 apariții ale lui Hristos după Învierea Sa

1.      Lui Simon Petru (I Cor. 11, 5; Luca 24, 35).
2.      Mariei Magdalena (Marcu 16, 9-11; Ioan 20, 11-18).
3.      Femeilor mironosițe (Matei 28, 9-10).
4.      Celor doi ucenici are mergeau spre Emaus (Marcu 16, 12-13; Luca 24, 13-15).
5.      Celor zece Apostoli, atunci când Toma nu era de față (Marcu 16, 14; Luca 24, 36-43; Ioan 20, 19-25).
6.      Celor unsprezece Apostoli, atunci când Toma era de față (Ioan 20, 26-29).
7.      Celor șapte Apostoli, pe Marea Tiberiadei (Ioan 21, 1-23).
8.      Celor unsprezece din Galileea (Matei 28, 16)
9.      Apostolilor în Betania, atunci când S-a înălțat la cer (Marcu 16, 19-20; Luca 24, 50; Fapte 1, 6-11, I Cor. 15, 7).
10.  Lui Iacov, ruda Domnului (I Cor. 15, 7).
11.  Sfântului Apostol Pavel (I Cor. 15, 8-9)[1].





[1] Arhim. Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, traducere de Daniela Filioreanu, ed. Cartea Ortodoxă/Egumenița, Galați, 2004, p.235.

Despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare



Împăratul Constantin, cel lipsit de răutate
Sfântul Ioan Gură de Aur

            Se spune că fericitul împărat Constantin, când a fost lovit odinioară cu pietre în față și mulți dintre curtenii săi îl îndemnau să-i pedepsească pe ocărâtori, spunându-i că tot chipul i-a fost rănit prin aruncarea cu pietre, după ce și-a pipăit fața cu mâna și după ce a surâs în liniște, a grăit: „Nu văd nicio rană pe fruntea mea, ci capul și toată fața îmi sunt sănătoase!” Atunci aceia s-au îndepărtat rușinându-se de sfatul lor. Și cuvintele acestea ale împăratului și le amintesc toți cu respect până astăzi și de atâta vreme nu s-a veștejit însemnătatea lor și nu s-a șters amintirea acestei filosofii. Cu cât este ea mai strălucitoare decât multe trofee! Și Constantin a zidit multe cetăți și a biruit mulți barbari, dar nimic din toate acestea nu le păstrăm în minte. Cuvintele acestea ale lui, însă, îl fac vestit până astăzi și cei care vor veni după noi și cei care vor veni după aceștia le vor auzi cu toții. Și nu doar acest lucru este vrednic de admirație, adică faptul că le vor auzi, ci și că prin laude și prin faima cea bună, și aceștia care le spun, și aceia care le vor auzi sunt asemenea. Și dacă, pentru acele cuvinte, împăratul s-a bucurat de atâta slavă înaintea oamenilor, de câte cununi nu se va bucura el din partea lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni?[1].




[1] Sfântul Ioan gură de Aur, Două sute cinzeci de parabole, traducere: Pr. Victor Manolache, ed. Egumenița/Carte Ortodoxă, [f.l.], 2011, pp.212-213.

vineri, 3 mai 2013

Giulgiul din Torino –Câteva considerații


Giulgiul din Torino –Câteva considerații

Despre Giulgiul din Torino putem spune:
            Că Giulgiul e alcătuit dintr-o țesătură de in specială, în formă de spic, rară în Antichitate (deci foarte scumpă) provenită dintr-un atelier sirian din secolul I, fapt confirmat și de cusătura laterală identică cu aceea de la stofele găsite la Masada distrusă de romani în anul 73 d. Hr.;
            Prezența abundentă între fibrele țesăturii a unui număr de 52 de polenuri de plante diferite[1], dintre care 14 cresc numai în zona Ierusalimului, 6 numai în zona Edessei (Urfa), 9 cresc și în zona Ierusalimului și a Edessei, 14 numai în zona Constantinopolului și 17 în Franța și Iatalia, permițând astfel reconstituirea itinerarului geografic al giulgiului de-a lungul veacurilor: Ierusalim – Siria – Constantinopol – Franța – Italia;
            Prezența unor urme de carbonat de calciu (aragonit) similar cu cel din grotele Ierusalimului;
            Existența unor urme de arsuri dispuse simetric, care atestă că Giulgiul împăturit a suferit cândva fie un act de vandalism, fiu un test prin foc, din care au rezultat pe Giulgiul despăturit 4 seturi de câte 4 găuri dispuse simetric (care au formă de L când Giulgiul e împăturit);
            Existența unor pete și urme de sânge și de ser uman natural, curs din răni adevărate, căruia investigațiile lui P.l. Baima Bollone i-au stabilit, între 1981-1983, inclusiv grupa sanguină: AB IV[2]; urmele de sânge perfect conturate mai atestă că trupul omului n-a fost scos din pânză prin mijloace mecanice, ceea ce le-ar fi fisurat și alterat;
            Inexistența oricăror pigmenți și caracterul ei negativ și tridimensional, ceea ce arată că imaginea de pe Giulgiu n-a fost creată prin mijloace artificiale (nu e nici pictură, nici stampă) excluzând din principiu posibilitatea unui falsificator medieval;
            Că imaginea a apărut printr-un proces fizico-chimic necunoscut care a produs deshidratarea și oxidarea microscopică a fibrelor de in din care a rezultat o imagine superficială, detaliată, tridimensională, stabilită termic și chimic (deci nu produsă prin atac termic sau chimic), cel mai probabil printr-un proces de tip iradiant, cu alte cuvinte printr-un flux slab de radiații nepenetrante: sub petele de sânge nu există imagine, în schimb există în zone în care pânza nu a fost sigur în contact direct cu corpul;
            O serie de detalii ale supliciilor care arată că omul din Giulgiu a primit circa 120 de lovituri cu flagrum plumbatum executate de doi călăi din două părți; a purtat pe cap o cunună de spini ascuțiți în formă de cască, nu de inel; și-a purtat pe spate doar traversa crucii (patibulum); a fost fixat de cruce nu cu funii, ci cu piroane bătute însă nu în palme, ci la încheieturile dintre mână și antebraț; a primit o lovitură de suliță în coastă care a generat o scurgere masivă de sânge și ser[3].
S-ar putea să vă placă și: Oare a înviat cu adevărat Hristos? 



[1] Cercetările asupra polenurilor de pe Giulgiu, efectuate între 1973-1978 de criminalistul și botanistul dr. M. Frei, au fost continuate de botaniștii israelieni A. Danin și B. Uri care împreună cu A. Whanger au publicat The Flora of Shroud of Turin, St. Louis MO, 1999.
[2] Fapt extrem de interesant, aceeași grupă de sânge a fost identificată pe „sudarium”-ul de la Oviedo (Asturia, nordul Spaniei), o pânză de origine palestiniană de 84X53 cm, plină de pete de sânge, ajunsă în Spania înainte de 614 și care a fost foarte probabil ștergarul folosit pentru a acoperi fața desfigurată și însângerată a lui Iisus la coborârea de pe cruce și până la punerea în mormânt deoparte (In 20, 6-7). „Sudarium”-ul de la Oviedo a făcut tema unui congres internațional în 1994, ale cărui lucrări a evidențiat corespondentele clare ale urmelor de pe el cu cele de pe Giulgiu; cf. studiul colectiv „Comparative Study of the Sudarium of Oviedo an the Shroud of Turin”, 1998, www.shroud.com. M. Guscin, The Oviedo Cloth, Lutterworth Press, 2000.
[3] Diac. Ioan I. Ică jr, „Giulgiul – martor al Morții și Învierii lui Hristos și secretele lui”, în Luigi Malantrucco, Cum a murit de fapt Iisus? Investigațiile unui medic, ed. II-a, Cuvânt-înainte Alessandro Malantrucco, Traducere și prezentare diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2013, pp.7-9.


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină